Gabriel Nita

În orice câmp magnetic moleculele de oxigen se vor polariza spontan, tinzând, oh, tinzând așa cum numai ele știu să tindă, spre apă... /20.05.2003/

Oamenilor pe care îi iubeam le-am dat următorul test: teleportați-vă în mine, ocupați-mi liniile de forță, răsfrângeți-vă gândurile în fiecare canalicul, în fiecare celulă a mea. Priviți-mă

Iată, fiecare frunză ce se târăște în jos pe undele mele seismice poartă cu ea o fărâmă de toamnă. Îmi decojesc lent pielea de pe palme, aici o imagine, aici un paradox, la urmă

Putem vorbi limbi străine, putem face semne înainte de a fi îngropați definitiv sub obișnuințele, ticurile senzoriale ale gândirii. Putem alege calea cealaltă, a prea simplității dezarmante,

“Poate că în miezul miezului acestei cărți nu se află altceva decât un urlet galben, orbitor, apocaliptic… Azi-noapte, secat de orice puteri, am adormit între cearceafurile fleșcăite și am zăcut ca

Iată: așa cum te prevenisem, în dimineața asta eu sunt un altul, mi-am păstrat fața, plasticul atent modelat al măștilor succesive, dar în spatele lor m-am transformat, nu mai sunt un

În bătăile ceasurilor articulate de pulsul meu solar încarc muzică pe un canal neuronal dedicat: mă las scăldat de flash-urile de energie pură, îmi concentrez ochii asupra fotografiei tale și

Omul E lună plină! În căușul din palmă, apă și stele. Steaua Umbre infime furându-ne lumina: a trecut timpul. Oameni și stele Dansând pe valuri, o stea s-a desprins de cer: ne privim

Stele de cretă... Ceru-i peștera neagră a ochilor tăi. /11.05.2003/

r e i â c t a ă n c t C o l U a :-) De data asta m-am gândit să vă propun o

Mușcată ruptă – aștept să înflorească lângă un palmier. /14.04.2003/

Repede. Dimineața dispare, e înlocuită cu fumul cețurilor ridicate de deasupra mării. Noi ne sărutăm în dreptul geamului. Reflecția noastră în el se deformează brusc, se încovoaie și

Poezie: de parcă ai avea voie să îți numești gândurile și fantasmele confuze altfel decât așa cum denumim stelele, o înșiruire de cifre și litere, identificabile pe o hartă. Mare lucru! Suntem

Un smoc de iarbă. Iată, l-am smuls, zdrobindu-i Parfumul verde... /13.04.2003/

Unele fete nu plâng, dar eu nu pe ele le văd. Îmi doresc câteodată să am puterea de a mă face nevăzut pe străzile acestui oraș și de a șopti cuvinte de dragoste la urechea oricărei

Mă joc de-a vântul: îi răvășesc pletele și fur sărutul. /13.04.2003/

O umilesc. O plesnesc cu primul bici care îmi e la îndemână. Îmi place să aud sunetul subțire al sticlei pe care se înfășoară grava vibrare a clopotului de bronz. Îmi place și să-mi înmoi

Unii dintre noi dansează în ploaie, alții își îmbracă blugii mulați, alții se aruncă ținându-se de mână în mare din elicopterele închiriate în secret ale Pazei de Coastă. În spatele ei, inima

“Ah, scoarța aceasta amară: copacii tăi nu știu să plângă cu lacrimi dulci?” I-am auzit reproșul dar am continuat să-mi răsădesc mestecenii nepăsători. “Când dragostea va fi ușoară, să știi că

Parc în care doi îndrăgostiți se ascund. Plouă pe margini. /13.04.2003/