aș uita nașterea mea și întâiul sărut și primul nor al vieții,
regretul că am vegetat uneori ori nedormite nopți care mă țineau lucid,
terifiantele gânduri care mă-nălțau despuiat la Creator
m-adoarme visul copilei mele ce râde necontenit și-și îngaimă juma\' de nume...
alint ființe imaginare cu care pe la scuaruri fac îndelungi peripluri,
rit, mit. magie din cântec solitar de cuvânt
...sărut cu alint de gene clipind soarele tânar....
intuind că undeva una dintre voi, frumoasele lumii, vă nașteți.
mă uit înduioșat la odrasla mea și știu că-n suflețelul ei e sărbatoare,
oarece
privesc în urma mea...copila mea....este o frumusețe...visele mele se împlinesc pas cu pas...dar intrebarea mea făra un raspuns evident va perpetua dintotdeauna în fulgerările gândirii omenești...de
mistere nedezlegate adună-mi suflete pribeag să-mi încălzești pustia noapte.
ilar de drept e spatele-mi rezemat pe vechiul ciment in care coloana-mi pare a vrea a sta ca peste zi
m-am alăturat ție iubire cu sufletu-mi încercat dar cast și inima-mi purificată de păcatele ultimei despărțiri...
inocentă te-am readus lânga mine întruchipată în superba ființă care-mi dă noi
adie umbra brizei peste corpul meu incadescent
deasupra mintii mele stol de porumbei albi se rotesc
iar unii merg departe catre iubirile ce au plecat pe alte meleaguri
nu imi mai masor
mă animă decența care se petrece la mesele unde tineri sau pensionari;
schimbat-au atmosfera birtului cu aerul parcului iar sticlele cu piesele de sah.
mă induioșează trecerea lentă, ușoară a
fac sfinții mei sa moară demoni pământeni sau îi subjugă.
elanul meu e o pornire blândă catre tine,cea mai plăpândă,
liberă de lume, copie fidelă a mea, ființă minunată.
iubit-am vorba bună,
trâmbiță glasurile pe scene improvizate,
guiță rechinii pe bulevardele pline,
mârâie cei din limuzine că strada-i pestriță.
zob si zdup face urlete si hore-n mulțime;
neniță mihai-virtuozitate
glas strigă din celulele mele, verde glasul meu
ochi caută din fruntea mea,albastru, gri sau galben
adâncurile ființei, zbaterea de pleoape dusă-n cântec...
caut cu circumvoluțiunile mele
cum văd luna, văd licuricii pe care îi distingeam în zboruri lente pe fața ta zglobie plină de mii de sentimente nepronunțate.
cum privesc soare dimineața, în vipia amiezii sau la sfințit pe creste
m-ațâță dor de tine, de acea noapte in zarea nemuririi
m-adoarme sânul tău alintat de buzele-mi flămânde încă, nurii
ce nu mă lasă să mai stau cuminte si perind alei din herăstrău amușinând mirosul
mariti ochii tai vad bucuria aprinderii aceluiasi brad.
oazele din sufletu-ti se invioreaza, gand sfintind
nemaipomenite magii nocturne aure conturand.
iubire nu vezi visand ci pasnic primesti
singuratate-i in deriva cand suflete chemate se aduna./
iubirea-i roza , deslusita sub clar de zana noptii Luna./
mierosul gand imi incolteste in alte adancuri de inima,/
orele-mi petrec cu
sirena cu imaterialitate de unde vii si zarile albastre le scurtezi,
inocenta si pura ca si un cristal neslefuit arati si aievea visezi.
mare de inimi rosii in care suflet se scalda atenta
spirite congruente gregar definesc zambetele in noaptea rece a lunii pline,
iama prin orasul luminat de fetele tinere dam laolata in tumult de lume.
ma pierzi pe mine ce pe ceruri stau de tine,
zarea se intinde deasupra uneori ferice alteori lugubră
cum necum se face că povestea tristei vorbei
e spusă acum în miez de iarnă
la gură de sobă.
capitolul anilor incheiați in războiul
aveai în forme preexistente darurile toate puse de mine.
nemaipomenita frumusețe interioară a mamei tale, tu copila...
nemuritoarele nostre dorințe și esențe s-au întrupat in tine.
ești atât de
are glasul tău aceeași suavă tonalitate de sonet.
departe te simt cum iubire trimiți peste timpi,
iubindu-ne neîncetat am pastrat inimile în limite
neomenești, și fiorii finței mele trec din
armele seducției tale le-ai scos toate in fața-mi zâmbind.
nu ai priditit o clipă când munți cutreieram să fii zâna
dorită de mine, un copil aproape, un pribeag sau stăpână.
iubeam ambii nebuniile
strabat alene prin viscol cheiul dambovitei si ma poarta dorul catre tine/ma uit in jurul meu si cad fulgii si-n ei tu,icoana vie/buzele mele ating unele din tine iar palmele mele mangaie imaginea
neasemuita-i dragostea ce intra in ale noastre piepturi si ne-indeamna/iata cum totul in preajma-i cant si fericirea sufletului inalta/coborata peste noi ne incanta cu placerea de a reveni unul la
dupa tine a sta intr-o poiana cu sufletul care colinda creste/ e minunata primavara in care inima invie si desface petale/limitandu-mi privirea pe tine am descoperit muguri de iubire/iteau varfurile