fazakas ildiko

Sunt în luntrea vieții, Pe un râu de munte Obosită de atâta vâslit! Mă las purtată de valuri, Sub crengile copacilor Care mă lovesc peste față Și de care mă agăț Din când în când, Poate să

Eu sunt ariciul pe aleea ta! Cu scutul de țepi etalată Și orice gând ai dumneata, Mulțimea țepilor te-așteaptă. Prea firavă îți pare Făptura mea măruntă, Sub talpa ghete-i

În calea ta aștern petale, Din trandafirul roșu pupuriu Ce mi l-ai dăruit venind agale, Din depărtări cu cerul azuriu. Regina nopții sunt cu tine Și-n piept mi-ai prins în chip de broșă

Când zâmbetul sublim îți luminează fața Și soarele răsare dintre nori, Din inimă se scurge lin speranța, Că ne-om iubi cândva și noi. Și simt că-i prea departe ziua, Când pașii noștri alăturea

Chiar de cred în tine, ferice nu voi fi, Chiar de după noapte mereu vine o zi, Chiar dacă furtuna îmi lasă cer senin, Chiar și-așa destinul picurat e cu venin. Chiar de suferința trupul mi-l

O, dragoste închisă-n trup Ce mintea-mi-o robește, Cu ea pe pajiște să zburd, În lumea de poveste Ce dor de viață și ce vis Deodată mă cuprinde, Când azi o regăsesc subit Dansând din nou cu

Cărări ascunse pașii-mi bat Și ne-nțeleasă-i legea firii, Cu gândul lumea o străbat, Prinsă-n vraja amăgirii. Valuri mari se sparg de țărm Și furtuna abia începe, Nu e loc să așteptăm, Pe un

Viața-i ca o ciocolată: Azi e dulce, mâine amară Te-ndulcești cu ea pe dată, De e albă, de e neagră. Cu lapte sau banană Piersici sau căpșuni, Îți amintești cu groază, De calorii în

Muritori noi suntem, cuprinși de furii negre, Nelegiuiri să frângem, dreptate să avem Batjocura obștească să nu ne înspăimânte, Din furtunile vieții să învățăm mereu Dar știm la fel de bine că

În piept se nasc dorințe, Cînd luna fermecată apare Ușor mă mângâie pe frunte, În semn de consolare. În noaptea lungă stau de veghe Și-n palme am un ghem de vise, Când șoapta ta o să mă

Am trâmbițat o criză mondială, Crezând mereu că-i de temut Și profităm acum de promenadă, Să-i facem repede-un consult E criză mare la Guvern Și-n Parlament e criză Și tată-l a rămas

Ninge mărunt peste oraș Și fulgii se rotesc în zbor, Un bulgăre mare îmi fac Din zăpada căzută din nori. Inima mea în el o ascund Și-un om de zăpadă se naște, Cu ochi de jăratec aprins Și

Doi-zece, doi-zece Probă de microfon La poarta anului nou, Când 2009 tace. Anul douămiizece Va fi ca un demon În trupul diform Unde mintea zace. Viitorul pândește, Prezentul să-l

Tu crezi că ești un demon Cu un stăpân în iad, Și pleoapa ta de om Nu ți-o ridici spre rai, Dar îngerul din tine Cu aripile sale Te-nalță pân-la ceruri În cîntec și urale. Stăpânul tău e

Două suflete rebele, Zeci de vise nerostite, Două inimi împietrite, Zeci de lacrimi irosite. Vreau să par la toate rece Și cu cântec de sirenă Printre valuri să pot trece, Să mă odihnesc pe

Vărsat-am ieri, puhoi de lacrimi pentru ce-ar fi putut să fie și n-a fost. Te așteptam de-o viață, te aștept și-acuma și mă-ntreb doar: cât? dar parcă mai contează: o oră, o zi, o lună, sau

Când nu speram, te-am întâlnit și-n ochii tăi eu am văzut lumina, ce m-a atras ca un magnet, jucându-ne apoi cu fericirea. Eu știu că sunt a ta iubită și poarta sufletului am deschis, dar

Gustându-te, doar din priviri, mă-ntreb de ai să vii vreodată… și-apoi când lacrimi cad fierbinți îți gust îmbrățișarea virtuală. În ceas de taină, într-o noapte albă aș vrea să-ți gust al

În acorduri de chitară, furată-am fost și dusă apoi la Hanul lui Manuc, cu-n veac în urmă poate două, povestea noastră pare nouă, deși…e veche de un veac sau, poate nouă. Luptăm mereu

Două cremene și o scânteie, vreascuri uscate din pădurea noastră cu ele stârnești focul și-l hrănești cu butuci de esență tare, iar flăcări vioaie apar de nicăieri. O adiere de vânt îl

Sunt fericită, tu mi-ai dăruit fericirea ai așezat-o la picioarele mele. O privesc liniștită și mi-e frică să pășesc, o i-au în brațe, o strâng la piept și-un fluture se înalță la