Poezie
Balada tânărului îndrăgostit
2 min lectură·
Mediu
Există făpturi, ca bărbații,
pe care pentru a-i înțelege trebuie să-i scrii,
în lut încă ud,
și făpturi pe care pentru a le înțelege
trebuie să le citești,
trebuie să le silabisești, cu degete pârjolite,
trebuie să le cioplești cu grijă, în carnea lor,
sunt femeile,
tulburi.
Poezia continuă.
Ea fuge din apă,
i se oferă lui, se împrăștie în mii de picuri
ca tot atâtea atingeri,
se zvârcolește prin soare, până când
părul ei ia foc, ca și ochii,
iar ea se azvârle la picioarele lui,
pisică tandră,
toarce cuminte.
Tălpile ei caută înălțimea
unor tocuri imaginare, sprijinindu-se oblic,
cu o infinită grație,
în aer.
Are pletele încă ude, ca un ghem
de vipere ce se iubesc în iarbă,
între ei doi.
Ochii ei, fructe de grefă,
au lacrimile amare și subțiri
și chiar și atunci când râd
el trebuie să le rupă între dinți,
placentă a necunoașterii,
să le taie într-un gest în care se preface
că sărută sălbatica lumină.
Ea are sânii de înghețată,
se topesc uneori brusc, ca o febră,
când stă și i se uită în ochi,
răsuflând greu, nemișcată.
E o fiară.
Pe sfârcurile lor coapte
el adoarme, prins de un vuiet ca de scoică.
El nu ar fi el dacă nu ar face gesturi
de neînțeles pentru ea,
dacă nu ar îngenunchea între nori,
durere ascuțită simțită cu genunchii ei,
printre pietre.
Eu nu aș fi eu dacă nu aș lua lutul tânăr
pentru a-l arde, lipsit de meșteșug,
la umbra încă fierbinte a nopții.
/18.07.2003/
0166.899
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gabriel Nita
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 253
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 48
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nita. “Balada tânărului îndrăgostit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nita/poezie/47945/balada-tanarului-indragostitComentarii (16)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
E o \"balada\", ceea ce ar trebui sa explice lungimea versurilor.
Scrisa in punct ironic, e drept. Dar universal.
De unde EA, de unde EL.
Multumesc pentru vizita. Pe curand!
Scrisa in punct ironic, e drept. Dar universal.
De unde EA, de unde EL.
Multumesc pentru vizita. Pe curand!
0
Distincție acordată
ea se cunoaste de sus pana jos
sub pantece
musca plina de pofta din sfarcuri
cu dinti de lapte
si bea doar supa strecurata
copilul se naste o singura data
si moare de sapte ori cate sapte
el invata sa se lege la sireturi
isi incurca mainile cu picioarele
merge pe strada sprinjinit in umbrela
cand cu frac
cand cu pardesiu
toate grena
ochii
culoarea pielii
mirosul parfumului ei
ea se linge pe buze
cu degetul mic
se apleaca si citeste in carti
el asculta vocea ei subtire
parcurgand viata de la un capat la altul

MI-a placut mult poemul tau! Poate, pentru ca mi-am vazut si spiritul meu pe acolo...mai mult in strifa a doua :) Nu-mi place penultimul rand al penultimei strofe: nu-mi suna poetic integrat in text, cred ca ai putea descrie mai putin comun imaginea Lui, adormit acolo, pe sanul Ei, al \"fiarei\" :)De fapt si \"lutul\" e cam comun prin poezia romana: la fel, il sugerezi, il substitui, faci ceva, as incat sa salvezi o expresie inedita a unui nou gand poetic!!! Iti spun asta pentru ca imi place foarte mult poemul, de fapt! felicitari!
0
Prima strofă e, singură, o poezie!
Celelalte sunt parcă o explicație, foarte amănunțită, a primei. Și cred că aceste lămuriri îi taie poeziei din farmec.
Dar, asta e doar părerea mea.
Oricum, îmi plac și explicațiile! :))
Celelalte sunt parcă o explicație, foarte amănunțită, a primei. Și cred că aceste lămuriri îi taie poeziei din farmec.
Dar, asta e doar părerea mea.
Oricum, îmi plac și explicațiile! :))
0
Multumesc pentru stele.
Silvia, a scrie azi o balada a tanarului indragostit e o nebunie.
O nebunie care nu are cum sa fie decat una universala.
Incerc sa ma uit doar la ceea ce fac, nu si la din ce fac.
Pe curand!
Silvia, a scrie azi o balada a tanarului indragostit e o nebunie.
O nebunie care nu are cum sa fie decat una universala.
Incerc sa ma uit doar la ceea ce fac, nu si la din ce fac.
Pe curand!
0
Ai dreptate, doar partea a doua e balada.
Nu am avut insa curajul sa renunt la prima parte.
Vinovat.
Nu am avut insa curajul sa renunt la prima parte.
Vinovat.
0
DC
gabi mi s-a confesat
ca-si simte viata amara
atunci cand nu-i atacat
de-aceasta tatoasa... fiara.
ca-si simte viata amara
atunci cand nu-i atacat
de-aceasta tatoasa... fiara.
0
As indrazni sa spun ca poezia a doua e mai frumoasa. Cu mult mai frumoasa. Cand se coboara din abstractul poetic pe acest pamant unde ne fierbe sangele. Si ca face bine ce face Gabi ca nu se opreste la partea cea fada pe care ne-a pus sa o inghitim dimineata pe sufletul gol. Si face bine si ca ne-a dat hapul la inceput, ca partea a doua parca e si mai zemoasa, ca un sfarc etc. Stie el...
0
hop m-am nimerit si eu aici sa zic vreo 2 vorbe.
imi place cum percepi femeia si barbatul, atat de diferiti dar totusi seamana atat de mult cand iubesc. deasemenea imi place cum descrii femeia sentimentala, imprevizibila, delicata, naturala, fina, tandra, fascinanta si coplesitoare in acelasi timp pentru barbatul ocrotitor, dornic de a o iubi si fascinat de frumusetea atat exterioara cat si interioara a fiintei de langa el.
imi place stilul tau, f mult.
frumos...
cu drag
Alina

Da! Trairea care transcende cuvintele, numeroasele cuvinte care genereaza, fiecare, o noua bataie de inima...una dintre cele mai frumoase creatii pe care le-am intalnit pe poezie.ro. Dincolo de o materialitate a limbajului sta forta de expresie, generalizata intr-un cuvant puternic, care are de transmis nu numai o informatie ( emotionala ) dar in primul rand are rolul de a fi un morfism intre suflet, traire, perceptie!
Daca as spune ca, prin aceste versuri, mi-ai rupt pieptul, nu as exagera prea mult !

am citit mai intai comentariile din subsolul poeziei. Mi-am zis ce lucru minunat a mai produs Gabi dupa o lunga lunga absenta.
M-am apucat de citit, am citit. Am motait un pic si acum scriu acest umil comentariu unde concluzionez> unele pasaje reusite, insa mult mult prea lung preludiul asta.
Si ironia devine plictisitoare, asta poate pentru ca am descoperit-o la tine de prea multe ori.
Poate ne mai delectezi cu adevaratele tale poezii de inima si simtire, mai putin melancolice si mai mult puse pe \"action\".

\"Ea fuge din apă,
i se oferă lui, se împrăștie în mii de picuri
ca tot atâtea atingeri\"
\"El nu ar fi el dacă nu ar face gesturi
de neînțeles pentru ea,
dacă nu ar îngenunchea între nori,\"
\"Eu nu aș fi eu dacă nu aș lua lutul tânăr
pentru a-l arde, lipsit de meșteșug,
la umbra încă fierbinte a nopții.\"
Nu pot sa nu revin cu inca un gand pentru a-ti spune ca a trai cu adevarat vine de undeva de departe, de sus, dintre coaste...
Iti doresc sa porti pe umeri cuvantul zborului si anii tai tineri sa arda lutul, sa iubeasca oamenii , sa iubeasca \"umbra inca fierbinte a noptii\".
Deosebita!

Superbe prima și ultima strofă.
Există făpturi, ca bărbații,
pe care pentru a-i înțelege trebuie să-i scrii,
în lut încă ud
Eh, acum știu cum să înțeleg bărbații... ;)
Și, lăsând la o parte gluma, este cea mai bună poezie a ta și una dintre cele mai bune de pe site. Felicitări!

Mi-a placut:
\"bărbații să-i scrii în lut încă ud\"
\"să cioplești în carnea lor\"