Înghițitorii de săbii

Florin, poemul acesta m-a rapus...un cuvant nu mai pun astazi pe hartie, nici maine... bajbai dupa lumina...
voi sta in cuvinte tintuite pe buze... uitandu-ma intr-o pagina alba fara suflare...ma opresc...Uln, cu plecaciuni

Uneori, \"înghițim distanța ce ne apropie ca pe un tăiș înflorit.\"

uln: multumesc, acelaș lucru îl simt și eu ades în fața
versurilor tale.
carmen: interesantă imaginea cu \"distanța ce ne apropie\", subversionând sensul spațial separativ. Într-adevăr, am putea spune că distanța ne apropie prin faptul că învăluie și sustrage în indeterminatul ei conturul ferm, ceea ce ne pare a ne despărți în mod definit. Distanța e un spațiu mediator, locul \"dintre\" care descoperă diferența identitară și trimite spre un loc de întâlnire a alterităților.
În curgerea acestui poem, dacă aș înlocui \"desparte\" cu \"apropie\", varianta ta descriind o nuanță puțin mai filosofică, aș frâna puțin curgerea tocmai înainte de livrarea versului culminant. De aceea, momentan mă gândesc să las așa mai simplu de dragul fluidității lirice. Mulțumesc oricum, propunerea rămâne interesantă, voi mai reflecta.

te rog sa imi spui daca gresesc, poate sunt sub influenta lecturilor recente, dar mi se pare ca aceasta poezie are aroma poeziilor lui Baștovoi.

Cred că e una din cele mai bune ale tale, imi place că nu e nimic care sa pară în plus.

Poate o vede vreun steluțar, că eu am dat stea de curând acestui autor și știți cum e chestia :(

Totuși parcă aș prefera și eu varianta expusă de CMV, dar tu știi mai bine ce vrei să faci acilea :)

dacă părerile voastre converg, cum și eu apreciez sintagma cf. celor de mai sus, ia să lăsăm distanța/diferența să ne și apropie, că de despărțit am aflat cum e :)

sa spun ca mie \"tăișul înflorit\" mi-a placut in mod deosebit, ca imagine, noi, ca niste fachiri umblam pe el cu launtrurile...

asa vad eu la ora asta

imi palce poemul tau, il gasesc ca un dar acordat muritorilor de catre zei....

\"înghițim distanța ce ne apropie\"- mai bine nu puteai zice in opinia mea! ai scris in asa fel incat sa nu para deloc banal, imi place ca te-ai gandit la asta! daca ai fi zis distanta care va desparte ar fi fost prea ultra folosit ca doar asta face distanta..dar aici ai cautat sa dai si o alta dimensiune distantei!

\"coboară aripă în picaj atinge
fără suflare pagina albă.\" - aripa aceasta as considera-o pixul sau creionul- prin extensie pana ta de creator care din celestul gandurilor ai picat in versuri pe coala pura de hartie!

cu drag,
ella

dan: m-am gândit eu că un \"fakir\" al cuvintelor ca tine o să deguste ascuțișul versului.
ioana: mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut. Dacă citești comurile de mai sus, o să vezi cine e \"muza\" vinovată pentru \"debanalizarea\" jocului distanței.

...într-o mare de litere
navigăm, corabia aseamănă arcei lui Noe!
Buricele degetelor atingând tastele
pe partea cealaltă
cu altele mii
face un fel de arc electric alb-sidef, ca și cum ne-am strânge mâinile frățește!
Aburul inimii ia formă de cruce și întâmpină literele-ființă
care plutesc în căutarea ochiului acela sătul de întuneric și atunci când literele-ființă izvorăsc din frunțile-far
își găsesc limanul și își încep veșnicia acolo!
Poemul tău Florine vine ca un salut solidar altor mii de saluturi de pe imensa arcă, iată astăzi ne-am atins între noi cu buricele degetelor, monitorul meu capătă parcă o altă strălucire când îți citesc \"literele\"
Cu stimă Valu

valeriu: mulțumesc că nu îți cruți buricele degetelor să ne dai imagini tzaiss :) de felul celei din comul de mai sus. Atunci când le așternem pe pagină cuvintele \"mor\", urmând să \"învieze\" în cititorul ce răstoarnă \"litera\" și se bucură de \"duh\".

Subscriu întru totul la ceea ce ai spus mai sus.
În comul precedent nu m-am gândit să propun o semnificație a poemului, ci am exprimat un gând despre relația dintre scriitor și cititor în cuvânt, privind ca temei iconic al comunicării moartea și învierea Cuvântului întrupat. Mă bucur de cuvintele tale inspirate și mulțumesc pentru semnul de apreciere.

da, poezie deosebita. felicitari!

Sunt impresionat de comentariul domnului Ion Diviza, iată că un om cu un fabulos simț al umorului, un maestru al arcuirii crispărilor în aurore-punți între oameni, prin haz, ca transmutare a starilor inferioare
( asta se urmărește prin epigramă, care nu trebuie confundată cu ironia distructivă și nici cu umorul facil ), are profunzimea dată de acele trări care ne trăiesc atunci când scriem poezie de calitate
(se înțelege de la sine că nu e cazul meu :) )

un text simplu, atat de relevant, ma bucura cand citesc texte asa. mi-a placut comparatiile din prima strofa.
medeea

florin: mulțumesc de semn.
dan: frumos ai descris scopul epigramei. Arta în genere cheamă prin toate mijloacele, chiar și cele subliminale, ce uzează de principul ccontradicției sau de un negativ foto-grafo-logic, spre o depășire a scindării între esență și aparență, spre o participare la evenimentul transfigurării prin Cuvântul dumnezeiesc.
andreea: dacă simplitatea acestor versuri a putut concentra și ți-a putut transmite ca o lentilă o rază de bucurie, nu pot decât să fiu fericit.