Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@florin-andorFA

Florin Andor

@florin-andor

Oradea
„Străin, răsfățat între două palme de cer...”

Născut la 14 Noiembrie 1967 în Oradea. Absolvent al Facultății de Management Financiar Contabil - Contabilitate și informatică de gestiune, USH București, 2008; master USH București, audit financiar-contabil, 2010; master Universitatea din Oradea, sisteme distribuite în internet, 2025. În poziție verticală angajat în cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor (Oradea).…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Florin AndorFA
Florin Andor·
... zâmbetul dumitale pe 16 mm îl depozitez în pinacoteca mov a memoriei mele, îi pun etichete limpezi să-l poată vedea chiar și scorpionii orbi ai suspiciunilor sau chiar muzele luminoase și snoabe legând coroane \"în grup de cinci ... ca la olimpiadă\" ... iar apoi câștigătorul vei fi matale că mie mi-a plăcut ce-ai comis aici ... frumos, frumos ... la bună citire / veghere :)

Pe textul:

„sportul național" de Liviu Nanu

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... mulțumesc frumos de aplecare asupra textului și trecere ... la bună citire :)

Pe textul:

„Bărbatul indigo" de Florin Andor

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... de astenia ce mă încearcă pe mine vorbeam mai sus; a nu se înțelege altfel ... și îmi iertați vă rog tonul zglobiu, promit să-l folosesc mai rar pentru a nu deranja ;)

Pe textul:

„Exfoliere" de Gabriela Petrache

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... te mai salut azi când în lumină așteaptă sămânța umbrei ce mă locuiește pulsând în ritmul alfa cu pleoapele pe jumătate coborâte în creier peste cartea aceea ilizibilă; te mai salut azi cu toate morile scobind în realitate motive globulare până la ieșirea în amurg și printre degete nu te mai iau de mână acolo unde arde apa iar buzele se scot până sub coastă în fâșii decupate de litere; \"aceleași ore curg pe coapsa fumurie a zilei / mai decolorați cu o nuanță mai liberi cu un înger\" pentru ca de azi o să împrumut vrăbiilor forme imposibile pentru acolo unde se poate percepe existența în gustul cireșilor mai amare ... frumos, frumos ... numai bine ție :)

Pe textul:

„Azi e liber" de Alina Manole

Recomandat
0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
ne despărțea o mulțime de peșteri goale
și aerul verzui al desenelor mentale
din respirația unui continent pierdut
timpul își ghemuia în mine embrionii de lut
pași în spirale spovediți la scaieți
viori smulgând oglinzii toți stropii violeți
copii născându-și mame cu haina mult prea mare
din apele subțiri cu unicorni de sare
îmi permiteam o muză moale și vag schițată
știa să umple fluturi cu sori de ciocolată
când mă chema la cină mă dezlipeam de zei
și mă pierdeam nuanțe numai în ochii ei

... interesant printre cuvintele tale ... lasă că trece și astenia asta ... sper să nu se strice contoru\' :))

Pe textul:

„Exfoliere" de Gabriela Petrache

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... ce mă sperie este că nimic nu mă mai sperie înspre și dinspre oameni; am învățat să-i simt în palme după linia laterală a peștilor stocând ideea de timp în clipe privilegiate, răsfrânți în sine până la țesătorul de iluzii, alcătuiți asemenea magneților din rotiri și aproximări până la simplitate ... ce mă bucură este creșterea ta văzută cu ochiul fluturelui acoperitor până la brâu, zvâcnindu-ți în pumn până la impregnarea luminii în pământ pentru cele ce n-o să le știi niciodată ... frumos, frumos ... la bună veghere :)

Pe textul:

„ce mă sperie" de stanescu elena-catalina

Recomandat
0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... tainic un suflet pădure din viori năștea greieri, devorând urechea sclavului sub penajul luminii ce se pregătea să apună ... se scutura de fulgere șerpuitoare arzând \"pe câte-o dună\" veșminte de mătase ... mi-a mers la suflet alăturarea \"Din struguri mustul se scurgea pe dale / Și floarea-n glastră născocea povești / Scâncea o ciută în păduri de jale\" prin naturalețe, simplitatea limbajului și melodicitatea tânjind după \"mirarea stinsă în ferești\" ... frumos, frumos ... la bună citire / veghere :)

Pe textul:

„Călcam pe iarba de sărut nebună" de Adrian Munteanu

Recomandat
0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... întrebam din ochi și nu se întâmpla nici un foșnet în frunzișul moale apoi plecam să ajung primul \"în locul unde oamenii / își leapădă crucile ca niște petale\" \"visând cocori ce dansează sirtaki pe laptop\" ... priveam cum sângele inspira nevăzute mirosuri apoi, \"mângâind aerul ca un mulaj / al umbrei unde te-am întâlnit\", te sanctificam în spații industriale sătulă să devii doar o femeie matură și atât ... dar spune-mi Vlade, măcar un inel de plastic roz de ce nu i-ai dăruit? ... mulțumesc de ospitalitate, la bună citire / veghere :)

Pe textul:

„Violetta" de Negru Vladimir

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... mă iartă, a fost doar o nuanță personală a unui gust amar lăsat de cineva care m-a dezamăgit astăzi printre cuvinte, pe site ... mulțumesc frumos de aplecare asupra textului, la bună citire :)

Pe textul:

„Într-o dimineață cu unghii" de Florin Andor

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... tu știi cum se desparte bărbatul de pe retina din blană de oaie imaginând ucenicul vrăjitor, cusut pe deasupra cu pânză galbenă ... mulțumesc frumos de trecere, la bună veghere :)

Pe textul:

„Pulsai" de Florin Andor

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
Felicitări Ioana și suflet aproape pentru când vei mai rămâne fără cuvinte ... să crești frumos ... mă bucur de bucuria ta :)

Pe textul:

„mâine în symposion" de Adi Cristi

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... chipurile privind în cioburi simțeai cum se profilează în ritualuri ciudate picioarele transparente ale cuvintelor acolo, stând de mână cu ochii lui albaștri mai scufundați decât Atlantida ... chipurile nerăbdarea îmbrăca lunei culoarea palidă până unde se sfârșesc coastele, dizolva degetele celeilalte mâini, anotimpurile treceau rotunjindu-se sub cupole ... te auzeam în stranii mecanisme de orologii chemându-l pe numele mic și am știut că intrarea în labirint îți dă o senzație de foame pierdută până la urmă într-o livadă de corcoduși \"între muchii / de iubiri
discrete\" ... la bună citire :)

Pe textul:

„Chipurile" de Ela Victoria Luca

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... aproximam zâmbetul \"pe irisul rotund al orei trecute\" când te-am revăzut \"viață, secundă, gest...\" adaptată texturii aerului, sedusă la distanță din cauza îmbrăcării unor forme prea strâmte până la uitarea de sine, femeie subțiindu-se ca să poată trece printre buze \"tot repetând că abaterile sunt mofturi spontane ale iubirii\" ... potriveam apoi două cute ale zâmbetului, umbra ta de acum încolo niciodată identică ... la bună citire / veghere :)

Pe textul:

„Distensio animi" de Florina Daniela Florea

Recomandat
0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... prinzând lumina ferestrelor în fiecare dimineață ne ridicăm din paturi sfioase camerele mici opacizate ca și cum o hartă a vieții noastre secrete, închisori zămislite \"pe potriva durerii\" ... schițăm porți pe chipuri fără noroc cu dimineți singure încercând vindecarea ... și tu și eu privind prea mult înspre nord cu el în triunghiuri mozaicate sub un cer mereu schimbător \"ca și cum am vorbi\" ... apoi \"în fiecare dimineață e toamnă\" cu statui locuite de o altă specie ... la bună citire :)

Pe textul:

„ca și cum am vorbi" de Irina Iacovescu

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... toamna trecută mi-am decupat o fereastră ovală din singura clipă ce mă trăia, am așezat-o în dreptul patului să pot compara amurgurile mai rare cu banalitatea gândurilor încărunțite risipite printre case neliniștitoare, eliberate de artere ... am intrat pe jumătate, cunoscând scărița, cât să-mi ciugulească păsările vârfurile degetelor de alte nevoi ... încremenit în gesturi și totuși părea să mai fie loc și pentru alte siluete înguste venite de nicăieri în coajă de sticlă fumurie sau tije de păpădii scuturate ... prin deschideri simetrice coboram până în piept acoperit de pleoapele adormiților aproape vizibil ca o transpirație înghețată crepuscular ... formele se resorbeau la marginea vederii, într-o spirală, strivite sub tălpi cât să câștige în profunzime fără să-și audă țipătul ... dar mă trezea, cum se întâmplă în fiecare clipă străină, șchiopătând la marginea lumii printre frunze lepădate de povara verzuie, o bătrână cu un sac gol de câmpuri de mușețel ... ne tocmeam pe-o lumină albastră pierdută deasupra genunchilor până la cornul lunei ... ofeream un ceas solar, ea se plângea că nu i-a mai rămas nimic, drumurile în formă de potcoavă duceau doar în spate acoperite cu fulgi de plopi și mi-am adus aminte că odată oamenii știau să fie simpli, potriviți pentru oricare lucru ... dar acum, nu mai știu, poate mai trebuie să cresc mult ... mulțumesc frumos pentru trecerea voastră, suflete aproape și aplecarea asupra textului ... la bună citire / veghere :)

Pe textul:

„Dintr-o singură clipă" de Florin Andor

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... poate că ne-a mai rămas de îmbrăcat un schelet de pește în conținutul latent al unui vis de dincolo de bine și de rău sau să ne adormim ochii rotunzi în scoici sigilate de fantomele icoanelor cu toate credințele ușor ridicate față de nivelul mării ... în miezul drumurilor despuiate de fiecare pas aș putea desena câte un chip al absenței doar cât să nu mă întrebi de acel mare END sau eroi de mucava pe care lumina obișnuiește a-i înșira pe un zâmbet înainte de a-i pierde în tenebre ... poate că mai avem de oferit o altfel de iubire sprijiniți în coloane de crini transparenți, sau cine mai știe ce seri fără chip amestecați cu peisajul cât să nu dăm impresia că vrem locul celuilalt ... mulțumesc frumos de trecere și aplecare asupra textului ... la bună citire :)

Pe textul:

„În prelungire" de Florin Andor

0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... mulțumesc frumos de trecere, nuanțe personale de percepție și aplecare asupra textului insignifiant ... la bună citire, veghere :)

Pe textul:

„La celălalt capăt" de Florin Andor

Recomandat
0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... e doar o altă nuanță și alte renunțări(mereu facem alegeri) ... cât despre final, hmm, călăuza pășește mai departe; cum să refuzi o cale către armonie doar pentru că de cele mai multe ori tristețile sunt prilejuri de următoare bucurii? ... mulțumesc de trecere, la bună veghere ;)

Pe textul:

„Cu buzele" de Florin Andor

Recomandat
0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
... \"gândul despre tine acum se ia în doze mici\" să nu intre iarna ca o trecere și petrecere prin transparența sufletului ... privește-ne cu ochii tăi \"ca o poezie străină cu brațe de zăpadă\" dincolo de putințele și neputințele noastre pe lungimi de undă potrivite unei clipe ... m-am bucurat că ai scris aproape de mine, mi-era dor de Silvia aceea ... frumos, frumos ... La mulți ani! de mărțișor ... la bună veghere :)

Pe textul:

„ca o pedeapsă" de silvia caloianu

Recomandat
0 suflu
Context
Florin AndorFA
Florin Andor·
Daniela,

te-am văzut când zgâriai cerul, neplouat și nenins de ani și m-am trezit căutând șoapta refluxului adormit la mal; pe atunci învâțam să iubesc marea frântă în destine \"dincolo de indigo / de sidef / de viori / de firesc\" ... mulțumesc frumos de trecere și aplecare asupra textului insignifiant, la bună citire / veghere :)

Ioana,

mă bucur mereu când treci pe lângă tăblițele mele o scuturare de suflet-gând aproape ... la bună citire / veghere :)

Gabriela,

tu mai știi cum cresc mestecenii toamna pe dinăuntru ... de trecere mulțumescu-ți, la bună veghere :)

Pe textul:

„Poetule" de Florin Andor

Recomandat
0 suflu
Context