George Pașa

Pentru profunzimea ideilor, pentru o ultimă secvență deosebit de sensibilă și înălțătoare spiritual, pentru concordanța dintre idee și imgine și pentru alte împliniri ale textului, las un semn de recunoaștere, deși am ezitat, deoarece mai există alte două din ultimii doi ani. Sunt și neîmpliniri, în viziunea mea, în primul rând o trecere cam bruscă de la o secvență la alta. Dar poate că fragmentarea a fost cerută și de avatarurile inspirației.
Felicitări, Yannelis!

\"pagina ce-a durut/ lacrima\"

\"luna aceasta cu...\"

Locul gol și umbra de sub umbrelă... Și umbra aceasta \"cu șolduri pline\"... prilej de nostalgii, năluciri, reverii. Paharul a fost golit, urmează umplerea cu sine. Important e să vezi și partea cea plină:
\"vei recunoaște întâmplarea
îți vei aduce aminte firul de iarbă
busola scoicii pierdute
deasupra plajei incinse
mâinile mele din norii de ploaie\".
Nu știu ce e cu acel \"bazard\", sigur o invenție poetică: bazarul din hazard? sau... altceva?
Cred că iluzia e numai dincoace de zid, un timp. Apoi își ia umbrela și pleacă dincolo de... Pe trepte rămâne umbra cu umbrelă. Personajul e mai viu decât timpul, își are propriul arhetip în Tymp. De aceea \"doare fiecare clipă din Tympul pierdut\". Trebuia să se întâmple (hazardul lucrează uneori prin contrariul său): \"Yames de șase\".
Finalul e cel mai sensibil, acolo sunt lăsate la vedere toate împlinirile. pentru că totul se va reordona din propria-i risipire.

Doar un punct de vedere, dintr-un țărm iluzoriu.

\"în alte creații ale dumneavoastră\"

Indiferent de stil, modalități de exprimare, tematică, motive etc., poezia trebuie să fie. Dar aici nu întâlnesc decât relatarea unor gânduri, nici măcar noi, sau exprimate într-o formă personală. Lipsește, ca în majoritatea textelor postate de dvoastră, un ceva, pe care poetul adevărat îl simte, spre a fi poezie. Dacă aici nu sunt greșeli de exprimare, în alte creații ale tale sunt din abundență. Cred că e necesară și stăpânirea unei limbi corecte, fluente, coerente, fără de care poetul nu-și realizează menirea. El e un slujitor adevărat al unei culturi. Dar merită să mai încercați.

Să mai spun că textul se constituie și într-o profesiune de credință, într-o asumare a dimensiunii tragice a creatorului, care tânjește spre acea comuniune a sinelui cu lumea, relevând și virtuțile formative ale actului artistic. Un text care merită o recunoaștere din partea noastră. Spun aceasta disociindu-mă de tot schimbul de idei pe care l-am avut cu autorul. Eu nu mai pot acorda aici o steluță. Ar fi prea mult.

Ar trebui corectată o greșeală: \"chineji\"

Deosebit mi se pare incipitul textului, exprimând acea libertate a versului de a ieși la lumină, în mod imperativ, totuși, ca un dat implacabil, în ciuda unei eventuale nereceptări a mesajului. pentru că poezia se scrie pentru un sfârșit, cu sfârșire de sine. Deși am observat în timp că mesajul textelor tale e de multe ori mai important decât forma pe care o îmbracă acesta, aici m-au impresionat mai mult emoțiile concentrate într-o scriitură oarecum detașată, austeră, dar cu atât mai profundă.

E unul dintre puținele texte citite în această pagină de unde să nu răzbată și o notă luminoasă într-un ocean de revoltă și deznădejde. Sau cel puțin așa mi se pare mie, sau nu există indici textuali care să sugereze și altceva. Dar, stilistic, textul e bine realizat, este recognoscibil stilul personal, luciditatea introspecției. Chiar unele redundanțe își găsesc locul în ritmica frazării poetice, spre exemplu aici: \"duce o durere mută un aaaaaaaaaaa continuu\". De asemenea, Termenul \"mingie\" este utilizat voit sub această formă (nu \"minge\"), poate pentru a reda vorbirea copilului(și eu, când eram mic pronunțam \"mingie\", cu hiat între \"i\" și \"e\"!).

Am urmărit cu interes toate anunțurile anterioare privitoare la \"Serile artgotice\", precum și cronicile acestor întruniri. Vă urez mult succes în activitatea deosebită pe care dumneavoastră o desfășurați la Sibiu și, nu în ultimul rând, celor doi protagoniști ai serii de 14 februarie: Alice Drogoreanu, una dintre poetele de pe Agonia apreciate în mod deosebit de mine, și Mihai Curtean.
Felicitări pentru inițiativă!

\"dar te și enervează\"

Un fel de \"Învățături ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie\" în variantă douămiistă. Un text ciudat, care te captivează, dar și te enervează, fiindcă frazele par a nu avea început și sfârșit, se repetă mereu adresarea \"fiule\", se continuă perioada prin acea conjuncție \"și\". Dar, nu e un paradox, tot aceleași lucruri enunțate mai sus dau și coerența textuală. Un text născut și din revoltă, și din duioșie, și din alte stări contrastante. Vezi că ai pe undeva un pleonasm: \"aveam forța fizică necesară în mâini pentru
a mă întoarce înapoi și nu i-am mințit fiule atunci\".
În rst, se vede talentul, inteligența artistică, încât voi trece și peste limbajul explicit, spunând că scrii bine.

Până la urmă, aici se vorbește despre mode și moduri de înțelegere. Pentru că aproape s-au epuizat tipurile de bărbați interesa(n)ți.

Ce e bine aș spune că e faptul că s-a ieșit dintr-o anume imagistică uzitată până la refuz în creația autoarei. Totuși nu există o eliberare clară de unele dulcegării stilistice: \"mă dizolvam în el ca un cub de zahăr\", \"să te împotmolești în el\".

Niciunul dintre noi n-ar trebui să ne îmbete cu apă rece. Numărul de afișări, numărul de comentarii nu spune totul despre un text. Nu e de secolul al XIX-lea, așa cum se afirmă mai sus, dar nu e o poezie care să reziste în timp, după opinia mea. Îmi mențin, fără nicio ironie, părerea că nu e un text rău, dar nu bun sau foarte bun. Ar trebui să ții cont și de comentariile nefavorabile. Nu spun că emoțional textul nu creează impresie, dar exprimarea poetică ar tebui să se debaraseze de sintagme-șablon. Valoarea e dată și de ceea ce preluăm din experiența generațiilor poetice anterioare, și de noutatea limbajului. Altfel spus: să fim niște oameni ai timpului nostru.

Spre exemplu, unde ar fi trebuit să alegi o altă exprimare: \"mă inund cu amintiri\", \"tristețile îmi dau târcoale\", \"sufletul o încăpere goală\", \"pământul îmi absoarbe umbra\", \"trupu-a murit\". Toate acestea sunt construcții prea uzitate.

Știu că nu accepți decât laudele, dar, pentru că mai cred în posibilitatea dumitale de a scrie ceva deosebit, în acord cu talentul pe care nu-l pot nega, las și acest comentariu de care, dacă ești sincer așa cum spui, ar trebui să ții cont.

Cu același respect,
Pașa

\"mai ales\"

Nu e un text rău, masi ales că e în stilul filosofic demn de pana lui Teodor Dume. Și cum să te privească lumea \"ca pe un refuz\"?! Sau e trimitere la dimensiunea cristică a ființării?

Glumind oarecum, aș spune că titlul trebuie schimbat, doar s-a ajuns aici la cunoașterea de sine. Pe de altă parte, se știe destinatarul (se știu destinatarii). Să curgă aplauzele!

Mi se pare un text bine structurat, ce îmi spune multe, mai ales prin ceea ce este mai mult sugerat. Deși nu pot spune că sunt un admirator al textelor tale, aici cred că am rezonat. Deoarece \"punctul cu var\", centrul, așteptarea, ceea ce nu s-a spus, ceea ce merită să fie văzut etc. sunt, poate, constantele mai multor existențe. Și, de ce nu, ale generației noastre poetice, atât de risipite în căutări și experimentări diverse, chiar antagonice, dar posibil unite prin căutarea frumosului, indiferent de fațetele acestuia.

Nu știu, dar și aici, ca și într-o serie de texte cu tematică asemănătoare ale autoarei (unul ar fi \"continui să mă ratez consecvent\", altul mi se pare că a fost retras de vreo jumătate de an), se vorbești cu atâta detașare despre ratare, încât pare că dincolo de ea nu mai există decât Veșnica Reîntoarcere. M-a impresionat acel \"ascuțiș (al) privirilor\", \"pătrunderea\" părând a fi concomitent și a săgeților privirii. În celelalte strofe poate că ar fi trebuit mai mult sugerat. Versul ultim exprimă o stare nu tocmai de dorit. Dar, așa cum cred și eu, ratarea adevărată nu există fără înălțare, căderi, înălțare...

Deși sunt aici figuri de stil originale și stări de spirit pe care le-am mai detectat în creația autorului, parcă e totuși o revoltă ce amintește Esenin, nu prin ritmuri, ci mai degrabă prin motive și modul de construcție imagistică. Doar o părere. \"Restul... e tăcere.\"