trăiesc clipa

sunt lângă tine. uneori dorm în odaia umbrelor uitate, dar trupul mi-e îmbibat cu-o pulbere fierbinte care nimicește iremediabil celulele. suport îmbătată pulsațiile fericirii și mă refugiez neputincioasă în brațele tale, în clipele când lumina nu dorește să se retragă. degetele tremurând împletesc din mișcări pete sângerii pe pielea cu arome sălbatice. spune, iubite, de ce e un foc nepotolit iubirea noastră? de ce mă deconectez de lume când apari tu, mirabil vârtej? nu mă lăsa să lunec departe de lumea ta, încălzește firava siluetă ce-a prins rădăcini și se hrănește cu pasiunea bolnavă care leagănă cu duioșie dragostea. eu te iubesc cât pentru o viață întreagă, comoara mea!