Farkas Andrea Eliza

Fac ziduri din tot ce am la îndemână: hârtie, iarbă, lemn și teamă! Hârtia-mi descompune sentimentele, iarba mă învelește și-mi surâde… Mă ascund de întuneric după lemn căci de tine și de

Să pot înțelege limba îngerilor și rușine să nu-mi fie că iubesc, aș fi vrut! Ascunsă-n adâncul unui do minor privesc cum ceilalți mă caută la suprafață… Și să cutreier nestingherită

Te las printre degete să aluneci, deși amândoi vrem să mai rămâi… Te poți întoarce, dacă vrei! Cald fior, rece cuvânt, suavă-mpreunare: în cele din urmă, distanța ne va ține

N-am mai făcut dragoste demult. De mult timp nu m-am mai simțit iubită. Simțurile-mi le simt amorțite… în așteptare! Răsuflarea ce trebuia să o completez, surâsul în prelungirea căruia ar

Văd gândul unui sărut purtat de cristalele unor suflete curate Și... Se roagă vocea unui mut pe-un cântec de mătase șoptind răsunător: spre trecut din viitor! Ascult privirea unui

Se întâmpla pe Marte: El îi dădea aer din plămânul drept ca să poată gusta aerul greu. Mâinile-i desenau teamă pe trupul ei ce aluneca, iar dor și secete stăteau de veghe să nu mai viseze.

Decupez cerul să-mi pot vindeca rana, din ea rugă să nu mai curgă! Învelesc ploaia să-mi dezbrac vina, căci prea mult m-am temut! Mă provoacă la o rugăciune scurtă, rapidă și

I. Închid ochii și furtuna se arată în lumea mea. Tulbure este roșul apusurilor mele: ce încet se poate muri! Agale, se lasă liniștea… Unde-ai fost până acum? Era urât fără tine… și o

Inutil ascult acum povața nopții și ochii de argint, altă față arată oglinda! În secunda toamnei vând tot ce-am nou la preț de \"second\" clientului avid de mărunțișuri. Aparenta

Păduchi de sticlă pe-o minte rătăcită umblă... Caută-mă... Găsește-ți călătoria! Abdici? Ridică sângele, spală mântuirea iar chitara uito-n mâinile ce știu s-o alinte. Revendici? Lasă

Un pas spre noi din când în când… și-un gând mai apoi un dans… Stinge lumina simte-mi prezența și ascultă gândurile mele Nu te speria: suntem o poveste! Trezește-te gândindu-te la

Clopote. Bradul mă cheamă și iarba mă împinge. Natura, însăși, ascultă zgomotele venite din aceea clădire. Pașii mi s-au terminat. Unde credeam… unde privesc… este forfotă. E cult!

Suflet gol, încotro te-ndrepți? Ce să auzi? Ce să mai înveți? Când nici ție nu-ți vorbești… Alergi între cojile de lacrimi ce nu ți le recunoști: propriul asasin! De ce să mai privești în

Străină voce arată drum cunoscut… De ce oare, toate întrebările dețin același răspuns? Familiari ochi fug spre rănile create. Unde oare, se ascunde de fiecare orice povară a

Pustiu în mine Se ține Deplorabil O ramurică Ce inevitabil mă taie Când pleacă… Te uram Acum mi-e milă de tine! Verdeață în tine Se desprinde Alunecând Un fluture Și soarele te

Îmi revendic Dreptul de a te uita: Lasă-mă Să-ți ating chipul… E atât de târziu pentru lacrima ce-mi taie privirea? Șoptește-mi cum vrei să te alint, pentru o ultimă dată ca să

Plâng și scriu… E târziu! Scriu și plâng, tremurând… Sunt cuvinte, simțăminte… și fum de țigară în vântul de afară! Umbre pe buze, imagini în frunze… Deșartă pocăință așteptând

Atinge-mi umerii: se va deschide cerul! Te rog, șoptește-mi cât este ceasul? Și până în viitorul ce nu-mi mai aparține fă poezie în cer cu trupul meu. Frământă, sărută, alintă și

Amorțită... aștept să cadă asupra mea. Odată atinsă înapoi timpul nu-l pot da. Se pierde... și țipă șoptit defecte ce altă dată îl încântau. A căzut Babilonul pe fața mea! Ceață Și

Într-un colț de soare pe ochiul unei moarte e perdeaua trasă în privirea rece și albastră doinind pentru Satana... Peste frunzele adormite se-aștern crimele dorite plutind păpușile de