nisip in clepsidra

m-adoarme visul copilei mele ce râde necontenit și-și îngaimă juma\' de nume...

alint ființe imaginare cu care pe la scuaruri fac îndelungi peripluri,

rit, mit. magie din cântec solitar de cuvânt dezvolt cățărat pe tobogan în noapte

iscând armonii între țânțarii ce-mi caută prinos de sânge, epiteliu, lună și aștri.

acordul universului cu ființa-mi descatușeaza celeste energii în aventura vieții.

râd de autoexilul meu și contemplu de pe terasele palatului filă de cinematecă și istorie

ascultând greierii ce nu mai contenesc din cântec iar sufletul meu mai ușurat de povara urii

lasă loc unei alte fâlfâiri de aripe spre Dumnezeu care-l întărește după ultima spovedanie

urcându-l spre alte zări, pe trepte de dreaptă povață unde iubirea l-așteaptă

călăuzindu-l prin contemplări succesive prin ierarhice lanțuri

acolo unde iși are adăpostul smerenia faptei și licărul luminii perpetue.

iubirea-mi fu răpită dar o alta e dată de generoase ceruri,

urmarea vieții mele prin o alta noua viață ce așteaptă întâietate

lasă-n desfășurare amplă, vie, traiectul predestinării noului ciclu al sorții.

iubirile ce curg din cer ne înalță dincolo de omeneștile veacuri

atingând eternele cărari cu pace neîncetată pe care, îngeri, emisarii, trec cu noi epistole.

numai noi sub scurgerea iminentă a timpului ne reînnoim cu alte structuri de ființare

adorând cer senin si norul deopotrivă sub mantia vieții ce se derulează fin dupa bob de nisip ce picură-n clepsidră.