florin caragiu

Aprinsă din cer,
în sfeșnice purtată,
lumina e una!

Multumesc pentru urare. Domnul și Maica Domnului sa te bucure.
Florin

Frumos. Adevarul e ca oameni mari si inteligenti fiind, ne descoperim, daca suntem in stare sa recunoastem, ca nu stim sa citim cuvantul-persoana :)
Florin

Superb poem in care ne apar simultan inaintarea vietii spre moarte, si a mortii spre viata. O experienta tulburatoare, o stare de hotar, un dezvat de sine pentru a afla ce inseamna sa iubesti fara alt sprijin decat numai iubirea.
Florin

Ofelia, Raluca: Ma bucur de intalnirea cu cei care pasind in universul unui poem devin co-creatorii lui. :) Caci poezia este recreata de cititor dupa imprimarea lasata pe propria retina a sensibilitatii launtrice. Accesul la celalalt trezit de o poezie, chiar daca poate parea ca \"se scrie singura\" fara de autor, este un dar. Cu bine,
Florin

e intr-adevar un chip pictat cu culorile vietii, o rasuflare taiata de pierderea aparenta a pamantului de sub picioare, o inviere nadajduita din moartea despartirii exterioare la lumina iubirii in care distantele se strabat pe scurtatura :) prin legatura cu Dumnezeu. O saptamana cu pace si bucurie!
Florin

Fildesul poate fi puritatea insuflarii poetice ascunsa in abisul fiintei. Drumul de regasire a ei: o trecere de la cuvantul-sens la cuvantul-persoana. Un suis prin coborare pana in punctul unde se developeaza misterul mortii. O recreare a chipului din colbul urmelor iubirii, din praful culorilor ei topite pe paleta starii de prezenta. Poezia ta are... fildes... :) Florin

Multumesc din suflet si urez la randul meu tuturor sa se descopere atinsi de buna-mireasma a invierii Domnului.
Cu drag, F.

În ape de cuvânt ai făcut transparent inefabilul stării poetice. \"Urma\" iubirii ce rămâne după \"scuturarea\" aparențelor, e sămânța libertății, cheia trecerii de la infinitul mic al condiției pământești la infinitul mare al tainei divine.

cu drag,
Florin

Nu am de ce sa te iert, Andu. Esti liber sa ai o parere. Pare ca nu esti constient de subiectivitatea ei. La Automatica si calculatoare nu am predicat ci am predat. Daca poezia a putut totusi sa iti provoace un cutremur, dincolo de criteriile tale estetice, nu pot decat sa ma bucur. Pentru mine, asta e rostul primordial al poeziei.
Cu drag, F.

Poezia \"Via imperfecto\" trăiește prin mai multe linii și centre de forță ce susțin traiectul metaforei. Se pornește de la un gest ce se smulge din pânza de gând a discrepanțelor, fără să mai aștepte vreun bun venit din defileul lumii în care culorile se descompun în timpi interiori de așteptare, de inerție lăuntrică. Acest gest provoacă un joc al contrastelor, al întretăierii de planuri, în care ritmurile și intensitățile, complementaritățile reverberează, adulmecă sensul existenței concentrat în meridianul liniștii. Structura holistică a imaginarului este exfoliată pentru a descoperi concretul indelebil al chipului deschis transfigurării. Filosofia se încheie atunci când luând locul imaginarului, concretul gestului de dăruire devine el sprijin și treaptă pentru străpungerea barierei timpului. Apa este elementul mistic simbol al Duhului care atrage inima în adâncurile întelepciunii. Cum spunea Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei, \"Taina nu se raționalizează, taina nu se forțează. Taina nu se descoperă decât tot prin taină\". În concretul gestului înflorește întâlnirea cu alteritatea. Temerea este conștientizarea riscului ei, a transcendenței și libertății ei ireductibile și incontrolabile. Ascultarea este asumarea interiorității ei ce iradiază iconic din inima ființei. Luminarea icoanei din inimă aduce descoperirea modului perihoretic al iubirii, in care interioritatea și exterioritatea se fac
în Hristos, același Trup-Împărtășire.

Acestea sunt gândurile inspirate de lecturarea poeziei tale.
Cu drag, Florin.

Multumesc de intampinare, Ela, ma bucur de intalnire si rezonanta.
Florin

Cu tot respectul fata de parerea ta, Serban, trebuie sa remarc acuta ei subiectivitate. In ultimii douazeci de ani cat am colindat bisericile ortodoxe din Bucuresti si din tara nu am auzit niciodata formula romano-catolica (revoluta azi si in Romano-Catolicism!) \"Crede si nu cerceta\". Dimpotriva, \"crede si cerceteaza\"! In viziunea ortodoxa, credinta oricum priveste lucrurile de taina, ca o axioma existentiala, personala si comunionala, mai presus de verificabilitatea instrumentala, si nu se opune cercetarii, care o prelungeste, o concretizeaza in diverse aspecte spre rodirea in lume a iubirii ce ne desăvârșește si a \"adevarului ce ne face liberi\". Pe de alta parte, Biserica este adunarea tuturor madularelor lui Hristos. E o eroare frecvent intalnita si regretabila identificarea Bisericii cu unii reprezentanti al ei alesi subiectiv. Sa nu uitam ca Biserica e comunitatea sfintilor si a celor ce se sfintesc. Deci, daca te intereseaza un dialog constructiv cu Biserica, poti vorbi si cu mine, care fac parte din ea. In plus, a crede ca te poti ruga in pura izolare, si a desparti intimitatea de comunitate, e in sens crestin o neintelegere a spiritului evanghelic. In primul rand, cand esti izolat nu esti singur. In preajma sunt diavolii si ingerii. Inaintea Domnului si poate si a celor ce au trecut dincolo esti ca o carte deschisa. Tu insuti te poti mandri si inalta cu gandul ca vamesul si cand esti singur. Se stie din experienta duhovniceasca ca razboiul e mai mare in izolare, si ispita inselarii e si ea mai mare. Problema se cere pusa mult mai nuantat. A ne ruga in camara noastra vrea sa spuna, in sensul Domnului, a avea rugaciunea inimii, nu a buzelor, rugaciunea launtrica, nu doar formala. Camara de taina este inima noastra, ca din inima ies gandurile patimase ce spurca pe om. Daca rugaciunea e raspunsul la chemarea de dragoste a lui Dumnezeu si concretizarea iubirii, iar iubirea e un eveniment de comuniune, de ce sa nu fie rugaciunea un eveniment de comuniune? Tu nu esti inca familiarizat cu ethosul ortodox, si ai prins din zbor cateva expresii zis \"comune\", poate impreuna cu cateva prejudecati si greseli de intelegere ale unor crestini, dar sa stii ca viziunea ortodoxa a Bisericii, a sfintilor ei este extrem de nuantata. Viata Bisericii este in esenta ei un eveniment de comuniune. Rugaciunea isi are implinirea in impartasirea liturgica, prin care primim Trupul dumnezeiesc-omenesc al lui Hristos. Impartasirea cu Sfintele Taine ne da viata de la izvorul dumnezeirii, putinta de a implini porunca de a iubi cu iubirea Sa. Rugaciunea \"Tatăl nostru\" pe care a dat-o Mantuitorul Hristos are un caracter profund comunitar, ca si Cina cea de Taina, ce s-a facut dumnezeiasca Liturghie. \"Cine nu mananca din Trupul meu si nu bea din Sangele meu nu are Viata in sine\". Iar prin impartasire madularele Bisericii sunt intr-un duh, se umplu de harul Duhului de care e plin Trupul lui Hristos cel Inviat. Eu stiu ca daca tu poate ca nu participi inca activ, liturgic, la viata si ethosul Bisericii poti vedea aceste lucruri ca nebunie, sminteala, sau vorbe lipsite de continut. E totusi onest sa accepti un punct de vedere venind de la cineva care traieste inauntrul Bisericii, si nu sa faci o analiza grabita din afara ca si cum ar veni dinauntru! E loc destul de dialog, dar avem nevoie de deschidere spre specificul celuilalt, ca sa putem progresa in dialog. Nicidecum nu vreau ca aceste randuri sa se constituie in vreun fel de disputa, ci le propun, dupa cum am spus, drept un mic reper in drumul spre dialog. Cu respect, Florin.

Domnule Serban,
Observati ca ma conformez si trec la randul meu la un stil mai conventional reverentios. Daca m-am adresat dvs. la persoana a doua e doar pentru ca am avut bucuria de a cunoaste multi artisti si in aceasta atmosfera modul de adresare era invariabil unul ce stimula constiinta varstei unice a tineretii spirituale. Revenind la aprecierea eseului, as indrazni sa observ ca, pe undeva, dincolo de reale sclipiri si intuitii, dar si de exprimarea sub forma generala, dur sententioasa a unor frustrari si nelamuriri personale, in stil pe undeva cautat cioranesc (Apropo, am rezerve ca s-ar mai putea naste un al doilea autentic \"Cioran\"), structura eseului dvs. e pronuntat monologica, cauta o infasurare, inchidere in tesatura de gand, ca intr-o gogoasa de fluture. Va recomand cu caldura sa cititi cartea cunoscutului critic literar Mihail Bakhtin despre polifonia romanului dostoievskian. As indrazni sa sper si ca om credincios ma rog lui Dumnezeu sa vina clipa iesirii dvs. din gogoasa, clipa zborului in cerul limpedei si infinit de nuantatei iubiri. Cred ca ati avea mult de castigat daca ati asimila o deschiderea polifonica, in care vocea Celuilalt sa nu fie absorbita de vartejul ce topeste si absoarbe totul in adancul lumii proprii de gand. Intelectualismul e forma cronica a unui nucleu dur de retragere monologala in sinele mental devenit asemeni unei gauri negre. Poate e o parere subiectiva, eseul ar merita desigur o analiza mult mai amanuntita si ampla. Va recomand totusi sa aveti mai mult in vedere dialogicitatea constitutiva vietii! A merge in sensul unui intelectualism monist in contra tendintei comunionale, fiintiale naturii umane, poate duce in timp la o fundatura si o fractura existentiala si chiar la o criza in ceea ce priveste creativitatea. Aceasta e o prima parere personala in luarea de contact cu lucrarea dvs. Cu respect, Florin Caragiu.