Florentin Cristian

într-adevăr uneori imaginea are putere de argument iar întâmplătorul cochetează cu evidența. în această împrejurare vedem una din șansele cele mai puțin problematice ale inteligenței

oarecum rapace vreau din arta lor eu zic să încetăm a mai crede în desktopurile mămoase maro tot ce nu poate fi tăiat cu un cuter îmi provoacă nervi și fuge de mine cu picioare materialiste

Simplitatea e o complexitate rezolvată

Ziua când mi-am adus aminte de iubirea cedată în scris italic atunci ți-am zis fericitoare cură de realizare intrată în vremea ce se întindea caligrafic când mi-am pus zăvor la izvor și pe o

Am visat că zburam cu avionul și bărci pluteau pe sub noi și se legănau cu îndrăgostiți Soarele pentru ei era o lună Pentru că fata nu avea voie la plimbare nocturnă Se înfiripa dragostea

Încă vederea îmi e bună Bun auzul îl am Glasul Adevărului îl aud totdeauna a fost vreme urâtă ca să-l exprim și a început să-mi placă și vremea rea

Etna nu mai e impulsiv atunci de ce eu muntele este impulsiv de la spatele meu clădește perfid când timpul e torid

din patru papagali unul învață să vorbească cu penele lucioase parcă sunt simțuri orbite văd eu pe fereastră pietre șezând pe pământ șnur în ambițuri în jurul unui trandafir dur cu foșnetul nu

patriotism ca în luptă la trapezunt (pop. Tapae) unde eroismul tropăie de pe cai egali verbe trase cu forcepsul din jargon am terminat cu laude altfel ar fi trebuit să intru pe geam acasă și s-a

bucuriile mincinoase sunt din cauză că eu mă mint mereu că este bine și asta se transformă de obicei în genul de ironii fine la care răspund și eu mucalit în fiecare dimineață când mă

socru îmi caut nu doar nevastă și găsesc sacru motiv de umilire castă că nu mă lasă în treptele iubirii să pășesc cere să mai stau în fața ei cu ochii reci și ea care mă vrea aproape adaugă

aminte să procesăm cuvinte de care abia ne aducem aminte când anotimpurile asemănătoare cu iubiri ne au în ele celelalte iarna, vara cu să fii cuminte parcă aceste nimicuri sunt din cele frăgezite

cu pasărea stă de necunoștință cu un ram uscat din bătrân ca mine un june astfel parcă pierzând tinereți chiar dacă alții nu seamănă cu el de pasăre cu zborul ușor din pătruns de aer un

giuvaieruri înalte să aibă deasupra făcând o domnie de litere profesori câte grăunțe de nisip poți cuprinde sub o cabană deoarece ei sunt puțini iar elevii sunt puzderie toți de culoare

o fată pupilă gata să nască zorii de lumină ce îi iubesc în părul ei ziua ascultă complimentele mele nemișcată rotația și revoluția pământului parcă îi e dedicată ochii vociferau ca munți și văi

mă sprijin într-o coastă aceea pe care trebuie să o dau gândind înțețoșat de amintiri care se zbenguie temporar oare o să fie ea atât de castă încât să merite adorată ca un adevărat

înspre norii de aramă cerul parcă e la cramă bea ale lunii raze peste lungi dâre turcoaze pomii absorb astă umbră și lumina e curbă patul încercuiește pal lângă pom ca pentru bal frunzele

picătură de rouă deghizată în fluviu și pește cu râuri în flux continuu cu somnii tăi mari care îți spun acasă pierzare de vise pe care ei nu le țin minte așa că apăsarea grea a celei

vocalizele ceasului vânzolește deșteptător șușotind peste ode de vânt un cânt care stropește de toamnă căzând jumătate muzical restul zgomotos ca un copil care nu a hotărât ce jucărie îi place și