când te apropii

“Liniștea ascuțită” face incizii în spațiul crescut între noi și lucruri.Conturezi o realitate în mișcare, imobilitatea obiectelor se preface într-o rotire accelerată nesupusă gravitației.
Încordarea curbează trupul “în el însuși”, intensitatea percepției coagulează sângele în ceva mai “dens”, iar iubirea îl face “vizibil cu ochiul liber”.

Mulțumesc, Răzvan, pentru trecere și interpretările interesante.

...apropierea capata forma unui oras in care \"copacii își schimbă pozițiile rotindu-se lent\", trupurile ratacesc \"peste muchiile ascuțite...\", o goana nebunaprin timp. interesant poemul tau. prietenesc, bia

Mulțumesc, Cristina, că ai surprins fuga de \"la numai cinci cuvinte depărtare\"...

linistea ascutita intr-un oras ascutit...sigur ca la final ai dreptate, doar ca noi nu avem amintiri din ascunzisurile sufletului...poate unii au , dar pastreaza secretul...

blinda si de aceasta data intilnirea ta cu adincul ....

Am schimbat, Anni, mulțumesc pentru observație. Mă bucur că ți-ai odihnit puțin umbra peste poezia aceasta.

cand se apropie cine? in afara de imaginea asta: copacii își schimbă pozițiile rotindu-se lent, nu mi-a placut nimic. poate din cauza ca n-am inteles nimic. :D

hai că nu este așa complicat, Ramona, uite, îți dau un mic \"hint\": efectul doppler :)

in mod deosebit mi-au placut ultimele doua versuri. :)

mulțumesc pentru trecere, Dane, e bine că ți-au plăcut ultimele :)

Nu stiu de ce, poate dintr-un capriciu al dorului ma simt intr-o cetate medievala, citeste brasov,loc unde toti copacii se uitau la mine si-n jur o mare de ziduri care-si aratu singele fost cindva mult mai dens acum la vedere.Poezie frumoasa.

Capriciul dorului trezește ades nostalgii și conexiuni... Mulțumesc, Luana, mă bucur că ți-a plăcut.