george ionita

Ninge... ninsoare sălcie cărări acoperind pe vecie rătăcesc singur pe marea de gheață... frigul mă doare suflarea-mi îngheață mă chinui să trag după mine destinul și visul de

În noaptea polară te voi răpi crăiasă cu o sanie albastră trasă de cerbi de argint și vom pluti pe lacrimi de gheață și flori boreale spre igluul din noi...

Soarele își spală cu rouă raza de lumină petale de trandafiri tresar pe cerul dimineții pășesc spre o nouă clipă destinul să-nfrunt voi construi castele pe plaja tot mai pustie și voi

În toamna visurilor mele zbor de cocori mă alungă spre lacrima nopții eterne și steaua albastră ce o să cadă cu mâna mea bătătorită mângâi rana de lumină voi alerga pe-ntinse câmpuri cu

Noaptea cu lună raze de gheață aruncă-n pridvor câinele urlă și liniștea străpunge sfâșietor fantasme și umbre... zânele nopții își joacă dansul domol de singurătate și neputință mi-e

Când marea învolburată își poartă pe valuri cântecul de sirenă iar pe țărmul pustiu țipătul pescărușului alb năruie castele de nisip sufletul meu zbuciumat - siaj al destinului plutește-n

Stele aprinse nasc umbre ascunse visez că plouă cu lacrimi de rouă fete dansează pe șoapte de raze râul coboară o apă amară și totul curge...

Ce trist e-orașul fără tine și străzile tăcute neumblate se-adună-n roze eternele suspine iar vântul scutură petalele uscate mi-s ochii orbi de-atâta neuitat copacii tăi par răstignite

Străin îi sunt eu satului din care am plecat cum mi-a fost soarta: să fiu prin lume un pribeag căci astăzi sunt al nimănui și nimeni nu-i ca să-mi deschidă poarta s-au să m-aștepte-n prag...

Lumina se stinge și ochii mi se-nchid trezindu-mi visul Mâinile mele mâinile tale vor reface trupurile noastre împrăștiate făcând buzele să se atingă într-un sărut amar de

Dragostea mea - vânător hain ce inima-ți ține captivă și ochii tăi și trupul tău Iubirea mea - nevăzută colivie de care zbaterea ta se lovește rănindu-ți inima golindu-ți

Ziua rostogolește soarele către asfințit rănindu-i razele ce se scurg sângerânde pe trupurile noastre amestecându-le într-o lumină purpurie peste care ning amniotic petale de

Cerul este atât de albastru încât florile s-au albăstrit și marea și ochii tăi și privirea ta chiar și sângele nostru

Sunt prizonierul unei clipe în zborul cel nemărginit un exilat al nopții de care mă apropii cu fiecare pas făcut. Incurabilă risipire!...

Vântul șuieră afară Ploaia cade rece, deasă Frunzele desprinse zboară Se aștern pe iarba arsă A mai trecut încă o vară... Florile de frig se scutură De pe

Fulg de nea căzut din abis efemeră stea a eternului necuprins Fulg de nea de-a pururea nins în palma mea nemărginirea a curs Fulg de nea - o

E ziua celor ce au fost Și lumea-i plînge-n cimitire Azi totul pare fără rost Deșertăciune,risipire Doar nume atîrnînd pe cruci * Se-adună

Stelele ning în ochii tăi boreale lumini și cerul se-așterne fărâme peste infinite cetini peste ne-ncepute urme Mâinile noastre se despart străine și noaptea pustie se

Eu sunt un șir de euri și fiecare clipă de mine mă desparte pe drumul ce se-afundă-n noapte rănit de umbre în infinita lume mă întorc și urma mea e

Toamna se revarsă-n frunze Și copacii mor câte puțin Peste florile confuze Vântul bate-acum străin Sălciile plâng pe ape Ce se duc necontenit la vale

Fără cuvânt eu te-am iubit Doar cu ochii te-am atins Căci șoapta mea te-ar fi rănit Iar mângâierea n-ar fi fost de-ajuns Eu te-am iubit fără cuvânt Cum n-a

Timpul își scutură petalele-clipă într-un decor de lumină și de întuneric împovărându-mă făcându-mă un biet Sisif rostogolind mereu

Eu sunt un expeditor de suflet în cuvinte către tine destinatarul de oriunde... de oricând... Și poate într-o zi îmi vei răspunde chiar dacă