Felix Onofrei

m-asteapta seninul ori zbucium nu conteneste nicicand/aleanul de tine ma chinuie,totul e ceata,cum o sa-l sting?/durerea-i in suflet, e in inima si-n trup, m-agat de o trista speranta/acum nici nu

lacrimi de fericire se perind acum pe obraji langa verdele brad/atingi cu ochii-ti inchisi o stea si prinzi un dar/umbrele serii se desfac si inunda mii de lumini,luminile vii/radiaza fata plina de

deasupra sunt luminile stelelor si fulgii ce cad cu bucurie peste crestetele noastre /intra zambetul in sufletul nostru si scoate amaraciunea singuratatii/atunci ne trezim secunde ferice si zabovim

delicata-ti faptura atata foc viu in vatra in cabana de munte/eden e acolo:nectar si blana de urs;pastrav si un vin fierbinte/lacrimi de cetini trosnesc,afara ninge si s-aud lupii/iubirea pluteste

....alerga inter-city intre doua capitale...fumam uneori un sfert de tigara...si rontaiam ciocolate...iar uneori citeam repede, nesatul si indisciplinat ma uitam in decolteurile unor tinere actrite

îmi surâde ideea de a fi în picături de fericire plângând astenia unor cvasi critici, lașa părere de rău pândește timide încercări ce se vor a fi maestre, toamna îngroapă neputința unor alcoolici

ies nopțile străzi pustii din noi amorțiți de infernalele claxoane de peste zi și se strecoară in unii verdele muntelui ori veștedele frunze din Cișmigiu ce straniu încă țipă sub pașii de

textele mele sunt rupte de contextul limbii curgatoare cuvintele pline pe alocuri de miere ori otravitoare aduna sufletele pribege si sangele ce sta sa se inchege pe fruntea unor

adulez până la idolatrizare zare senină și blândețe, neasemuită culoare pastelată așez cu penel pe suflete dorințe care nu mă iartă, ferice ating în trecere; amănunte diseci

Pe-atunci existența ta îmi îngreuna viața de necunoaștere; Totul:viață, șoaptă, munți, mări și flori inexistente, Cu vălul pe pleoape zăream în ceață indefinită frumusețe. Pe-atunci inexistența ta

bețiile mele de cuvinte dădeau roade seci în capuri de zevzeci problemele lumii mărunte tocate de tacâmuri învechite:filosofii amorfe pledoarii pro-libertate, mintea doare de singurătate iar

Alaltăseară, așa era, o fostă seară față de cea precedentă în care m-am gândit la tine, o seară cu iz primă- văratec, ai sunat fantomatic la interfonul meu(ca în unele din versurile mele) și

as fi surprins de-o lacrima senina de ploi si tunete, de nopti cu Luna plina as fi surprins de zambetul unei domnite cand trec ca craiul cu flori in brate spre morminte as fi

așezate în locuri cuvenite, tainice, unele stări gingașe asemeni ramurilor portocalilor plini de muguri cu floare neașteptat devin minuni, peste nopți magii, miracole neasemuit de vii, trăirile

atingere dezordonată a genelor intrinseci undeva pe o spirală, neaoș aproape la Zemun dibuiam hoarde în luptă; dacul din mine smuncea de-un roman ce agață aprig bucată de pământ ardelean,o bucată

angoasă în căile dumiririi față de sine, profunda teamă de întuneric, pustiu, viitorime; incertitudine mai pleacă, speranțele să învie. șansa ta e dragostea nedisimulată, a vieții floare stropită

de pe creasta neagră, vulcanică și stearpă salt de rândunică făcui prin gaura neagră; eram de cobalt cu aripi imense de platină în încercări de reîntoarceri în timpi de negură poposeam în

iese iarba, amorteala lumii dispare, apar viermii din putregaiuri se hranesc, renaste natura si umbra se depune peste iarna pufoasa, acum primavaratec soare rade oamenilor de soi si incanta

venele mele, izvoare, pline de rodie mă furnică, pieptul se umple de arome și trufaș se ridică, ochiul de corb din mine caută lacom fărâmă de conștiință și hulpav înhață file de povață. venele

avere de preț, dragoste și ură, flori de nu-mă-uita poartă străinul nostru trup în fierbere incandescentă prinț sau cerșetor de ești în pielea ta urâtul ți-l alungă mușcă aerul gol, înghite azimă