george ionita

Râul necontenit curge spre întunecata mare și valurile spală țărmul de umbre al înotatelor urme

N-am auzit trenul de după miezul nopții oprindu-se în gară nimeni nu a tras semnalul de alarmă și locomotiva nu a mai gâfâit ca și cum ar fi avut un laț în jurul gâtului o umbră

Aș vrea să vii în gândul meu strivind zăpada sub tălpile goale și suflarea ta să-mi încălzească mâinile înfipte în norii de aramă răsturnați peste apusuri de gheață aș vrea să vii în lumea

Ne lăudăm cu mașinile noastre unde cp stau înghesuiți ca sardelele cu vilele inteligente și costumele de firmă croite la comandă cu femeile siliconate care nu știu sau știu (nu m-am

Albatroșii au plecat de pe plaja închiriată între două zboruri valurile aduc la țărm trupuri inerte de alge îngropându-le sub nămeți de nisipuri o să te chem pe plaja noastră (am uitat

Ochii mei răniți de lumină se ascund sub pleoapele tale poate că acum vom visa același vis

Pământul ninge spre cer Și îngerii strigă-n zăpadă În utere visele pier Clepsidra întoarsă clipele-nnoadă Și orbii pipăie lumina Sub degete mute contururi se frâng E noaptea de pe icoana Cu

Razele de lună se lovesc de ferestre luminându-mi insomniile cuvintele somnambule sunt citate pe foaia imaculată unele fiind acuzate de iubire altele de nefericire de

Ochii tăi cameleonici mă privesc indiferenți în tăcere alungându-mă O să m-ascund sub umbra unei clipe acoperindu-mă cu apusuri ce vor ninge peste tâmplele goale peste amintiri Într-o zi mă

Am să-ți așez în păr Fărâme de primăvară Din albe flori de măr Ce vor înflori prima oară Și păsările-ți vor cânta Nemaiauzite triluri Se vor odihni în palma ta Rătăcitorii fluturi Iar

Am să închid ochii să te pot vedea cu mîna cînd îți voi atinge părul gura trupul... mă vei privi la fel și tu iar cînd mîinile noastre se vor întîlni vom tresări mirați de frumusețea

Azi e rîndul tău să asculți cum trece timpul să vezi rîul care coboară și sufletul oglindindu-se în clipa ce separă misterul Astăzi este ziua ta de singurătate

Luna o candelă în noapte cu raze reci însingurate în amprente de priviri furate visuri de o umbră rezemate timpul picurînd destine - poate în eternitate spada care taie nodul sacru și

Ninge la pol din cerul plin de noapte pe pîrtii renii lăcrimează Lumini boreale se-aprind De pe igluuri solitare stele reci răspund sclipind

Se scutură iar trandafirii În dimineți lipsite de noroc Se-așterne vălul amintirii Peste cenușa arsului foc Ofrande pe-altarul toamnei Petalele ning sîngeriu Se cerne nisipul

Marea se domolește la picioarele tale Și valuri înspumate la țărmuri se sparg Pe plajă plutește mirosul de alge La cuiburi se-ntorc albatroșii din larg Se umple de vînt catargul spre seară Pe

Fiecare clipă mai pune un voal peste amintirea mea risipind-o evanescent în maladiva uitare claustrîndu-mă într-o lume ireversibilă fără nicio speranță nici măcar a unui nou început...

Îngenunchiată de durere ți-ai strîns la piept pruncul privindu-i ochii cum se acopereau de noapte fără să-l întrebi unde se duce doar cu ursulețul de pluș în mînă în acești zori eterni peste

Se-aude-n gară șuieratul unui tren... Vagoanele-i așteaptă înșirate Pe călătorii matinalului peron Îngrămădiți la casa de bilete Vor cumpăra tichetele ce-i poartă În paradisul cel promis sau

Noaptea alungă de pe cer lumina și orașul tânguindu-se adoarme aroma teilor înfloriți străpunge aerul îmbâcsit cicatrizând rănile zilei din nevăzute lacuri broaște orăcăie în ritm de

Orașul pare adormit sub haina nopții din trupul inert doar câinii se-nfruptă urlând sălbatic în noaptea de mister stelele pâlpâie lumina de pe alte vieți sau din aceeași iarnă Aș vrea să

M-am trezit dintr-un somn fără vise și am văzut primele lacrimi pe chipul unei femei m-am mirat de cerul albastru și bulgării de zăpadă ce acopereau din când în când lumina făcând pomii

Apele coboară la vale Infinite Risipite stele Rătăcitoare destine În căutare de cumpene De răscruci Golgote urcate-n amurguri De umbre Cu chipuri de cruci...

A mai trecut o noapte albă o noapte neagră apăsătoare de atâta liniște ce și acum se sparge în ecouri tăcute... iartă-mă că nu am ajuns la întâlnirea noastră nu am nicio scuză și nici noaptea