un creier vlăguit

furtuni de sânge zdruncină temelia coloanelor templului fericirii mele, și-mprăștie o pulbere cenușie prin sufletul sufocat de tristețea agoniei. mă pierd cu privirea printre fulgii murdari și-aud tânguirea pătrunzătoare a clepsidrei. las să curgă printre degete nisipul obosit, atentă la închipuirea ce zboară nestingherită. mi-a fost hărăzit să cunosc frumosul suprem să mă hrănesc la sfârcul vieții-nroșit, să-mi astâmpăr setea cu emoții ce-și zbânțuiau coapsele într-o lume ce lasă totul dezgolit. aș pălmui cuvintele ce liniștit le-așterni dimineața pe lenjeria -nflorată, sau poate aș vrea doar să mă desprind încetișor de fantomele unui creier vlăguit.