Cubul Rubick

I-am scuturat de pe umăr o poezie, ea a încuviințat și astfel am ajuns să ne petrecem seara împreună. După ce m-a dezbrăcat i-am explicat cât de importantă e simplitatea în viața mea, cât de bine e să-i adulmec părul, dar că nu mă pricep să vorbesc. Mi-am lipit buzele de gâtul ei pentru a-i demonstra și am lăsat-o pe ea să vorbească. Am rugat-o să-mi spună povestea ei, nici o surpriză, nimic spectaculos, am deschis televizorul și am ales un canal cu muzică, brusc gelos, brusc speriat că cineva din cealaltă cameră ar putea să ne audă, ar putea să o audă… Mai târziu am stat noaptea și am ascultat vântul și traficul de pe o stradă îndepărtată, lumina pătrundea încet printr-un colț, m-am așezat la pian și am schițat câteva gânduri cu mâna stângă. Când s-a ridicat să plece am condus-o la taxi, apoi m-am trezit singur, cu un pat răvășit, iar cineva îmi rezolvase pe fața albastră cubul Rubick.