Florentin Cristian

m-ai văzut construind un observator fin de emoții astrale și ai conchis să fii teatrul meu de vise iubire continuă cu stări preapline ca să văd ce galben inimitabil este în constelații soarele

cobora o stea de-abia născută noaptea pe un pământ necunoscut iezlea lumina că era sfântă și sfânt tărâmul pe care s-a văzut ne uitam împreună la stele întrebai, conchideai curioasă sigur nu e

pun în boxe ceai de sunătoare și dau volumul mai tare sună a născare cu munci de răbdare și basul mă trădează nu reacționează la licoare chitara pentru care am un soi de afecțiune se străduie

utilă mașina la dărac detest asprimea gerului toți edenicii m-ar aproba tamenund trage din pipă dorul meu de o aripă și-i pune nume la întâmplare atunci când nu este soare dorm pe o

azi am udat florile cu apă rece și ele au început să se ofilească ieri le pusesem apă caldă și cereau să fie mirosite în ambele zile le-am pus îngrășământ dar ele au spus că vor în

blondă preferând caduc acasă trebuie să o conduc roșcată licăriri către alte materii păcat că lângă ele se vorbesc mizerii brunele îmi fac de obicei bulgărul de amintiri congelate aș vrea să îi

ieri fulguiam că voi face nas de morcov și ochi de tăciuni omului de zăpadă vezi graba fulgilor de nea de la munte o distanță de parcurs cât un somn în tren cred că are un ictus de hienă numai

vorbele ni le vrem sporite că distanța dintre noi e mare felia de noi, unt are sare aliment îi punem rânduite vorbe din trecut saline de dragi gustul recomandă câte o carte ai grijă în lectură

am cerșit ceva timp la buticul din colțul străzii ei au zis cere de la fata aceea pe care o iubești tu că ne faci în ciudă că e frumoasă și te lauzi că lângă ea timpul trece mai

căile îmi sunt închise de sinceritate ucigătoare îmi arunc vorbe transcriu mic și închistat un colțișor al sufletului meu mă poreclesc cu nume de satană între doi trandafiri în oglinda

frunzele din trecut sunt la fel ca acelea de acum și cad înfășurând pământul ca o piramidă, un cerc după cum le bate vântul sufletele lor tandre nu plâng atunci când sunt lovite de ploaie nu mai

numai iradierea care are în ea iubirea înrozește trandafirii înnalță statui care devin centru de mărturisiri și râdem încet adică zâmbim în ton cu soarele răsărind vrăjind natură, oameni cu o

obișnuiți cu dușmănia făr' astâmpăr dintre foste două mari puteri câțiva bețivi notorii vor petreceri nu le mai ajunge lavița s-au pus pe băut ledenița (bere) și vor să-și

visele sunt ca o încăpere pe care să o sorbi cu ochii până trec ca o izbire de priviri care te miri de ce a început, cum a trecut dar visele chiar și urâte sunt și o binecuvântare că îți

fiecare dintre noi înfrunzim câte doi bețele de mâncare amare prin care trecem încercări de îndoință eu am rămas cam viermănos că n-am vrut să dau un os și acum îmi cedez structura doar

am dezmierdat mucenicii cu o rugăciune inima credea că suferă durerea golurilor din frunte și obraji am rămas atârnat de clopotnița bisericii că mucenicii nu își găseau liniștea apoi am dat

până nu-l las, nu mă iau cotoiul cu multe fițe și cere pe la cratițe după dorințe să zică miau