Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Tu, spânzurată-acum de coarda lirei

2 min lectură·
Mediu
Să nu-mi spui mie pe nume, ci Gheorghe-al lui Þapu',
dacă după tine nu îmi pierd capu'
și nu-ți aud inima cum bate-n arpegii grăbite,
când îmi ieși înainte,
îți țugui buzele, de parcă mi-ai da un semn de plecare,
scoți pieptul la-naintare,
încât aș fi-n stare să te sorb într-o ultimă dorință,
să te-ngrop în ființă.
Uneori îmi pare
că aș fi doar un muc de lumânare
ce se stinge ușor
când sufli spre el fără dor.
Ori sunt, mai degrabă, parfum vechi în a ta batistă,
când, adorată artistă,
îți sufli nasul
și-ți grăbești pasul
să nu te prindă din urmă ziua de ieri
sau visele de nicăieri.
Rămâne aroma pe care-ai lăsat-o în gândul meu prea pustiu,
afară se face că-i toamnă; în suflet, mult prea târziu...
Aș fi putut să te spânzur de liră, să fii mai aproape de cântecul meu,
dar a venit, dintr-o baltă stătută, un zmeu,
ți-a suflat boare spurcată și de-atunci s-a-ntinat a ta limbă,
încât se tot plimbă
printre sunete ca un virus strident
și dement.
Am rugat albinele să te-nțepe de trei ori,
până dragostea îți iese prin pori
și vei mirosi doar a floare de crin
uitată-ntr-un scrin,
ca o poveste de demult, când apele nu se-ntâlneau decât pentru schimburi de pești,
iar tu mai știai să iubești.
Au venit și peștii, mi-au promis c-au să te-nvețe tăcerea,
în bule de aer să-ți ascundă plăcerea
de-a te pierde în vorbe de fiere,
camuflate în pelerine de miere.
Și câte suflete n-aș fi rugat, însă tu ai ales altceva...
Va veni și clipa când un oarecine sau cineva
are să-ți aducă aminte că nu-i bine să ascunzi în pelin
și-n surâsu-ți felin
întâmplarea de-a fi iubit prea puțin.
054.614
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
288
Citire
2 min
Versuri
41
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “Tu, spânzurată-acum de coarda lirei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14037600/tu-spanzurata-acum-de-coarda-lirei

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
formulari inedite dar si un suflu de vechi
ce rezida probabil din intrebuintarea rimei
dau originilitate acestui text
dar si bucurie sufletului meu

Felicitari maestre!
0
Superbă poezia, să nu-mi spui mie pe nume, dacă nu-i așa! Mi-au plăcut ritmul și măiestria rimei, dar și mesajul.
Am zis și-am tăcut, ca peștele am tăcut.
Felicitări!
0
@maria-gheorghe-0021767MGMaria Gheorghe
îndrăznesc o mică parafrază : e cântec tainic dragostea asta ce-ți iese prin pori, te-or fi-nțepat albinele de trei ori...

firesc de frumoasă această poezie «spânzurată acum de coarda lirei»!

o «joacă» poetică serioasă, plină de tandrețe sugubeață...

maria
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
ca mod de exprimare, modernă ca stil, postmodernistă ca mesaj și expresie în ultima parte, exercițiu stilistic pentru autor, surpriză plăcută pentru cititor.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Ștefane, e corect ce spui cu privire la acea relație dintre tradiție și inovație.
Loredana, aș fi tăcut și eu ca un pește, dar nu era politicos să nu răspund.
Maria Gheorghe, dacă stau să mă gândesc, s-ar putea să fie chiar d trei ori. Sigur, la intevale diferite.
Domnule Mureșan, dar pașiană de de nu ar fi? Arghezi nu este printre poeții mei preferați, însă am citit mai tot ce a scris, din obligații profesionale.

Mă bucur că v-a plăcut textul și că există aici un număr nesperat de comentarii, în condițiile în care, de vreo doi ani, noi, agonicii, preferăm să tăcem.
0