Poezie

VEȘNICA STEA

1 min lectură·20 decembrie 2025

Mediu

VEȘNICA STEA

Din ceruri negre, fără stele, din fâlfâit de călătoare,

Ne picură din nou tristețe cu scurte țipete șoptite,

Se scurg pe visele nespuse și-atingerea lor doare

Așa cum dor cuvinte reci din guri de ursitoare.

Străvechea inimă din piept îmi toarce șoapte din trecuturi,

Singură-mi spumegă în vene și-mi bubuie în tâmple,

Astăzi aproape m-au ajuns de vremi nestăvilite duhuri,

Căci mi-a fost dat deplin blestem ca răul să se-ntâmple.

Suflet bătrân mi-e călăuza, storc din tăceri înțelepciune,

Doar pipăind tot mai adânc pot face pasul înainte,

Iar când stea nouă-a răsărit, mă plec în rugăciune,

Căci nici-acum n-am priceput să vin cu daruri sfinte.

Doar inima îmi e chezaș, în fața ta, Sfântă Măicuță,

N-am alte daruri să presar, sub talpa ta mi-o pun,

Te rog cu sufletul întreg, cu toată-a mea credință,

Ia-mă de sprijin pentr-o clipă, fă-mă un om mai bun.

00117

Găureanu Marian. “VEȘNICA STEA.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gaureanu-marian/poezie/14197764/vesnica-stea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.