Găureanu Marian

ÎNVAȚĂ Învață de la munte, în vifor să stai drept, Cum stau bătrânii noștri cu pletele de nea, Cum, miruiți pe frunte, iau relele în piept, Și în aceeași vatră, bat fierul și coc

VORBĂ-N VÂNT Pierdutele nopți m-acoperă-n fum, Miresme de crin și de mac mă-nfioară, Netrăite iubiri ce-au secat de parfum, Amintiri care vor, mai departe, să

NU E MIRACOL Nu-i vreun miracol că exist, Dospit în arsă încleștare, Sunt rodul unui vis vetust, Strigăt nebun spre neuitare. Așa-i lăsat chiar din geneză, Că două jumătăți impare, Îmbrățișate-n

REPAOS Răstălmăcite gânduri, chircite stau în rafturi, Ascunse printre cărți și plăci de gramofon, Nu vor să fermenteze în ipocrite sfaturi Și-n liniște cerneala se scurge

CAD ÎNGERI Cad îngeri din ceruri, cu aripi nestrânse, Vuind, ghemotoci prăbușiți în țărână, Pretendatori nefrânți, dar cu vise învinse, Osândiți înc-o viață pe pământ să

CARTEA Ioan Orășanu plecase cătrănit rău de acasă. Se certase urât de tot cu tatăl său, gata, gata să se ia la bătaie cu bătrânul, Doamne ferește! Certurile se îndesiseră în ultima

NE PLÂNG ICOANELE Ne plâng icoanele Doamne, În leagăne pruncii se frâng, Și doina ne plânge-n cavale, Iar lumea întreagă se duce la vale Și toate-n prăpastii ne-mping. În blândul cânt al mamei

HOMO SAPIENS SAPIENS A fost cândva, a fost ca niciodată, Se împlinesc chiar șase mii de ani, Când lumea era toată, mai lungă și mai lată, Și-n vârf de munte ne vegheau titani. Zeii păgâni se

RIDICĂ-TE FRATE Sosiră iarăși la fruntarii întunecații nori ai morții, Frângerea lemnului putred suspină neagră chemare, Duduie-n ceruri gigantice zaruri prăvălindu-ne sorții, Strămutând ale vieții

FLORI DE TUTUN Eu sunt o floare de tutun, de nimeni prețuită, În miezul meu polen adun dar mierea nu-i cerută, Din curcubeu mi-am luat culori tot așteptând albina, Vin însă valuri de bondari și

MIEZ DE DECEMBRIE ÎN BĂRĂGAN Se-mbrățișează norii în preumblare lină, Lumini cernite, reci, se-ntoarnă dinspre cer, Salcâmii desfrunziți spre răsărit se-nclină Și Bărăganu-i tot, doar ceață și

SINGURA STEA Pe bolta neagră, rece, ascunsă după nouri, Luminile și luna dorm toate-n vreun fiord. Doar steaua lucitoare din carul cu doi bouri, Se-ncumetă să urce, din sud spre polul nord. Sunt

VEȘNICA STEA Din ceruri negre, fără stele, din fâlfâit de călătoare, Ne picură din nou tristețe cu scurte țipete șoptite, Se scurg pe visele nespuse și-atingerea lor doare Așa cum dor cuvinte

CÂND PATRIOȚII MOR Când patrioții mor, se sting lumini în cer, Foșnet ușor și lin scoboară pe pământ Și-o geană dintre stele, un tremur stins, stingher, Aprinde lumânarea

SINE FIDE Aseară am capturat un înger, Cu aripi arse-n fire de înaltă tensiune. Venit de ieri cu treburi importante-n lume, Picase chiar la mine-n cartier. I-am smuls doi pumni cu pene albe, În

ÎNTR-O ZI Vom fi bătrâni, iubito, într-o zi, Oglinzile ce noaptea ne privegheau amorul, Din sebum au paloare și stins ne cântă dorul, Iar lampa-n somn aprins, refuză-a ne

Zidesc tăceri Se toarce-n cer fuior de nor, Cu văl de ceață mă acopăr, Alunec iar din dor în dor, Dureri trecute să răscumpăr. Gregare chipuri mă-nconjoară Și mă sufoc în triluri fade, Chiar

POVESTE DE CRĂCIUN Am răsărit la Tulcea, în, hai să-i spunem zona și nu mahalaua aflată pe dealul după care se ascunde seara soarele, aruncând bezele, la urmă făcând complice cu ochiul

DE VINĂ-I DORUL De vină-i dorul călător, născut din patimă târzie, Dă lumii toate înconjor spre locul primei zămisliri, Se-ntoarnă ca un bumerang acolo unde singur știe, Răstoarnă

EU NU TRĂIESC ÎN TIMP Eu nu trăiesc în timp, căci timpul e-o constantă, De fel mai puchinoși, să socotească nemții. Planck scris-a o formulă, Einstein că este relevantă, Toți cred că timpul este