Două suflete rebele,
Zeci de vise nerostite,
Două inimi împietrite,
Zeci de lacrimi irosite.
Vreau să par la toate rece
Și cu cântec de sirenă
Printre valuri să pot trece,
Să mă odihnesc pe
Chiar de cred în tine, ferice nu voi fi,
Chiar de după noapte mereu vine o zi,
Chiar dacă furtuna îmi lasă cer senin,
Chiar și-așa destinul picurat e cu venin.
Chiar de suferința trupul mi-l
Sunt în luntrea vieții,
Pe un râu de munte
Obosită de atâta vâslit!
Mă las purtată de valuri,
Sub crengile copacilor
Care mă lovesc peste față
Și de care mă agăț
Din când în când,
Poate să
Am trâmbițat o criză mondială,
Crezând mereu că-i de temut
Și profităm acum de promenadă,
Să-i facem repede-un consult
E criză mare la Guvern
Și-n Parlament e criză
Și tată-l a rămas
Cărări ascunse pașii-mi bat
Și ne-nțeleasă-i legea firii,
Cu gândul lumea o străbat,
Prinsă-n vraja amăgirii.
Valuri mari se sparg de țărm
Și furtuna abia începe,
Nu e loc să așteptăm,
Pe un
Nu mă mai gîndesc la moarte,
A doua șansă mi-o doresc,
Când zână-i Luna peste noapte
Și stelele în juru-i se ivesc.
Și-s stele mii, dar numai una
Să ating cu palma aș vrea,
Acordul să mi-l
Viața-i ca o ciocolată:
Azi e dulce, mâine amară
Te-ndulcești cu ea pe dată,
De e albă, de e neagră.
Cu lapte sau banană
Piersici sau căpșuni,
Îți amintești cu groază,
De calorii în
O, dragoste închisă-n trup
Ce mintea-mi-o robește,
Cu ea pe pajiște să zburd,
În lumea de poveste
Ce dor de viață și ce vis
Deodată mă cuprinde,
Când azi o regăsesc subit
Dansând din nou cu
Sunt fericită,
tu mi-ai dăruit fericirea
ai așezat-o
la picioarele mele.
O privesc liniștită
și mi-e frică să pășesc,
o i-au în brațe,
o strâng la piept
și-un fluture se înalță la
În piept se nasc dorințe,
Cînd luna fermecată apare
Ușor mă mângâie pe frunte,
În semn de consolare.
În noaptea lungă stau de veghe
Și-n palme am un ghem de vise,
Când șoapta ta o să mă
Când zâmbetul sublim îți luminează fața
Și soarele răsare dintre nori,
Din inimă se scurge lin speranța,
Că ne-om iubi cândva și noi.
Și simt că-i prea departe ziua,
Când pașii noștri alăturea
Două cremene
și o scânteie,
vreascuri uscate
din pădurea noastră
cu ele stârnești focul
și-l hrănești cu butuci
de esență tare,
iar flăcări vioaie
apar de nicăieri.
O adiere de vânt
îl
În acorduri de chitară,
furată-am fost
și dusă apoi
la Hanul lui Manuc,
cu-n veac în urmă
poate două,
povestea noastră
pare nouă,
deși…e veche
de un veac sau,
poate nouă.
Luptăm mereu
Ninge mărunt peste oraș
Și fulgii se rotesc în zbor,
Un bulgăre mare îmi fac
Din zăpada căzută din nori.
Inima mea în el o ascund
Și-un om de zăpadă se naște,
Cu ochi de jăratec aprins
Și
În calea ta aștern petale,
Din trandafirul roșu pupuriu
Ce mi l-ai dăruit venind agale,
Din depărtări cu cerul azuriu.
Regina nopții sunt cu tine
Și-n piept mi-ai prins în chip de broșă
Eu sunt ariciul pe aleea ta!
Cu scutul de țepi etalată
Și orice gând ai dumneata,
Mulțimea țepilor te-așteaptă.
Prea firavă îți pare
Făptura mea măruntă,
Sub talpa ghete-i
Vărsat-am ieri,
puhoi de lacrimi
pentru ce-ar fi putut să fie
și n-a fost.
Te așteptam de-o viață,
te aștept și-acuma
și mă-ntreb doar: cât?
dar parcă mai contează:
o oră, o zi, o lună, sau
Tu crezi că ești un demon
Cu un stăpân în iad,
Și pleoapa ta de om
Nu ți-o ridici spre rai,
Dar îngerul din tine
Cu aripile sale
Te-nalță pân-la ceruri
În cîntec și urale.
Stăpânul tău e
Muritori noi suntem, cuprinși de furii negre,
Nelegiuiri să frângem, dreptate să avem
Batjocura obștească să nu ne înspăimânte,
Din furtunile vieții să învățăm mereu
Dar știm la fel de bine că
Doi-zece, doi-zece
Probă de microfon
La poarta anului nou,
Când 2009 tace.
Anul douămiizece
Va fi ca un demon
În trupul diform
Unde mintea zace.
Viitorul pândește,
Prezentul să-l
Gustându-te,
doar din priviri,
mă-ntreb
de ai să vii vreodată…
și-apoi când
lacrimi cad fierbinți
îți gust îmbrățișarea virtuală.
În ceas de taină,
într-o noapte albă
aș vrea să-ți gust
al
Când nu speram,
te-am întâlnit
și-n ochii tăi
eu am văzut lumina,
ce m-a atras ca un magnet,
jucându-ne
apoi cu fericirea.
Eu știu că sunt
a ta iubită
și poarta sufletului
am deschis,
dar