George Pașa

Uneori sensibilitatea creatoare a Elei Luca mă acaparează în așa măsură, încât nu mai pot privi spre textele sale poetice cu un ochi rece, tăios și străin. Cârcotașul se îmblânzește și recunoaște cu bucurie valoarea a ceea ce s-a înfăptuit aici. Dincolo de nemulțumirile unora sau altora, ale autoarei înseși, mi se pare aici o poezie reușită, cu un întreg formă-conținut ireproșabil. Dacă, în plus, găsesc și înțelepciune, e cu atât mai bine, deși aceasta e o valoare, în general, secundară creației. Văd aici o viață de om, cu împăcările și cutremurările sale. Și nu e puțin, aș spune.

Iată două vizite neașteptate, care mă bucură. Prezența lui Yannelis sau a Ioanei Matei (wwwhhhyyy?) constituie un semn bun.

Ioana, ai sesizat că se mai păstrează ceva din acel \"puls\" oprit. Nu știu dacă e ironie (sau autoironie), dar în mod sigur \"fragmente\" din/de sine. \"Scriitură deșteaptă\"? Aș fi preferat una de calitate. Mulțumesc!

Ioan-Mircea, ceea ce spui în \"joc secund\" e o interpretare fidelă \"structurii profunde\" a poeziei. Adică tot ceea ce nu s-a spus în mod direct. Da, \"îndelung răbdătorul\"... Ceva ai să mai găsești în \"o cruce\", textul meu atât de citit, dar asupra căruia se tace. Mulțumesc!

Mă uimește existența atâtor păreri la un text fără pretenții, pe care doream să-l șterg, dar m-am răzgândit, pentru că are un mesaj precis (chiar și prin acel final, sau mai ales prin acel final, domnule Caragea). Sunt uimit deoarece texte pe care le consider mai bune au trecut neluate în seamă.
Alexandra Bogdan, e corect ce spui cu privire la prima formă a versului 1, dar și acum se păstrează același sens. În ceea ce privește titlul, forma propusă de tine și cea actuală sunt echivalente, deși există mici deosebiri de nuanță.

Iounuț Caragea, te poți gândi și la sensul denotativ al cuvântului \"hartă\". Am eliminat adverbul, ai dreptate, n-am fost atent. Despre final, e doar o părere, pentru mine nu e nimic nepoetic dacă exprimă ce gândesc sau ce simt.

Ioan Jorz, nu mă supăr.

Vă mulțumesc!

Ioan Jorz, mi-a plăcut geometria în spațiu, dar am fost luat de valul metaforic, nu de \"virușii mutanți\", chiar de sunt adversarii noștri. Mulțumesc, dar, din păcate, acum și-a pierdut orice legătură cu textul observația ta, de altfel, pertinentă. Poți veni cu alte răutăți, oricum, nu cred că voi lăsa mult timp poezia aceasta, odată ce am șters chiar și texte bune.

Sigur, e mai greu pentru Ecaterina să înțeleagă, uneori, virtuțile magice ale unor ritmuri incantatorii. Totuși, parcă e prea stănescian acest ritm, îndeosebi în prima strofă (seamănă, cumva, cu \"Frunză verde de albastru\"), iar, în a doua, mai aproape de folclor. Deși, în general, cuvintele parcă s-ar ivi odată cu sensul, pe alocuri par căutate, din necesități prozodice. Doar o părere.

Dorine, păi eu de unde citai versul acela: \"De ce ficatul?\" Referirea la Stănescu era mai mult un joc, plecând de la ce ai spus. Nicio intenție de polemică. Dar mai știu și eu câte ceva.

Cum de-aia? Poate de-altceva, ne-ar spune maestrul Nichita. deși tot noi, de-ai dracu\', i-am răspunde că altcevaul meu, al tău, al autorului de aici sau al cu totul altuia nu-i același lucru. Rămâne oricum întrebarea: \"De ce ficatul?\"

În textul acesta mi se par contrastante primele două versuri cu ultimul. Și nu pentru faptul că despre \"fantoma înfrigurată\" s-a mai scris, întrucât e o altă semnificație. Nu spun că e un neajuns, ci un paradox, ca aproape tot ce ține de om, aș spune.

Teodor, scrii în continuare la fel de plăcut, chiar dacă ușor desuet și cu unele construcții prea uzitate, cum ar fi \"spectacolul zilei\" (sintagma aceasta am mai întâlnit-o de vreo câteva ori în ultimul timp, aici, pe site) sau \"absența din trup\". Ultimele două strofe sunt cele mai profunde, în opinia mea, mai ales ultimul vers, atât de simplu, sugestiv și, paradoxal, nemaiîntâlnit până acum. Nu tot ceea ce încadrezi la \"texte filosofice\" e potrivit încadrării. Știu că astfel textele pot fi citite de mai mulți, dar eu cred că mai bine să ai mai puțini cititori, dar adevărați. Citesc în continuare ceea ce scrii, chiar dacă nu las vreun semn de lectură.

Cu aceeași stimă,
Pașa

Adriana, sentimentul ratării îl au cei care știu că n-au fost mereu solidari cu lumina dăruită. Cei cu adevărat ratați nici nu-și pun asemenea probleme. Aici e paradoxul, sunt în acord cu Vasile.
Acum despre text. Paradoxal, sau poate că nu, strofa a doua e centrul de greutate al textului. Cei care nu văd nuanțele și privesc numai la cuvinte, vor considera prezent aici limbajul clișeic. Dar cine are totuși o acuitate a simțurilor surprinde și taina. Aici Marius, involuntar sau nu, a sesizat.

Mi-ar fi plăcut să contrag și eu textul într-o formulare scurtă, dar n-aș reuși decât să-l imit pe Vasile, el spunând ce gândeam și eu.

Carmen, n-am vrut să mă duc mai departe cu imaginația, pentru că am vrut să scriu ceva antipoetic. Din păcate, nu prea mi-a reușit, simțul poetic m-a acaparat și acum, chiar dacă m-am bazat mai mult pe o proiecție rațională persiflantă, fără legătură cu realul. Că asemenea proiecții au totuși potențialitate reală e o simplă întâmplare (sau poate că nu). Dacă e persiflare, ai înțeles, probabil, de ce am utilizat acea comparație. După strofa a doua mai era ceva, dar am eliminat înaintea postării. Mulțumesc!

\"nici poezie, nici proză\"

Adriana, am scos nota aceea și am modificat versul final. Eu așa am vrut să scriu, fără vreo implicare emoțională. Încadrarea la personale te-ar putea deruta, însă pentru antipoezie nu aveam altă soluție, nefiind nici poezie nici proză. Mulțumesc! Aceeași stimă!

Mihai, nu știu, se poate să fie cum zici. Mulțumesc!

Nu știu de ce mă simt solidar cu această viziune poetică (deși s-ar putea spune că sunt mai multe asemenea viziuni aici); nu știu de ce vocile acestea mă apropie de ceva familiar, straniu, de neînțeles, cu toată puterea de înțelegere; dar poate că tocmai aceste emoții controlate cu luciditate, această manieră de a lipi cadru de cadru, de a selecta, aparent aleatoriu, fragmentele de sine, fragmentele de alteritate și de a le închega într-un întreg halucinant, dar și controlat de realitatea sufletească, poate că tocmai astfel se ajunge la poezia ființei.

Văd aici și eterna luptă a contrariilor, dar și armonizarea acestora. Da, e un asalt ce vine dintr-un sânge năvalnic, dintr-o durere mai vie decât așteptarea. Și e greu de spus ce va învinge în cele din urmă: așteptarea sau asaltul, \"zațul\" din hățisurile memoriei sau ferocitatea. Poate iubirea.

Nu știu de ce ai scris prescurtat \"plm\", doar încadraseși la \"explicite\", dar poate că e o manieră elegantă. Eu, oricum nu cer nimănui să schimbe neapărat ceva, numai dacă sunt greșeli de exprimare. Autorul știe mai bine. Accept și cifra 666, deși am alergie la ea, iar atunci când ajung în pagina vreunui autor și văd această cifră la afișări, dau imediat click. cred că aici \"route 666\" își avea rostul.

Apreciez această poezie, deși nu e comodă, permite, aș spune, lecturi multiple și sunt sigur că peste un timp o voi citi altfel, deși esența va rămâne. Îmi place și pentru faptul că bulversează pe cititor. Sigur, ca efect estetic, dar a trăi astfel e mult mai greu.

Încearcă să eviți dizarmonia din construcția: \"zice ești rece\". Iar titlul e mai mult un joc de cuvinte. Finalul e cam ratat, în opinia mea.

Cred că mai potrivit ar fi, totuși, \"frântură\", pentru că aliterația consonantică și închiderile vocalice aduc o melodie aparte și mi se par în acord cu starea poetică. E o sugestie pentru care îmi cer scuze, nu-mi stă în obicei, dar eu așa simt. Autorul știe întotdeauna mai bine.

Observ totuși că finalul e comun tuturor \"pictogramelor\". Mai în glumă, mai în serios, v-aș împrumuta formularea mea dintr-un text, \"liubocika\", deși e mai mult un diminutiv de la un nume străin. Sper că nu vă supărați, respect opțiunea dumneavoastră.

P.s. Vă mulțumesc pentru comentariul sensibil!
Cu respect,
Pasa

Nu se poate nega aici prezența sensibilității creatoare, elocvența și profunzimea rostirii, dar încheierea printr-o formulare atât de comună pare a strica totul. Ar trebui căutată o construcție sinonimă.

Nu știu sigur, dar și în alte poezii ale tale mi se pare că aduci, fie în prim-plan, fie într-o dimensiune secundară, un eu și un altul supuși unei succesiuni de învieri și morți ritualice. Totul pare a veni din noaptea arhetipală. Straniu mi se pare finalul, amintind cumva de \"Noaptea de sânziene\" a lui M. Eliade. Primul vers pare a strica totul, prea e discordant acolo cuvântul \"bucată\".

Începi bine, aș spune, prin acea opoziție semantică din versurile 1 și 2: \"femei cât se poate de concrete\"/ \"cearceafuri de aer\". La fel și în final, unde e contradictorie, dar înțeleaptă ideea de a nu risipi ne-spusul, geneza oricum rămânând incompletă. Sigur, și restul definește stilul pe care îl recunosc în scrierile tale, dar tendința spre manierism este cumva neutralizată de alternanțele registrelor stilistice.

Un text cuminte, în nota specifică textelor autoarei. Versuri acceptabile, unele chiar frumoase, deși mai puțin originale. Nu mi-a plăcut versul: \"strângem gânduri între coapse\". Oricâte interpretări i-am dat, niciuna nu era favorabilă.
Rețin versurile:

o liniște vie

atât mai trece
peste mâinile noastre, nu pentru că \"liniște vie\" seamănă cu o imagine dintr-un distih de-al meu \"dăruit\".