Florina Daniela Florea

Referitor la ”editare detalii cont - e-mail”
Optiunea aceasta la mine nu funcționează, de peste 10 ani nu mai am acces la adresa cu care am generat contul acum aproape 20 de ani si, implicit, tot de atâta timp nu primesc notificările de pe site (comentarii, etc).

Radu, te rog, dacă se poate, să am posibilitatea să o schimb cu o adresa de mail valabilă

Multumesc!

uitasem de ironia subțire din textele tale, nene Anton

mulțumesc pentru zâmbet

Prin poarta viselor (Caracal - ușoara ironie?) : o femeie, un paradox și Dumnezeu.
Frumos, nene Anton.
Un text ca o portocală, din care fiecare putem lua câte o felie, că tot e iarnă și ne prinde bine un pic de vitamină-poezie.

pentru eliberarea lui Paulie - o-bloody-mary, jumătate căzută, pierdută, regăsită
din vise
mă bâlbâi

eliberare din colivie - poza din care a fugit - pe caldarâm niște pene ciufulite, cuvinte

si stea.

Mă bucur pentru tine, Emilian!
Mi-aș dori acest volum, cum as putea să-l comand? (cu sau fără autograf :) )

Felicitări pentru realizare!

După ce am parcurs textul (textele) am rămas cu o tristețe grea agățată de grumaz, la fel de grea precum pietrele de moară de picioarele sinucigașului.
Invadată brusc de negrul ivit dintr-o foto de instagram-UE, căreia nu i-ai aplicat filtrele de culoare, neputința devine o stare de fapt.
Cum spui tu ”mă pipăi și mă întreb dacă sunt viu”

Ești ”vinovat” de emoția asta, pentru că ai avut curaj să scrii.
Cuvântul tău atinge, de fapt ce spun eu, nu atinge, ci trosnește de-a binelea.

Constat, alături:
”Marea Nordului era o groapă comună
în care stăteau aruncate
speranțele noastre de-a valma”

nu s-a pierdut, Emi, nu s-a pierdut scriitura, e tot acolo unde ”mării nordului i-au crescut / dinți de lapte”, chiar dacă între paleții ăia ”sufletul se desprinde / încearcă să zboare dar se prăbușește în trup”, doar ți-a făcut străinul un tatuaj de bun venit pe bandă, semn să nu poți uita ce ai lăsat în urmă
și poate de aceea nici eu nu m-am pierdut: pentru că nu am uitat ce răscolitor scrii tu, Emi.

Chiar bune, atâta vreme cât mi-au plăcut deși sunt o nepricepută in ale epigramei
Pe lângă ”minulesciană” care, în mod clar, e cea mai tare, aș înstela și pe cele din tema Pandemică, pentru ritm si idei.

O stea fără mască, Dane!

Strofa 2 si strofa 4 - cele mai puternice din poem
Strofa 1 - poate un pic de lucrat la imagine, doar un pic, pare cam aglomerată
Finalul - cu dorul împrăștiat pe șine, deosebit.

Subscriu lui Emil și CLaudiu: un text de citit/recomandat.

Elena, tu ai scris despre noptile mele, ciorba mea, cancerul mamei, oameni si visele mele de căcat, m-am regasit în ea si mi-e ciuda pe mine ca nu pot elabora un comentariu elevat si plin de sensuri

Dar am facut ce a recomandat Emi si-am citit prospectul cap-coada până mi s-o facut ziua noapte si-apoi iar am mai luat o doza-de-tine-mine.

Poezia ta, aparent (doar aparent!) simplă e ca apa pentru înghțirea Cipralex-ului din titlu, deci am luat-o fără efort si-am asimilat-o direct intre sinapsele cu pricina. Mi-e mai bine acum, multumesc pentru lectură, Elena!

subscriu Elizei in sensul ca nu l-am priceput.

l-am citit greu (da, greu e cuvantul), cu poticniri la fiecare vers si reveniri in asa fel incat sa pot pricepe ce a vrut sa spuna autorul.
poate sunt eu de vina, dar cum sunt aici doar ca un cititor oarecare, ma exprim simplu, direct.
parerea mea e ca textul ar mai trebui lucrat, fluidizat, curatat de balast.
atentie si la sunete, la succesiunea sunetelor, la repetitii (gen - [...]rile-lor, [...]uri de [...uri], etc)

"suntem atat de putin" din titlu , regasibil in strofa 1, nu il mai regasesc in stofa 2

nu vreau sa disec textul in amanunt pentru ca nu mi-a placut niciodata cineva care a facut acelasi lucru pe textele mele.

m-am straduit sa il citesc si nu l-am priceput, atata tot.

sper ca nu e cu suparare comentariul, numai bine autorului si multumesc pentru rabdarea de a fi citit o parere.

a citat Otilia partea care m-a facut sa deschid ochii larg si sa continui lectura
- partea aia cu sfasierea maruntaielor de coltii nespuselor la vreme

apoi a fost o poveste frumoasa de dragoste neintamplata
stii, Emi, sunt suficient de batrana ca sa recunosc orice acum
sa recunosc pana si ce mult am iubit pe colegul din banca din spate timp de patru ani de liceu si cum i-am tot scris poezii nestiute pentru ochii lui albastri
pe care, evident, nu le-a citit niciodata
apoi a plecat
si tot asa am patit - am tot scris fara sa trimit cuiva care mai apoi a plecat
toata lumea pleaca la un moment dat din viata
chiar si noi o sa plecam candva
si ramane tot muntele asta de cuvinte care se prabuseste peste noi
nerostite stanci stau sa se pravale la cel mai marunt cutremur
si-atunci ne zdrobesc ba inima, ba fruntea, ba palmele

scuze, am divagat desi am o scuza - am citit un text bun
si stii ca e bunn atunci cand cazi pe ganduri si te uiti inauntrul tau si-ti vine sa scrii la fel pentru ca ai simtit ceva la fel candva cumva
desi, evident, nu poti

mai vin, mai trec, mai scriu, mai las semn

Multumesc, Emilian, si pentru semn si pentru cuvinte

Si pentru mine poezia inseamna la fel, desi nu ma consider poet. Incerc doar sa vorbesc.

eu iti multumesc, Alina, pentru incurajare in a scrie.

mi-a trebuit ceva timp sa realizez ca unul din cuiburile mele a fost si aici.
eu nu l-am mai regasit nicaieri altundeva.

succes, Eugenia. Si felicitari ca nu ai abandonat corabia.:)

o sa urmaresc cu interes concursul, chiar daca de pe margini.

inca o data, succes, si permite-mi, in dorul vremurilor de altdata, sa iti ofer o steluta pentru intitativa, fidelitate, tenacitate, dorinta de ceva mai bun pentru site-ul acesta si membrii lui.

Iar mi-a scris gandul inainte Vasile. Strofa aceea e ...suflet. Am scris, am sters, dar am vrut sa stii. Sa nu te opresti. E un semn de carte aici.

fain text, scris cursiv de m-o tras de mana usurel de la inceput pana la sfarsit, zambet si felicitari pentru umorul pastrat, amplificat si practicat in toti anii astia de cand te "cunosc" aici:).
buna poanta de final cu Papa si cu Nicolau, dar mai tare m-o amuzat faza cu frumusetea si mi-ai amintit de experienta mea in spital de profil din Bucuresti. dar astea sunt alte povesti:).

spor la scris, Florentina!:)

uneori e un avantaj ca vin mai rar pe aici, asta-mi da bucuria de a descoperi cate un text ca pe o micuta comoara.
nu am ce sa reprosez si nici nu urmaresc asta, imi place cum curge, cum coloreaza imaginea prin cuvant.
simplu, ca un apus.
sau ca un rasarit.
de om.
prima strofa te atrage in a continua lectura, aproape, fara a forta nimic prin acest gest. e calm, e firesc.
apoi pestele, pestele-hrana-cea-de-toate-zilele-in-orice-forma-ar-fi-ea:)
si ultima strofa, intregind calatoria in jurul insulei-eu, cu timpul masurat in batai de aripi, drumul - speranta - setea.
mie una, e clar ca mi-a placut.

emi, eu mi-s de felul meu inginer energetician. am facut la viata mea si proiecte. printre altele, una din regulile proiectarii este sa pui cate o borna la fiecare schimbare de unghi a traseului cablului pozat in subteran.
nu e vorba de acele mari (ostentative) borne kilometrice, ci doar de niste chestii micute de 20-30 cm x 20-30 cm, puse unde ti-am mentionat.

revenind la poezia ta, am vazut versurile subliniate de mine ca fiind borne, borne care marcheaza o schimbare de unghi in traseul poemului, fara de care n-am sti incotro se indreapta cu exactitate drumul (poemului).
repet, borne la suprafata pentru un traseu nevazut, in subteran.
ma intelegi acum?

citit si ramas cu esenta:

"în piept am trei cocoși care salută

gardianul propriului sânge

*

inima bate cu lăbuța la ușa pieptului
de unică folosință

dumnezeu te strigă de la balcon
treci [grijania ta de copchil] în casă că s-a făcut ora

numaiputintati"

==============

astea mi-au fost cuvintele-bornele de traseu [exprimare inginereasca, iertare]