despre întoarcerea în cuib

vorbeam cu Alma despre întoarceri - de ce barbații de ce femeile ca de obicei aș spune, răspunsurile se jucau la mijlocul neștiutelor și nerostitelor poate că suntem berze și-am uitat unde ne-am făcut cuiburile trecând de pe un mal pe altul stolurile ocazionale cărora ne-am alăturat - alții ca noi zburătăcind - a mai trecut o zi sau un an sau vreo zece uneori , de acolo, de sus sau foarte de jos ne izbește din senin câte-un fulger sau doar o altă aripă și zborul își schimbă traiectoria - brownian aș zice dar încă nu o știu - poate la capătul orizontului să fie răspunsul și lumea se schimbă și noi ceva ne rămâne undeva prin memorie așa cum rămân rețetele bunicii de dulcețuri sau de cozonac o aromă fără să fi fost scrisă în vreo carte c-ai fost cândva pe-acolo și (culmea, te apropii cât poți de mult să vezi unde) ceva te cheama și nu stii ce mai ales nu știi de ce și asta te nedumerește că nordul de fapt nu mai e nord nici răsăritul nu mai e la locul lui i-aș spune fetei că astea sunt amintirile-cuib cele în care-am stat ghemuiți și ne-a fost cald și ne-a fost bine și-am mâncat ce-a fost mai bun din viață deși cumva ele-au mușcat cu dinți de turtă dulce și-au rupt din suflet bucățile cele mai frumoase până au dispărut de pe toate hărțile ca-n povestea fără sfârșit pădurea știi, Alma, eu cred că toate amintirile-cuib sunt triunghiul bermudelor pentru fiecare din noi