florin caragiu

Lăsînd deoparte această buclă de timp – nu pentru mult – în vreme ce-ți calci – a cîta oară – pe urme și, încă neajuns, întorci privirea, ca o asigurare că flacăra e la o suflare distanță: talpa

Ies din lutul smălțat, sângeriu, alunec departe-n pustie pe struna Celui Înalt. Ochiul mă soarbe tăcut, triunghiul ascute sâmburu-n fruct, senin mă deschide: nimicire! noutate! Husa

nu mi-e de ură, dragostea mea, nu mi-e de pielița în care s-a născut bunicul meu, furată de moașă, de paiele putrede și hohotul ochilor stinși. când pierzi oameni, se cască un gol și stai așa,

ai suficientă putere să alegi un copac putrezit, și încă visând torni pe pământ muzica închisă într-o sticlă din timpuri străvechi; toată această fugă se-ntețește când apari lângă

Te-ntorci din depărtările uitării... Vadul tăcerii-l treci, bogate daruri În inimă purtând, rodul chemării Unui cuvânt făcut izvor de haruri. Singur rămâi în tabăra-nserării. Și, deodată,

Mistica iconică hristică regândește întreaga teologie a naturii, plecând de la semnificația teologică a chipului omului. Este un mod de a vedea lucrurile, oricum, diferit de calea pe care a înaintat

Și dacă uitarea e un veșmânt acvatic ce cade la nesfârșit din privire peste un corp colțuros, în mâlul pe care-l duce cu sine, după ploile repezi - vârtejuri propulsează în aer mici întâmplări

cu un deget în gura cățelului – ce-l strânge fericit – aștept să cadă pelerina întunecată a soarelui. în vale, îngerul peretelui își flutură aripile în părul moale de veveriță a trebuit să ne

moto: „dacă ne gândim la viața umană, ceea ce apare trist este faptul că mulți oameni își trăiesc viața într-un liniștitor dezastru. Ei se autodevoră” (Sōren Kierkegaard, Scrisoare către

De câte ori ne-apuci în margini de abis, Cu mâinile-Þi întinse trăgându-ne, ușor, Din loc prăpăstuit, spre câmpul larg deschis, În care jocul vieții deprinde-un trainic zbor! De câte ori,

văile cu tufe de ienupăr se voalează în menta serii, când aerul tremură sub vergele de apă și dublează pasul unei fericiri temătoare. aceasta suflă în ușă și ochii tăi se deschid fără să uite