Pe câmp
Eram aproape pe câmp Și mi-era sete Aproape era un turn de apă Mi-ar stinge setea mă gândeam eu Să devin un fel de Setilă În așteptarea eroului Care să vrea să ceară mâna fetei Împăratului Roș
Neâmplinit
Întotdeauna animal anost Deoarece pe el se iau mulți bani De ce porcul e animalul prost Nu face pentru școală șapte ani
O altă muză
Știu că atunci când mă gândesc la iubire Mă reflectez des în gândirea la tine Iar când ajung să am timp liber sunt de cart Mi se face dor, te privesc prin Google Earth Mult între noi s-a produs
Gândind la început
Până nu reușești să mă faci gelos Îți pare că relația e mai prejos Dar you după ce ai obținut ce vrei Frumos deschizi iar aripile dragostei Uit că odată motivat am fost gelos Deoarece încercam
Cu trenul
Mi-era sete Și eram în tren Făcea opriri scurte în stații Nu aveam timp să cumpăr apă Dar trenul are apă? Nu are vagon restaurant Dar are toaletă! Îmi plăcea să scot capul pe fereastră Și parcă mă
Culmea bogăției
M-am hotărât să devin cel mai bogat om din lume Coșurile mele trebuie să facă mai întâi punga pentru ca mai apoi din diferite poziții să le-o scot și acea pungă plină s-o pun la chimir
O mică stea
O mică stea în colț de plimbare în spații interplanetare culcată mâncând din ochi spațiul de lângă ea dorindu-și o planetă cu de toate ca măcar să-și potolească foamea de cunoaștere de
TV
Ziua țese ca pentru viața spirituală cu moț de vrabie știu înflorise trifoiul
Studii
Năutul studiat. Rezultă că e aliment, deci energie, pentru oițe chiar și țâfnoase, concluzionează un pește mic din oceanul Atlantic.
Mingea
Mingea țopăi țopăie mingea Reacție rapidă la minge ea țopăie pe gazon țopăie pe gazonul prost iată un câine rebel iată un câine rebegit vine dintre bovine vine dintre brazi și ocolește
Fără machiaj sau minciună
Aranjat să fiu destul de curajos Cum ceilalți au și fost Deștepți cinci minute într-un an Esențial și de ajuns Totuși mă strădui mult peste Valoarea mea între noi pierdut Poate complezența
Pescui peștișorul auriu
Era la pescuit un pescar foarte hâtriu Prinde pe loc peștișorul auriu. Așa cum este după obișnuință Îi spune pescarului:- Zi o dorință - Păi eu aș dori o mașină măi frate - Ai pofti pe loc în leasing
Omul și creionul
Ne gândim noi oare oamenii Cât de asemănători suntem Cu un creion Ambii avem în mijloc Ceea ce este mai important Creionul mina Omul sufletul și inima Și noi asemenea creionului Putem repara
Doar bărbații explică lui Dumnezeu
Semn i s-a pus un fruct în gât Dar nu să-l mănânce, atât Chiar e din naștere aici Deștept acum, poți să explici
Gândind la zile mai calde
Stă mâncarea nemâncată Și câinele e nemâncat El este în frig Și mâncarea în frigider Iar...n-ar fi o minune Să sparg niște lemne pentru mine Este iarnă Aștept norii să cearnă Totul ar trebui
Cură de slăbire
Săracii, ei flămânzesc Dacă stau să gândesc Șefii trebuie! Slăbesc Vor aspect actoricesc
Verișoară de gradul 14
La prima întâlnire foarte frumușică Mie mi-a plăcut dar mi-a părut prea clasică Revăzând când ne-am întâlnit a doua dată Era deja pentru mine prea măritată
Vrea să îmi fie prieten
Prieten și rudă cu mine Doar atunci când îmi este bine Dar el este ca un diplomat Îmi păzește banul câștigat
La loto cu gagicile
De la impozitul pe speranța în noroc Până astăzi la Loteria Română Nu îmi profită mie aceasta deloc Deoarece câștigul meu se amână Nu mi s-a zis niciodată My Lord Ce am eu de împărțit cu ei Și
Partea plină și goală a paharului
Să nu mințim La început vedem doar partea goală a paharului Deoarece dacă vedem un spațiu gol Vrem instinctiv să îl umplem Nimeni avizat nu ne ia în serios Sperând să vedem cât mai repede
La Loto
De impozitul pe speranța în noroc Până astăzi la Loteria Română Nu îmi profită mie deloc Paști 6 oi albe sperând la 49 la stână
Alunecare spre independență
Sar pe fereastră și alunec Pe cerul care se mișcă în bătaia vântului O fi băutura care mi-a produs euforie Nu, cad de sus monezi de o mie Mereu m-a bătut tata Capul gândea bine Și îmi mergea
Semeni: oameni și copaci
Orice frumusețe omenească Este sortită pieirii Degeaba pomul a fost înflorit Vine toamna care îi ia Tot ce-a fost frumos Mulțumim Doamne că Tu prin asta ne faci să ne dorim frumusețea care nu
Meta AI
Inteligența artificială e oficializată poate să se vadă Un mare avantaj informația e multă n-are (scuze) cap sau coadă Și tot inteligența să-l trădeze-n călcâiul lui Ahile-n urmă oare Rămâne
