Poezie
Neputându-i vorbi
1 min lectură·
Mediu
Îmi imaginam lumea trăită numai din gesturi,
fiecare din ele având o poveste
de taină.
Nu mă pricepeam să sărut,
buzele mele atingeau vântul
și tot felul de extremități, degete,
obraji îmbufnați, ochi plânși, păr cu zăpadă.
Nu mă pricepeam să mângâi,
degetele mele strângeau prea tare, lăsau mușcături
sau agățau, în drumul lor hai-hui,
hainele, făcându-le să cadă.
Nu mă pricepeam nici să scriu
felicitări și cuvinte de dragoste.
Veneam în schimb dimineața și lipeam pe pereți
imagini tăiate de undeva, acoperind albul.
Dar cel mai grav: nu mă pricepeam să dansez.
Îmi foloseam numai reflexiile în oglindă
pentru a acompania muzica și a însoți
macar în gând domnișoarele reci.
Îmi imaginam lumea trăită numai din gesturi,
fiecare din ele având o poveste
de taină.
Apelam la acestea însă doar uneori, noaptea,
strângând pe cineva în brațe,
neputându-i vorbi.
/12.02.2003/
0104229
0
in stilul gabi.