linistea interioara

privesc în urma mea...copila mea....este o frumusețe...visele mele se împlinesc pas cu pas...dar intrebarea mea făra un raspuns evident va perpetua dintotdeauna în fulgerările gândirii omenești...de unde ura nejustificată a semenilor noștri?...de unde graba asta la inamiciție? privesc la drumul ce-l fac....e o minune că pașii mei ascultă la porunci divine....ar fi catastrofal de ar fi altfel.... privesc la drumul pe care am purces...văd cohorte rămânand în urmă sa mă întrebe:când ajungem unde-ai arătat?...de parcă au rămas sub sori noi cărari nebătătorite... ȘI....revine ca un altfel de raspuns ecoul meu din munți:chemați-vă făptura de copil înapoi și vă veți dobândi din când în când liniștea interioară...