Găureanu Marian

VEȘNICA STEA Din ceruri negre, fără stele, din fâlfâit de călătoare, Ne picură din nou tristețe cu scurte țipete șoptite, Se scurg pe visele nespuse și-atingerea lor doare Așa cum dor cuvinte

Micul EU Sunt semn de tăcere în file tocite de carte, Abil strecurat între pagini deșarte, Rețin pe rever numai litere sparte. Eu vin din vechimi de mult uitate, Îmi cântă

CAII Când armăsarii nopții se lasă dinspre cer, Liberi, fără zăbale, în dinți cu praf de stele, Cu coame pâlpâind în cețuri și mister Și nechezând se prind în dans plutit de

Sărutul meu Ți-am pus sărutul meu sub talpă, Acolo, sub arcade, atent să nu-l strivești, Chiar noaptea-n mersul fără lampă, Să nu-l sugrumi când strâmb pășești. Ți-am sărutat apoi genunchii. Când

CU MINE ÎNSUMI M-am izolat în mine – mi-e de-ajuns, Nu dau doi bani pe zloata de afară, De fețele pestrițe stau ascuns, Și-n suflet simt miros de primăvară. M-acopăr cu credința în

MIEZ DE DECEMBRIE ÎN BĂRĂGAN Se-mbrățișează norii în preumblare lină, Lumini cernite, reci, se-ntoarnă dinspre cer, Salcâmii desfrunziți spre răsărit se-nclină Și Bărăganu-i tot, doar ceață și

VIN BERZELE Mi-e dor de berzele ce pleacă, Cârduri tăcute-ntre cocori, Mă văd copil care încearcă, Să prindă loc în zborul lor. Le țip nătâng să se întoarcă, Nu am urare de plecare, Degeaba

Zidesc tăceri Se toarce-n cer fuior de nor, Cu văl de ceață mă acopăr, Alunec iar din dor în dor, Dureri trecute să răscumpăr. Gregare chipuri mă-nconjoară Și mă sufoc în triluri fade, Chiar

Semn rău Pluguri de lemn îmi ară tristețea, Troian de tăcere răstoarnă sub brazde, Pe căi umilite se măsoare justețea, Pe frunți - gândul rău care arde. În dangăt de clopot se

SINGURA STEA Pe bolta neagră, rece, ascunsă după nouri, Luminile și luna dorm toate-n vreun fiord. Doar steaua lucitoare din carul cu doi bouri, Se-ncumetă să urce, din sud spre polul nord. Sunt

PLÂNSET Ne plâng icoanele iar, Doamne, De-atâta iarnă strânsă-n noi, De-atîtea zile negre, de nevoi. Fă Doamne lacrimi să se–ntoarne, În ochii noști ce-s de-acuma goi, Și fă-ne-n suflet

Musafirul Aseară m-am pomenit cu Bătrânețea! Era... bătrână. ― Mergi, dragă, la un plastician, te incizează după ureche și dispar cutele de sub ochi și de pe frunte. Ar fi indicată și

DURERE Păduri de mâini se unduie în zbatere de valuri Vetrind lumina pură cu palmele spre soare, Au ridicat zăgazuri și mării i-au pus maluri, Dar apa n-are spume, credința nu le doare. În

SINE FIDE Aseară am capturat un înger, Cu aripi arse-n fire de înaltă tensiune. Venit de ieri cu treburi importante-n lume, Picase chiar la mine-n cartier. I-am smuls doi pumni cu pene albe, În

DE VINĂ-I DORUL De vină-i dorul călător născut în patimă târzie, Dă lumii toate înconjor spre locul primei zămisliri, Se-ntoarnă ca un bumerang acolo unde singur știe, Răstoarnă suflete

CARTEA Ioan Orășanu plecase cătrănit rău de acasă. Se certase urât de tot cu tatăl său, gata, gata să se ia la bătaie cu bătrânul, Doamne ferește! Certurile se îndesiseră în ultima

CARTEA Ioan Orășanu plecase cătrănit rău de acasă. Se certase urât de tot cu tatăl său, gata, gata să se ia la bătaie cu bătrânul, Doamne ferește! Certurile se îndesiseră în ultima

POVESTE DE CRĂCIUN Am răsărit la Tulcea, în, hai să-i spunem zona și nu mahalaua aflată pe dealul după care se ascunde seara soarele, aruncând bezele, la urmă făcând complice cu ochiul

BERBECARII Până prin 1970 îi împinsese inerția pe țăranii Bărăganului, așa de bătucită, de îndârjită, de strânsă lângă pământ și plug le fusese viața în copilărie și adolescență, celor care, la

TA PANTA RHEI, Nicicând n-a spus-o Heraclit, ne minte Parmenide, Thales, cel ce-a urmat învățătura lui Zamolxis, Din ceruri le-a dat apă curată, curgând peste clemide, I-a coborât