- Care-i povestea ta, Nina?
Mă privește cu un aer șugubăț, în timp ce așază cafelele pe măsuța din curte. Rămăsesem numai cu ea, băieții plecaseră la fotbal, iar Alexa – în vizită, la o
Mă bântuie sărăcia lumii, sub diversele ei forme. Probabil din dorința de a uita propria-mi sărăcie. Mai întâi, oameni săraci din țara mea. Am întâlnit câțiva, pe vremea când nu știam cum e să-ți
Sunt Dama de pică. Da` pică rău! Și rău și prost (dacă nu cumva proastă), în cele mai multe situații. Ce dacă nu corespund descrierii specialiștilor în domeniu, conform cărora aș fi mai degrabă când
Să fim serioși, doamna doctor!
- nu mă lua pe mine de sus! -
singura poartă de intrare a virușilor
în organism
e nefericirea.
Să trăiți, domnu` polițist!
raportez: și cauza tuturor
Fetița umblând desculță
prin lanul de grâu
îmi face un semn peste timp
îmi spune c-ar fi momentul să devin femeie
cum să explici unei fetițe
care abia așteaptă să crească mare
că tu ți-ai
Dragă Lăcrămioară,
Îmi îndrept gândurile tot către tine... către cine altcineva? Astăzi sunt bântuit de amintiri. E duminică, stau în casă și mă gândesc ce minunat ar fi să te afli aici. Vijelia de
Noapte. Îl privea trăgând draperiile cât mai în lateral. „Să intre marea în casă!”.
Zâmbise, neîndurându-se să-și dezlipească privirea de pe chipul drag. Apoi îmbrățișarea, apoi...
Dimineață.
Revelionul l-am petrecut în casa unor italieni înstăriți, capul familiei fiind șeful secției chirurgie a spitalului în care lucra Mihnea. Îmi spusese că relațiile dintre ei nu erau tocmai bune, însă
Nu prea aveam vreme să stau cu Mihnea. Era mai tot timpul plecat, seara venea rupt de oboseală, schimbam câteva vorbe, apoi adormeam îmbrățișați. Dimineața pleca foarte devreme. Cum și ceilalți erau
Câteva răspunsuri, probabil, n-am să le aflu niciodată. N-am să știu de ce, bunăoară, fericirea se plătește cu lacrimi. Mai de bun gust ar fi fost să o poți cumpăra cu bani, așa cum îți cumperi
Pe Mihnea îl cunoscusem cu vreo trei ani în urmă, la un Congres internațional pe teme de cardiologie, unde el participa ca medic, iar eu ca translator. Transpirasem în cabină, de emoție și datorită
Fiatul alerga în noapte cu o sută șaptezeci kilometri la oră pe interminabila autostradă A nu-știu-care a Italiei. Nae schimba cu repeziciune benzile, Ligia schimba cu lentoare picior peste picior,
Astăzi oamenii și-au pierdut sentimentele
zâmbesc cu două puncte
și o paranteză rotundă închisă
se îmbrățișează cu un D
de la „dacă”
Nu se mai sărută cu gura ci
cu o steluță și
râd
tot cu
Aveam să aflu curând că Nae nu terminase surprizele. În drum spre Tortona, ne-am oprit la Verona parcă, unde avea de lăsat niște colete altor români plecați la muncă. Am înghițit-o și pe asta, oricum
FD