Florentin Cristian

eram obișnuit să leg vorbă singură cu un cuvânt singuratic din cărțile pe care le citisem și mi-au scrâșnit oasele în fața trecătorilor și ei au zis că sunt nepoliticos dar au scrâșnit și oase

prima iubire umbrește spre trecut strecoară în retinele trezite cu sentimentul de cineva din urmă iubește îndoiala strecoară ca un semnal floarile care nu știi ale cui sunt dar floarea iubirii

Bătut de noroc, frumoasă Vai, prima dragoste părea Dar viața de neântoarsă Aruncă cu ghiveci floarea

vorbe din două părți nu știi pe care s-o asculți se multiplică sunt două câte două și echidistante trag dintr-o țigare și vorbele râd de mine uite-l nu știe să facă balonașe din fum iată că

melodia sălbăticiunii un bas sugrumat cu picioare parcă desprinse din corp se fugărește parcă pe sine căci nu sunt haite de lupi prin împrejurime mistrețul de culoarea miezului pământului se

eu m-am săturat de ciuperci sper că rămân printre bozii dar ca și cultivatorii sper să le găsească doar nerozii

prin valul ce a străpuns între mine și tine și s-a retras chiar când am rămas spate în spate mă ridic cu greu în picioare dar stau într-o deplină nemișcare tu dai curs chemării din

jinduiri necruțătoare ale plânsurilor și parcă o sprânceană depărțea corpul meu în două într-o gală de circ și mândru aștepta magicianul instinctele se puneau în mișcare simțeam tot felul ale

ține de coadă roaba mea nu doar iubită ea ți-a fost dă-mi brânza că mor de foame dragostea acum e contra cost

raze de dureri nu-i boală învățând fir de legi în nopți vremea nu e boreală drepți pleiadă, rămân discreți

mereu cerșim vieții ani mulți munca are viteza clipei care cuprinde materia ca stropii care își cuprind norul ducându-l până la pământ ca să electrizeze junghiuri dulci în unghiuri

clipa care mișcă cu avânt e fructul luminii ce a însămânțat pustia dacă aș încălța secundele timpului potrivit cu ace de ceasornic arătând timpurile trecut sau viitor nu ar rămâne doar

budistul și un musulman se sfădeau pe un cămiloi apoi zise de sub turban unul, dumnezeu e al nostru la amândoi

așa mă simt eu în costum nu casual ca un păianjen neântrerupt până se face lac să strălucească pânza cineva a rupt puloverul alb cel care mă ajuta să mănânc doar carne prăjită după vremuri

aur, rechin de complexe în pești printre ei cerințe acum fac test după teste de dor văd bibani cu ultimele dorințe

pachete dragă, ce tot piei? doctorul n-a spus minciună știi, de gât îți vine să te iei cu țigările după cârciumă!