George Pașa
Verificat@george-pasa
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
Colecțiile lui George Pașa
Mulțumesc, LIM
Pe textul:
„interior" de George Pașa
Cu respect,
Pașa
Pe textul:
„ poezia, încotro?" de George Pașa
Pe textul:
„ poezia, încotro?" de George Pașa
Marius, am răspuns în tonul tău de superioritate, îmi cer scuze, dar aștept și de la tine același lucru, pentru că ai spus că sunt lipsit de bun-simț. Se vede că nu citești cea ce scriu, altminteri ai ști că de multe ori am respins comentarii elogioase nefondate. Despre ceea ce comentez eu, editorii sunt mai în măsură să vorbească. M-ai jignit încă o dată, dar te iert, eu nu mă cred superior persoanei tale. Titlul poate induce în eroare, nu e un manifest propriu-zis, ci antipoezie, așa cum am zis mai sus.
Într-un comentariu anterior la acest text spuneam: \"Eu n-am oferit aici un model de creație, dimpotrivă, e un fel de așa nu.\"
Pe textul:
„ poezia, încotro?" de George Pașa
Pe textul:
„ poezia, încotro?" de George Pașa
Domnule George Ene, Eu încerc să fiu imparțial, dar mă bucur când un ploieștean vizitează pagina mea (cred că sunteți a treia persoană din acest oraș), nu din patriotism local, ci pentru că păstrați ceva din spiritul lui I. L. Caragiale.
E corect ce spuneți, nu ne putem întoarce în timp; de asemenea, există tipuri diverse de sensibilități artistice și de receptare a creației. Dar, având o minimă educație a simțului artistic, ar trebui să discernem între valorile certe și fals.
Eu n-am oferit aici un model de creație, dimpotrivă, e un fel de așa nu. Adevăratele mele manifeste poetice sunt \"ars buleftrica\" și \"poezia dincolo de moment\".
Virginia, cred că e, mai degrabă un limbaj (auto)persiflant, o expresie a tristeții că speranța mea în poezia reorientată spre liric, prin forme novatoare, este o iluzie. Sincretismul genurilor literare și chiar al artelor va fi probabil viitorul. Observam chiar la Cărtărescu faptul că e mai liric în proză decât în poezie. Nu e un caz singular. Da, poate că în această pseudopoezie a mea se poate reflecta și ce ai gândit tu. (Uite că reușesc să te tutuiesc!)
Vă mulțumesc pentru opiniile voastre! Trăiască proezia, pohlema, poemanul, scenariul proetic, varza literară, iar alături de ele, mai umil, și vinul literar vechi, de calitate!
Pe textul:
„ poezia, încotro?" de George Pașa
Observ, în creația autoarei, că atunci când emoțiile sunt mai puțin strunite (nu poți să-i ceri detașarea deplină) și versul se revarsă mai liber, mai puțin încorsetat în paradigme, mai aproape de povestea ființei, ca \"un vin foarte scump/ pe care să-l bem neîncetat\". Ce văd aici deosebit este faptul că a sosit momentul ieșirii din canoane autoimpuse, rămânând, sigur, minima autocenzură, astfel încât și experimentul poetic să fie unul reușit. Spun experiment, chiar dacă sunt convins, mai mult ca oricând, de autenticitatea trăirilor. E altceva, chiar dacă o altă fațetă a poliedrului spiritual.
Reușita este și la nivel lexical, prin exploatarea unor alte contexte poetice.
Felicitări, Carmen!
Pe textul:
„Poem complex, absurd și fără titlu" de Carmen Sorescu
unui zbor\". Se poate spune \"aidoma unui zbor\", \"asemenea unui zbor\", \"aievea, ca într-un zbor\", dar nu \"aievea unui zbor\". Poți găsi o altă soluție.
Pe textul:
„un fel de cădere" de Teodor Dume
Pe textul:
„un fel de cădere" de Teodor Dume
Pe textul:
„un fel de cădere" de Teodor Dume
Pe textul:
„mall-formație" de Adriana Lisandru
\"copacii înghețați
păreau niște pescari la copcă
și iarba
parcă era făcută
din ace de brad\"
De aceea, m-am oprit la ultimele patru strofe, un poem în sine, chiar dacă și celelalte strofe aparțin aceluiași întreg.
Pe textul:
„iarna verde de acasă" de ștefan ciobanu
M-aș opri la ultimele două versuri, unde aș vedea mult mai simplu lucrurile. Dintr-o simplă apropiere și apoi contopire a îndrăgostiților, \"schimb de sânge\" (adică de trăire ce topește gheața ego-ului), se ajunge la revelarea acesteia în act. Vulgarizând puțin, acolo unde un poet mai \"modern\" ar spune \"am intrat unul în celălalt/ am făcut schimb de seve\", sau \"ne-am tras-o pe covor până gheața din sânge a devenit lava unui vulcan\" etc., poezia autoarei se păstrează în același spațiu al inefabilului sugerat, paradoxal, de cele mai simple acte și gesturi.
Să-mi fie iertată lipsa de inspirație, nu vreau să polemizez cu nimeni. Posibil să nu fie un text reușit, dar nici unul slab nu este.
Pe textul:
„iarba tăcerii nu crește în noaptea asta" de cezara răducu
Pe textul:
„Trece un pod de aripi" de Nicolae N.Negulescu
Pe textul:
„Trece un pod de aripi" de Nicolae N.Negulescu
Apreciez, în primul rând, această poezie pentru rămânerea în matca lirismului, în contextul invaziei prostului-gust și al prozaizării poeticului. E un semn al demnității adevăratei poezii.
Pe textul:
„Trece un pod de aripi" de Nicolae N.Negulescu
Pe textul:
„omul care nu există" de Vasile Mihalache
Știu: a aduna în propriile-ți răni toată suferința lumii, a te deschide pentru a topi în tine gheața unei lumi ce îți răspunde cu răceală afectivă ține de condiția însăși a poetului.
Ce spunea medicul (adică alter-egoul)? Dar tocmai a spus!
Pe textul:
„Rana*" de Djamal Mahmoud
Pe textul:
„nu-i chiar așa de trist" de George Pașa

