Găureanu Marian

FLORI DE TUTUN Eu sunt o floare de tutun, de nimeni prețuită, În miezul meu polen adun dar mierea nu-i cerută, Din curcubeu mi-am luat culori tot așteptând albina, Vin însă valuri de bondari și

DESTIN MARIN Am fost ursit să mor pe mare, Pe valul lin, cu fața-n vânt, Să duc în marea evadare, Ultimul dor, ultimul cânt. Nu-mi amintesc de ursitoare, Cum arătau, cum au

HARPIA CU ARIPI DE FOC Harpia cu aripi de foc își tânguie țipătu-n noapte, Zbateri aprind norii de stele și îi sfâșie-n gheare, Valuri de vânt adună la piept și le-mpinge în șoapte, Zăpăcește comete

NU E MIRACOL Nu-i vreun miracol că exist, Dospit în arsă încleștare, Sunt rodul unui vis vetust, Strigăt nebun spre neuitare. Așa-i lăsat chiar din geneză, Că două jumătăți impare, Îmbrățișate-n

FIAT TENEBRIS Prea multă lumină afară, Prea mult întuneric în noi! Lăsați să mai fie-ntuneric pe-afară, Aprindeți lumina și focul din noi! Sunt orb de lumină! Lăsați să îmi fie întuneric

ȚIE ZAMOLXIS Față de lumină întoarce spre mine Zamolxis, Peste adâncuri legiuit stăpân și peste ceruri, Strălucitorule ce dai păgânilor taraxis, Smerit ridic acum ofrande și onoruri. În gândul meu

ÎNTRE SOARTĂ ȘI DESTIN Refuz să îmi clădesc destin, Mă prosternez în fața sorții, Păgân, cu stânga mă închin, Doar vegetez la pragul morții. Chiar de am fost primul născut, Din pâinea malului, la

NU AM AVUT CUM ȘTI Noi n-am avut cum ști a ne sluți povești Despre descălecare din vânturi ori pustie, N-am târnosit vreun drum spre țară ori spre glie, Căci ne-am născut de-a valma, cu

LA PORȚILE CERULUI E clipa-tăcere ce noaptea în două desparte, Când sute de cai rătăcesc nebuni printre stele, Caută cale bătută să urce cât mai departe, Zoresc la galop și-n urmă-i

SARMISEGETHUSA TON BASILEION (sarmis et gethus ton basileion) Vijelie cu vuiet de toacă rostogolește din munți, Brazii și pinii bătrâni spre poale-și îndoaie săgeata, Carpații își

FLORI DE GÂND Se dau în leagăn flori de gând, Mă mântui cu petale, Norii cețoși drumul mi-l vând, La primul pas pe cale. Nămeții albi încet se scurg, Din cer, în prima vale, Sunt martor

IMN MORȚII Pe când nu era zi, nu era noapte, Din negură de vremi și fum de tun, Aduse vântul murmurat de șoapte, Cuvinte reci ce adevărul spun. Își întreba sergentul camaradul El cine este și de

FRACTURAT Sunt fracturat, din cap până-n picioare, Suduri grotești mi-au înnădit tot corpul, Vreuna-n plus, acum nici nu mai doare, E doar un semn ce-mi decorează trupul. La început mi-au rupt din

HOMO SAPIENS SAPIENS A fost cândva, a fost ca niciodată, Se împlinesc chiar șase mii de ani, Când lumea era toată, mai lungă și mai lată, Și-n vârf de munte ne vegheau titani. Zeii păgâni se

PÂINEA În vremile străvechi, cu mii de ani-nainte, Când Istros lărgea galdele-ntre maluri, Când omul avea gânduri, exact câte cuvinte, Iar binele curgea, val după val, din ceruri,

CAD ÎNGERI Cad îngeri din ceruri, cu aripi nestrânse, Vuind, ghemotoci prăbușiți în țărână, Pretendatori nefrânți, dar cu vise învinse, Osândiți înc-o viață pe pământ să

TOAMNA ÎN BĂRĂGAN Plouă cu lacrimi galbene salcâmii, jelind tăcut arșița verii, Căci tocmai ce-a plecat răpciune în clopoței de brumărel. Pe sus, pe coperișul lumii, în cercuri

Feriae Latinae Scoboară-n lacrimi munții de zăpadă, Năvalnic urcă Istros pe Naparis, Carpates însuși se grăbesc să cadă, Înăbușiți de soare și catahris. Oftează-un dac în curtea de la

EU NU TRĂIESC ÎN TIMP Eu nu trăiesc în timp, căci timpul e-o constantă, De fel mai puchinoși, să socotească nemții. Planck scris-a o formulă, Einstein că este relevantă, Toți cred că timpul este

CIULINUL Venit-a iarăși noapte grea pe-ntinsul Bărăgan, Cu stele mii ce limpezesc oglinda de zăpadă, Cerneau arhangheli, viforos, din marele noian, Pe oglindirea boltei în albul de baladă. Plânge

ÎNGENUNCHIAT Am ostenit, îngenunchiat, să tot întorc obrazul, Să port pe umeri veșnice poveri, Să-nghit amarnic, dar zâmbind, necazul, Să-nnăbuș azi povestea despre ieri.

SALCÂMUL Spre lacul plin cu flori de nufăr, Vegheat de-o cumpănă-n balans, Doi umeri verzi mă fac să sufăr, Privind la ciutura în dans. Bătrânul rege, nemilos ciuntit, Rămas acum fără

CRUCEA Dulce osândă de zi și mai rar pentru noapte, Toți ducem, umili, câte-o cruce-n spinare, A mea este grea, mă-nclină după vorbe și fapte, O port bucuros și rana din umăr nu doare. Primită pe

ÎNTOARCEREA ZĂGANULUI Se lasă iarăși vremea surpării de lumină, Mărețe idealuri, topite-s de amurg, Iar lumânări plângânde torc clipele din ceară, Crengi grele de tăcere