Poezie
Timpul prieten
1 min lectură·
Mediu
Oprește-te, timpule, întoarceti privirea spre mine!
Îmi curgi năvalnic prin trupul obosit și prin vene,
Încerc neputincioasă să m-amăgesc, să fiu soră cu tine.
De ce alergi solemn și tăcut, de-abia te zăresc?
Lasă-mi răgaz să ating cerul și aștrii ce acolo cresc.
Vreau să simt că m-am îndestulat de-a lumii fericire,
doar atunci plutesc asemeni unui fir de păpădie,
iar sufletul aruncă scântei fierbinți pe hărtie,
alteori sunt un râu mâhnit, învolburat
ce răspândește mucegai pe pământul curat.
Nu mă lăsa să cerșesc cu ochii-nlăcrimați secundele,
mângâie tâmplele bolnave, nu dărui gânduri grele,
lasă-mă să pot privi zilnic cum răsar zorile -zeițele.
002.145
0