Poezie
TA PANTA RHEI
TA PANTA RHEI
1 min lectură·
Mediu
TA PANTA RHEI,
Nicicând n-a spus-o Heraclit, ne minte Parmenide,
Thales, cel ce-a urmat învățătura lui Zamolxis,
Din ceruri le-a dat apă curată, curgând peste clemide,
I-a coborât cu ochii în curentul ce nu dădea taraxis,
Le-a arătat că vise, gânduri, chiar lumile-s lichide,
Dar sufletul e stâncă, credința este-un munte!
Ciudat, cu-atâția munți, această lume-i fără culme,
Curge bălos, zoind cu gânduri moarte și în purtări nebune.
Aduce-n spume obosite tot ce-i urât și crud,
Uitatele păcate atent le rânduie în dâlme,
Imunde personaje, cioplite sunt cu chipul prud,
Și-un ocean de suferințe într-o lacrimă se-apune.
Mânați ca boii-n jug, toți am ieșit din galdă,
Cerșim minuni, belșug și pace, numai schimbări în bine.
Fără valori, dreptatea în ape murdare se scaldă,
În urmă, o stâncă uriașă nația-ntreagă susține,
Neclintit ține limba, nepătat ridică spiritul,
Nemeritată, unică minune, Eminescu Sfântul.
02867
0
CT