George Pașa

Scuze pentru mesajul întârziat și pentru eroare. Poeților, sper, li se mai iartă!

După acel "poem" oarecum revoltat, vii cu acesta, unul "aniversar", să îi zicem, chiar dacă nu are nimic din solemnitatea sau aerul ușor al sărbătorilor; dimpotrivă, este la fel de grav și ludic, în stilul caracteristic al scrierii tale din ultimul timp. Până la ultimele două versuri, totul mi s-a părut ok.

La mulți ani!

Muțumesc, Ottilia! M-am grăbit și nu am observat repetarea, la mică distanță, a substantivului respectiv, precum și a unui pronume. Sigur, voi mai schimba, în timp (dar numai în fișierul din calculator), în condițiile în care acest text își va găsi, cândva, locul în vreo carte de "gânduri".

Sigur, nu sunt dintre cei foarte înțelepți, dar nu înțeleg apologia omului fără de caracter. Sau se vorbește de o inversare a valorilor?

Finalul acela e autoironic, Vasile. Poate că ai dreptate. E posibil să îl rescriu.
Mulțumesc!

Claudiule, mă bucură faptul că ai rezonat cu această poezie. Dacă am spus că mai scârțâie pe ici, pe colo, nu m-am referit la rimă sau la forțări ale sensurilor. Mă gândeam că orice scriere creativă, prin cuvintele pe care trebuie să le utilizezi obligatoriu, te face oarecum să ieși din tine și îți limitează libertatea. Alta este când cuvintele vin de la sine. Ca să fiu mai clar, această poezie a fost scrisă pentru cenaclu, bazându-se pe cuvinte pe care le-a ales fiecare dintre membrii acestuia. Dincolo de această limitare, și mie mi se pare că mi-a reușit nota umoristică. Ar deranja puțin acea enumerație de adjective calificative din strofa a treia. Acolo poate ar trebui să mai lucrez.

Mulțumesc!

Am încredere că Alexandru Gheție va scrie o poezie din ce în ce mai bună, eliberându-se, treptat, de o modă poetică sau alta, găsindu-și propriul său drum creator. Nu știu ce poezii au intrat în acest volum, de aceea referirile mele au fost la versurile citate aici, la unele citite pe site sau prin câteva reviste literare importante ("România literară", "Argeș", "Convorbiri literare" etc.)

Felicitări pentru debutul editorial! Mulțumesc și celor care au dat gir acestei cărți prin însemnările lor critice!

Citește volumul și apoi spune ce crezi. Nu confunda ceea ce este pe site cu selecția făcută de autor. Și nu este o cronică pozitivă, dar nici demolatoare. E normal să îl încurajez, atunci când realizează progrese.

Desigur, Vasile a spus bine că aici este un exercițiu poetic. Da, e bazat pe cuvinte impuse, de aceea poate mai scârțâie pe ici pe colo. Cred că nu va fi forma finală.
Diana Slavu, nu mi-am impus aici autoironie, așa că nu e vorba despre un "fagure" personal. Dacă ai văzut și umor aici, e bine.
Maria Gheorghe, da, acolo, în ultimele două versuri, sunt eu.

Vă mulțumesc frumos pentru lectură și semn. Poate am să mai revin, din când în când, pe aici.

E o încercare de a mă apropia cu recunoștință de casa poeziei, unde doar el, Poetul, a știut să o mențină dincolo de timp.

Poezia aceasta e mută, dar nu și oarbă. De aceea, mi-a făcut semn să te salut eu. Bună seara, Adriana!

Și cum te știu iubitoare de paradox, mă întreb de ce oare se spune "a fi dintr-un alt aluat", când aluatul e același pentru toți, probabil nu la fel de dospit. Cât despre "ingrediente", să fim serioși. O "drojdie" de calitate, și-azunci să vezi "progresie".

Poc!

Pentru că este o poezie înălțătoare prin mesaj...

Sper să nu fac o eroare de paralaxă, de aceea voi încerca să fiu cât mai puțin paralel cu textul (perfect perpendicular pe... e mai greu). În prima strofă mă gândeam că Poetul ar putea fi Eminescu, deși referirea poate fi la Poetul ca spirit, indiferent de nume. Și totuși, parafrazându-l pe Sorescu, dacă aici scara trebuie să poarte un nume, de ce nu și poetul? M-am gândit la Eminescu, fiindcă "extremele" sunt chiar iarna și vara.

Desigur, rămâne ora aceea "de vară" ioaniană, cu minutele ca dublu al orei. Cred că în strofa aceea ar fi și cheia textului, mai ales prin versurile: "în punctul de întâlnire/ umbra ramurilor vestitorului/ va da rădăcini pietrei unghiulare". Credeam, la primele reflecții asupra textului, că ar fi o sincopă între strofa I și restul, însă observ aici legătura realizată prin "paralaxă", prin "pietrele unghiulare" și prin "raza de curcubeu". Fără îndoială, să nu uităm "poarta mare", care e cu totul altceva decât urechile acului prin care trece cămila, deși, la o privire mai atentă, ar fi o asemănare, deoarece nu oricine poate să treacă pe acolo. Totuși, cântecul orfic anunțat de penultima strofă ar trebui să trezească și pietrele. În mod sigur pe aceea unghiulară a trezit-o, dovadă că a prins rădăcini.

Am încercat să merg spre "adâncul din adânc" (tot o realitate, dar în dimensiunea sacrului), lăsând la o parte (nu eludând) elementele realului imediat. Fiindcă "delfinii Infinitului" n-ar trebui văzuți doar ca simpli membri ai unui "echipaj". Depinde cum se rostogolește "bila albastră" și câte pietre unghiulare ți-au înflorit la fereastră, ca să-l parafrazez și pe autor.

Fără îndoială, sunt mult mai multe sensuri decât am reușit să evidențiez,

Nu avem timp să citim totul și Ea oricum vine, mai devreme sau mai târziu. Și dacă acel "ghem" este mic, dar prea încâlcit, îl vom dezlega mai repede? Sigur, aici se poate vorbi și despre viață, dar și despre carte. Posibil și despre cartea vieții sau despre viața cărții. Cum spuneam într-un alt comentariu, eu, cel puțin, mai am de lucru la deșirat!

Am răsfoit revista și pot spune că se află pe un drum bun, mai ales că au colaborat la acest număr și alți autori valoroși. Am să o citesc integral. Adaug un semn pentru vizibilitate (acum pot face lucrul acesta, fiindcă nu mă mai aflu printre colaboratori).

Mi-a plăcut textul acesta. O poezie meditativă, despre înțelesurile care ne scapă, despre trădarea cuvintelor, apropiere și depărtare de așteptări. Poate prea mult e tratată această temă a căutării în ceea ce scrii în ultimul timp. Este aici un text de un cinism drăgăstos, dacă mi se permite acest paradox.

Cred că aici ai ajuns la "adâncul din adânc", așa cum îi ziceai tu cândva. Cert este că, în ciuda unor închideri semantice, mai ales în final, transfigurezi un real subzistând în farmecul inocenței de altădată. Am observat că ai făcut niște modificări față de forma inițială, nu numai prin permutarea unor strofe, ci și în strofa a doua. Parcă "huruitul (acela) amenințător ca un j" devine mai elocvent.

Mă gândeam și eu că nu am găsit termenul cel mai potrivit. Nu am spus că nu te iubește, ci mai grav: că te ignoră. Ai dreptate, ar fi trebuit să spun că te iubește, dar se face că nu te vede!
Mă fac și eu că nu am văzut aluziile din titlu. Iubire poetică, nu?!

Domnule Mureșan, mă bucur că nu v-au supărat vorbele mele de aici. Sunteți, cel puțin pentru mine, simpatic în calitate de autor, fie și când scrieți mai rău. Interesant este că aveți de multe ori, în aceleași texte, un discurs care poate fi perceput din unghiuri contrare. Ce e drept, nu vă reușește mereu umorul, fiindcă e în pericol de a cădea în derizoriu. Chiar dacă și derizoriul face parte din existență, antipoezia dumneavoastră poate părea uneori artificială, fiindcă, structural, aveți aplecare spre poezia lirică și, atunci când valorificați acest filon, produsul poetic e mai credibil.

Vă urez un an bun, pe măsura aspirațiilor dumneavoastră.

La mulți ani, Adriana. Ca să te "enervez" puțin (sau, cine știe, prin recul, pe alții), am să spun că am găsit poezie în volumul "despre ea, niciodată", chiar una de calitate; poate chiar este printre cele mai bune cărți ale anului 2010, dar nu a beneficiat de promovarea meritată.