Gabriel Nita

Cum o vad eu:

mecanism declansator, eliberator, de sine exprimator.

metafora construita in curgere, imagini lasate sa se prelinga printre degetele unui pumn inchis in joaca.

nu, poate nu in joaca, poate in suferinta.

sau, altfel: cuvinte urmarite in contextul lor brusc, inventand traiectorii noi, pe care gandul se indreapta catre exprimare.

sau, varianta definitiva: citesc ceea ce scriu pentru ca ceea ce scriu exprima ceva din mine caruia nu ii pot da nume, care se leaga de ceva din afara mea, care ma priveste in clipa asta prin fereastra, si de ceva din interiorul meu, ceva care s-a intamplat, ceva ce nu vreau sa pierd, ceva ce nu vreau sa uit.

dar bineinteles, glumeam: nimic nu este definitiv, cu atat mai putin limbajul. Limbajul trebuie inventat si reinventat, pentru ca in caderile de sens dintre doua contexte (cel normal, pe care il poti gasi, cu putin efort fizic si in lipsa oricarei alergii la praf, intr-o enciclopedie, spre exemplu; cel nou, cel al poeziei tale) s-ar putea sa te gasesti pe tine. Nud. Lipsit de pojghite de inselari si de lipse de curaj. Poate mai real, sau cel putin mai revelator.

Ating ceva?

Infiorator.

Serios, chiar aici, pe mana, ridicandu-mi parul...

Un pic poate prea abstractizat pentru gustul meu, dar prefer sa cred ca acestea sunt doar semnele unui limbaj doar de voi doi stiut.

Sau interpretez eu totul aiurea?

Astept un raspuns. Mai vorbim!

\"Mi-e somn si teama
de glasul din launtrul meu\"...

Frumos!

Bun venit pe site!

Inteleg sentimentul poeziei. Realizarea? Poate un pic \"naiva\", dar este un inceput.

Sper sa mai am prilejul sa citesc poezii ale tale, sper ca gandurile sa se impleteasca aici pe site.

Multa bucurie. Pe curand!

Mi s-a parut foarte interesanta ideea poeziei tale.

Poate ultimul vers, are o constructie un pic prea complicata pentru ansamblu.

Am inteles insa ideea, poate asta e mai important.

Pe curand!

E bine.

Ama - Astazi fiind o zi speciala, mi-as fi calcat pe inima si ti-as fi dat orice mi-ai fi cerut. Dar pentru ca nu ma intrebi, nu iti raspund...

Hazel - Ma bucur ca ti-a placut poezia. Multumesc.

Pe curand!

Multumesc pentru comentarii.

Alma -> Da, pe bune ca am.

Pe curand!

O singura precizare, la ultimul vers:

\"NE casca ochii!\"

Am fost deja acuzat ca as fi \"carcotas\", asa ca imi permit sa abuzez inca o data si aici:

Pe mine, poezia ta nu m-a impresionat, si asta pentru ca nu am reusit sa ma \"pierd\" si eu in ritual.

Am citit-o de mai multe ori, incercand sa inteleg de ce. Celelalte comentarii erau toate admirative, ba mai sclipea si o steluta acolo sus.

Pricina am gasit-o in acel \"clipind pe sfarcuri\". Din punct de vedere vizual, acel clipind mie nu imi spune nimic, nu ii inteleg rostul in economia poeziei. Sigur, facand un efort de imaginatie probabil as reusi sa il interpretez cumva, dar nu asta e important, ci faptul ca ma scoate (brusc) din poezie. Si nu mai reusesc sa reintru.

Si inca ceva: \"siroind printre copase\" vine dintr-un alt univers senzual decat \"imi aburesti trupul cu lacrimi de nori incinsi\". Sau, daca vrei, succesiunea temporala s-ar cuveni inversata.

Intru indeplinirea ritualului!

Cred ca poezia ta ar merita putin mai multa intindere, si o mai cu staruinta lucrare. Pe curand!

Mi-a placut poezia - gand amestecat cu putina invidie pentru misteriosul inspirator.

Nu am sa zic de ce imi place, desi asta fusese intentia mea initiala.

Nu: tot ceea ce am sa fac va fi sa subliniez doua versuri care mie mi se par revelatoare (unul dintre ele imi aduce aminte chiar de mine, celalalt de o alta poezie, mai veche si tot foarte frumoasa):

\"ca niste trepte intre atomi
cu pumnii inchisi\"

\"pana cand ele, pana cand ele
incep deodata sa bata acelasi spasm\"

Pe curand!

Ce pot sa zic? M-a bucurat foarte mult comentariul tau. Sper ca ti-a placut poezia, si mai sper...

mult, mult, mult de tot...

ca o sa avem prilejul sa ne intalnim candva, sa discutam mai pe indelete despre poezie.

:-) :-) :-)

Mai vorbim. Si mai vedem... Pe curand!

Multumesc pentru parere. Pe mine ma doare insa finalul ala, pe care il gasesc stramb, dar la care nu ma lasa inima sa renunt de tot.

Ce crezi?

Ar fi putut trece in poezie aceste ganduri, cred ca nu erai departe de asta.

Si pe mine m-a sucarit tehnoredactare.

Un pic mai multa atentie, te rog!

\"monstre vechi\"?

:)

Cine sunt eu sa zic daca trebuie sau nu sa se gaseasca aici?

Cum adica sa o retragi?

Mi-am zis doar parerea in legatura cu modul in care ea e scrisa.

Nici o clipa nu am banuit ca nu ar fi avut (sau ca nu are) importanta pentru tine.

Pe curand!

Imi place prima strofa, are respiratia necesara unei poezii magice.

Dupa aceasta prima strofa insa poezia se pierde. Se pierde in doua directii: mecanica povestirii, pe de o parte, si \"detaliile arhitectonice\" pe de alta parte.

Si unele si altele ar mai fi trebuit trecute printr-o sita deasa, astfel incat sa fie evitate stridentele si neclaritatile.

O sa mi se raspunda poate ca si neclaritatea isi are locul ei in poezie, si ca ea insasi nu ar trebui sa fie un motiv pentru a i se pune bete in roate.

Intre anumite limite, sunt de acord. Neclaritatea poate fi folosita pentru a pune in lumina un anumit detaliu, pentru a atrage atentia asupra acestuia, sau dimpotriva, pentru a trece ceva in spate, in subtext, in imaginar.

Dar in acest caz nu mi se pare ca se intampla asa. Neclaritatea imaginii vine din nefocalizare.

Vina e a celui care a apasat declansatorul. Nu a luminii.

Si as mai avea ceva de spus: nu imi place finalul. Nu ma inspira. Nu ma provoaca cu nimic. Nici macar pe terenul imaginatiei.

E gri...

Bravo!

In sfarsit o poezie pe care sa o citesc cu placere de la inceput pana la sfarsit!

Cred ca am sa mai revin pe aici!

Intamplator, da.

Am trecut prin experimentul pe care mi l-ai pregatit si am gasit un raspuns: poetii sunt si unii si ceilalti.

Dar de fapt asta stiam si singur, inca mai de demult. Doar ca am vrut sa imi iau in stapanire partea de oglinda - decretand capatul lumii.

Prima poezie e buna. Ai talent. Felicitari.

A doua cade sub imperiul mai vechilor tale obsesii razboinice.

Fireste, ai dreptate. Eu vorbeam despre mine - generalizand apoi imperturbabil... Tu te-ai grabit sa intorci totul pe dos, vorbind despre toti, apoi descriindu-te fara nici cea mai mica emotie.

(Daramite frica.)

Intrucat citesc poezie - nu am sa iau in consideratie decat prima strofa. Intrucat imi plac provocarile, te anunt ca am trecut prin intregul tau experiment.

Viu si nevatamat!!! (noroc de piatra de la san: ptiu... ptiu... ptiu... :)

PS: Ai cateva greseli de tehnoredactare in text. Ia suie-te mata pe o masa, si da un pic cu carpa aia de praf!