Frunza
Dintre toate frunzele toamnei Aș alege una Să o văd cum se (de)colorează Și vântul o bate Cum ploi de gheață o spală Să mă uit la ea ca într-o oglindă și să-mi zăresc chipul Apoi să o văd
Se scutură iar trandafirii
se scutură iar trandafirii în dimineți lipsite de noroc se-așterne vălul amintirii peste cenușa arsului foc ofrande pe altarul toamnei petalele ning sângeriu se cerne nisipul
...
ascultăm amândoi Deep Purple - child in time tu acolo eu aici mi-ar fi plăcut să fii aici să simțim cum ne inundă notele ca dintr-o perfuzie întinerindu-ne făcând din mâinile noatre
...
te-am aşteptat să vii întreaga noapte pe-aceeaşi bancă doar de noi ştiută ploua şi vântul mă izbea-ntr-o parte din toamna abia începută dar tu nu ai venit şi-am strâns la piept numai
plecări
ai luat cu tine doar amintirile - câte au mai rămas lăsând aici scăunelul cu trei picioare nu îţi va mai fi de folos şi oricum el trebuia să rămână aici apoi ai încuiat încet uşa trăgând
...
ninge afară și viscolul bate o iarnă se-așterne-ntre noi tu ești undeva departe eu singur aici răsfoind teancuri de albe foi urmele tale s-au șters uitate îmi sunt amintirile nici cuvinte
Plecări
luați-mă și pe mine cocori să las în urmă această toamnă cu frunze ucise și ploi strivite de geamul pe care iar desenez o inimă doar jumătate chipuri de pe icoane primiți-mi stigătul
dimineața asta
dimineața asta iar miroase a nesomn și a zaț de cafea și a fum de țigară mă simt suspendat între noapte și zi între mine și tine timpul aruncă-n noi cu secunde irosindu-ne iar eu îți caut
te caut
ninge azi ca și aseară ca și acum un an câte zăpezi de ceară câte lacrimi vămuite nopții privirea ta stingându-se în gol și vântul ... vântul care șterge urme la porți
miraj
îmi sunt buzele însetate și trupul îmi pare un munte de sare de unde sângele mi se adapă și sudoarea chiar și lacrima mea abia mă târăsc până la fântâna crescută în pustiu dar mereu ajung
clipele ning
pentru că tu ai murit am murit și eu același piron trecându-ne prin palmele împreunate unind aceeași carne aici acolo ... clipele ning în lacrima scursă
interogatii
de ce mi-e drumul pustiu doamne și tu atât de departe de ce nu mă lași să mai împart cu nimeni bucata mea de pâine flămânzindu-mă pe mine de ce clipa dăruită mi-e povară și-n
plouă ca o furie
plouă ca o furie o ploaie care nu mai face bine smulge clorofila din frunze răsfiră pîraiele pînă dincolo de maluri și ne eliberează de toată truda de-o viață ducînd-o pe apa sîmbetei ca și
(de)cădere
am încercat să zbor dar aripile mele n-au mai găsit sprijin în aer m-au imobilizat ca niște atele și nici gîndurile n-au mai levitat am simțit golul cum îmi inundă porii îngreunîndu-mă și
sărbătoare polară
fluturi albi vîrcolaci roind peste suflarea ta cu miros de zăpadă buzele-ți ornează cu pruină în ziua asta bătrînă cînd se coc doar cozonaci și renii trag după ei sănii în clinchete
insomniac
noaptea asta albă ca o ghilotină despărțind luminile siameze zvârcolirea lor prin sinapsele obosite când timpul abia își târâie clipele făcându-mă să arunc ceasul pe fereastră să nu-i mai aud
peretelui din gînd
am învățat să-ți ascult tăcerea uitînd de liniștea care-ncepuse să mă doară și am zărit prin ochii tăi de ambre lumina însetată cum ierbii îi adună broboanele de rouă de umbre și de
împăcare
mă urmărește imaginea ta la asfințit cu vorbele-ți șlefuite doar învățaseși la cea mai însemnată școală a vieții \"împacă-te cu fratele tău că tu ești mai mare împacă-te cu toată lumea\" și
spectacolul
timpul se revarsă netulburat... pe efemera scenă artiștii își strigă rolurile totdeauna tragicomice călcîndu-se în picioare fiecare dorindu-și un loc în față unii crezîndu-se mai actori decît
ochiul născut orb
mă doare ochiul născut orb lumină atîrnînd în stropi de curcubeie în gîndul meu te risipești femeie o lume îmbrăcînd în nuditate mă doare ochiul născut orb sămînță de lumină strivită în
jertfă, clipei
am fost dat jertfă clipei cuvîntul să răzbată hotarele nemărginimii o vis deschide poarta să pot să mă închin ultima dată nefericirii lumii...
naiv în virtual
ne-am cunoscut pe net am crezut atunci că sunt cel mai norocos din lume era perfectă exact ca în visele mele 90 60 90 mignonă blondă ochi albaștri petreceam serile împreună pînă spre miezul
migrație
e toamnă... sufletul mi se tulbură amestecîndu-mi gîndurile golindu-mă de priviri buzele mele au uitat rostirea mîngîierea să aline voi migra din nou în peștera ascetă unde visurile
evoluție?
Dumnezeu a făcut omul și la sfârșit a pus două puncte (:) caută-Mă după care l-a așezat printre ispite și omul a început să-L caute cu cât îl căuta mai mult cu atât începea să vadă până
