Poezie
VEȘNICA STEA
VEȘNICA STEA
1 min lectură·
Mediu
VEȘNICA STEA
Din ceruri negre, fără stele, din fâlfâit de călătoare,
Ne picură din nou tristețe cu scurte țipete șoptite,
Se scurg pe visele nespuse și-atingerea lor doare
Așa cum dor cuvinte reci din guri de ursitoare.
Străvechea inimă din piept îmi toarce șoapte din trecuturi,
Singură-mi spumegă în vene și-mi bubuie în tâmple,
Astăzi aproape m-au ajuns de vremi nestăvilite duhuri,
Căci mi-a fost dat deplin blestem ca răul să se-ntâmple.
Suflet bătrân mi-e călăuza, storc din tăceri înțelepciune,
Doar pipăind tot mai adânc pot face pasul înainte,
Iar când stea nouă-a răsărit, mă plec în rugăciune,
Căci nici-acum n-am priceput să vin cu daruri sfinte.
Doar inima îmi e chezaș, în fața ta, Sfântă Măicuță,
N-am alte daruri să presar, sub talpa ta mi-o pun,
Te rog cu sufletul întreg, cu toată-a mea credință,
Ia-mă de sprijin pentr-o clipă, fă-mă un om mai bun.
0091
0