Aș fi vrut….

Să pot înțelege limba îngerilor și rușine să nu-mi fie că iubesc, aș fi vrut! Ascunsă-n adâncul unui do minor privesc cum ceilalți mă caută la suprafață… Și să cutreier nestingherită rugăciunea ce-o șoptesc apostolii seara la denii, cântând apoi, sie-mi, cât de mult mi-e dor de tine… Cât de mult! M-aș fi dorit o mică îmbrățișare desprinsă de brațele tale pe cer și măsurând ceasornicul infinitului să pot alege bătăile ce prelungesc momentele când soarele apune de două ori! Dar în colțul raiului vorbele dispar rămânând suspendate acele aripi, noi, dar prăfuite, căci am vrea dar nu-ndrăznim să explorăm iubirea în vid! Aș fi vrut, totuși, cel mai mult, să fi acum lângă gândul meu și să mă iubești chiar și când vei fi cărunt!