despre păstrarea direcției, indiferent de invazii

n-aș zice că nu mi-s toți boii acasă

(pe-ăia de la bicicletă a vrut unul să mi-i fure - a dat chix),

și uite cum reușește să-mi iasă la fix

libertatea asta de a mă plimba printre lucruri, fără angoasă!

pedalez a uitare, încerc, din când în când, câte-o frână

să nu intre chiar toate amintirile în post.

pădurea-i doar la o aruncătură de băț, mă ia la rost,

zice că nu-i de bon-ton să las toate hățurile din mână.

mă-ntreb ce hățuri, că asta are coarne și-un ghidon,

iar direcția se poate învăța și din mers.

dacă vreau, mă dau jos, o iau la pas pe urmele de neșters,

toate visele să facă în jurul meu un cordon

de apărare în caz de invazie a tristeții,

venită braț la braț cu renunțarea obosită,

când toate în jur parcă au miros de pirită

și nu mai știu cum să salut venirea dimineții.