Gabriel Nicolae Mihăilă

în dimineața asta trupurile noastre sunt aproape de divorț așa că își negociază partajul eu rămân cu răsăritul acesta cu trupurile noastre grăbind să intre pe șinele a două vieți situate de o

așa cum nu pot spune aici cât de tristă sunt aș țipa în poezie nu poți spune cât ești de tristă că iubești că i-ai furat bărbatul uneia pentru mai mult de o noapte că l-ai lăsat să se

în brațele mele e cel mai frig în brațele mele moare copilul din mine ca în brațele unui militar pentru care camaradul de război și-a dat viața ca în brațele unui tată pe epoleții căruia

în dimineața aia s-a trezit amnezic a mestecat toată piatra în care era înțepenit a făcut podul peste cer a scuipat cuvinte care s-au așezat cuminți în fața raiului și au așteptat să le vină

avea mâinile dibace le agăța de nori și trăgea cerul mai aproape spunea că universul e înalt slab și pistruiat ca un om pe care nu-l ia nimeni în serios era de meserie nu îi era frică de

sunt momente în care te ridici și pleci sau pleci și te ridici fără să privești în urmă ca atunci când ești fericit iar poezia pleacă dinăuntru să-i ridice pe alții sângele își reia

Doamne nu am să las pe nimeni să bea sake din rănile mele ci doar ceai de mușețel au trecut câțiva ani de la decapitare cum să mai găsesc Capul Bunei Speranțe când eu rătăcesc ca un călăreț

Dar aia nici grasă și nici slabă, nici înaltă și nici scundă, nici bătrână și nici tânără și nici aia, și nici aia, unde-i aia domnule, de ce n-apare? când zici femeie nu zici nici adevăr nici

am renunțat să mai întorc dezordinea din mine de pe o parte pe alta, am spumat bine și am dat-o jos cu un brici de la un tată ce nu l-am avut niciodată în luptă, în prima linie trebuie să

Acolo unde se strâng tații netați E o liniște De moarte.

//acolo unde Dumnezeu plantează o inimă crește un om acolo unde un om plantează încredere crește o prietenie acolo unde o prietenie plantează o iubire crește un suflet// cândva erai o femeie în

o femeie stăpânea arta focului și o purta ca pe un Sun Tzu de buzunar la Cannes erau la modă ochii de cameleon și toți vedeau doar curcubeie (ea, ochii, un curcubeu dublu-sec mi-am

când tancurile au intrat pe străzi liniștea care era slobodă pe la colțuri fusese înlocuită de oțel rece și sunete metalice o limbă pe care o știam doar de la televizor suna greu în

Anastasia tace privește în oglindă ca într-o apă în care lumina se scufundă tot mai adânc aripile îi cuprind trupul o ghindă în care lumea renaște

mirosul tău este peste tot în sângele toamnei curge înăuntru în toate locurile din care lipsești răceala îmi strânge carnea ca o noapte polară până când are culoarea

am uitat ce zi e azi la marginea drumului din oameni se varsă smoală ca dintr-un cazan sub presiune simt cum izolarea lumii lor se prelinge în interior precum gratiile unei închisori, aburii iau