Liniște incendiată

Amorțită... aștept să cadă asupra mea. Odată atinsă înapoi timpul nu-l pot da. Se pierde... și țipă șoptit defecte ce altă dată îl încântau. A căzut Babilonul pe fața mea! Ceață Și de-acum o singură șansă ce pașii-mi vor să ia. Lasă-mă Să mă vindec departe, rănile să mi le ling. Ești dur: mă ții aproape să simt fiecare bucățică ce peste mine cade... în rafale. Ripostez și doare... oare tu nu vezi? Oprește-mi viața căci iubesc și palma și întunericul ce înainte mi le-ai pus. Nu a rămas nimic de spus. În propria iubire... nu suntem decât niște intruși.