tristețea fuge adeseori de mine pe stânci negre, aburinde,
în zile senine când mă trezesc in paturi de flori multicolore,
o lene profundă, pisicească mă cuprinde in mrejele-i blânde
și pășesc prin
Privesc incântătoarea ta stare de singurătate,
Reușești să stârnești inima soarelui îndepărtat
Să-mprăștie cioburi de lumină argintate,
Peste umerii adormiți, aripi de vultur
în fastuoasa odaie clapele pianului dansează avide
torente de note inundă simțurile le-nmoaie
frumosul meu
tare mi-e drag să privesc
cum zâmbești și legeni capul duios
în inima frumuseții
Lacrimile de chihlimbar ale toamnei cernite,
Tulbură azi amintirile, crizanteme gălbui.
Le-am prins pe toate -n mână și vreau să le dărui
Uitării din valea ce-adăpostește cântece multe.
Din tot
te privesc.
de ce e nevoie să-ncrețești fruntea când vorbești?
simți cazmale aurite ce sapă lacome în pereții ridurilor?
dar.. frumosul respiră leneș.
uite! și venele gâtului tremură ca
pentru tine, F
răsare soarele pe cerul odăii întunecate
când apari tu scâșnind din dinții otrăvitori
rezervoarele sufletului zac nemișcate
pleoapele tresar
Frunză delicată ce zbori în zări sălbatice, liberă,
Învăluită plăcut de-adierile vântului șarmant,
Tresăreai când te strângea-n brațe aseară
Și-ți șoptea cuvinte pătimașe în mod galant.
E
Am ascuns sufletul intr-un boboc amețit
Care azi s-a deschis flămând după lumină.
Toamnă, boboc ruginiu, lacrimile-ți înclină
Tulpina fragilă, iar vântul mângâie părul despletit.
Acum, în
gara clocotește de șuierături și țipete
lumina se joacă deasupra plasă de dantelă
visul larvă transparentă urcă pe scripete
stau pe o bancă alături de-un câine și-o pubelă
trenuri opresc iar
agale urci la mine-n vis, chip răvășit
cu ochi surprinși și-obraji îmbujorați.
stropul meu de apă pură, dulce durere
sfâșie-mi buzele când cu sete te voi sorbi,
doar așa voi simți viața cum mă
Am întâlnit odată, pe-un ochi de cer afumat,
Un izvor limpede ce cânta curgând zbuciumat,
Cuprins de bucuria tânără de-a colinda minunea
Pe care trunchiuri arcuite spre soare o
pentru că sufletu-mi alinți
și raze dulci trimiți din ochii-ntunecați,
ți-am pregătit un tort de clipe
cu zâmbete și lacrimi neplânse glazurat.
să ne-așezăm la masă, vino!
gustă -o felie de
gerul curge-n cascade peste pădurea iubită,
un murmur dulce mă cheamă la el în adâncimi,
mi -e dragă nemarginirea cu ale sale înălțimi
străbat cu ființa toată întinderea albită.
pe genele
Adie vântul printre crengi pustiite
Toamna murmură răgușit, bolnavă,
Zâmbetele sale par amorțite.
Cugetă pe pătura de iarbă jilavă.
Te -ai ascuns în odaia înghețată,
Avalanșe de gânduri
Clipele se scurg zâmbind de când te -am întâlnit,
suflet cernit, amară mireasmă de floare-
trezești în mine obscure instincte...
Vreau să micșorez dimensiunile tăcerii,
Să rătăcesc cu tine
De ce m-ademeniti flori pufoase de vișin sălbatic...?
Vă legănați ușor pe-ale sorții crengi noduroase.
Cu voi miroase a primăvară prin viată, totu-i mirific,
Bucle de verdeață inundă culmile
Străbat azi prin curțile castelului viselor indiferentă,
Ierburi au năpădit grăbite in lungi și tulburi culoare
De când m-ai uitat, de când ti-ai luat ca-amica tristețea
Candelabre incărcate de
zilnic trec prin locuri ce tac
nebunia-mi cere să zdrobesc fragilele străzi și crinii
ce par rătăciți cu veșminte murdare
nu îndrăznesc să divorțez de soartă
aripile înțepenite se zbat fără
ne-am întâlnit într-un joc al vieții
mi-ai strâns degetele fragede(așa începe jocul)
luna o lumină lipicioasă împrăștia
lângă noi gânduri se pierdeau prin labirinturi
iar eu pipăiam
Făclii scrumânde împodobesc dumbrava din captivitate,
unele-s mai subtiri, cu ramuri plecate, triste, supărate,
altele cu mândrie privesc spre zâmbetul luminii argintate.
Rareori pătrund
am împletit o cunună de raze călduțe,
cadou pentru tine, curată mamă,
celestă minune cu ochi albastre panseluțe.
vremurile ți -au încrestat obrajii, dar
vrednică, tu niciodată n-ai
ninge-n rafale peste munții de lumină
ochii tăi strălucesc iar buzele se-nroșesc
pașii se pierd prin neaua diamantină
prin trup fiori înfierbântați călătoresc
lemnele din șemineu topesc
Oprește-te, timpule, întoarceti privirea spre mine!
Îmi curgi năvalnic prin trupul obosit și prin vene,
Încerc neputincioasă să m-amăgesc, să fiu soră cu tine.
De ce alergi solemn și tăcut,
FC