Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@eugenia-reiterER
Eugenia Reiter
@eugenia-reiter
Jurnal

și mai știu o noapte

2 min lectură·
Mediu
da în sfârșit ai priceput
mirosul de după plecarea ta e o ploaie puternică
nu-mi permit nici un delir am în mine senzația tragică
de a mă vedea dispărând de fiecare dată la capătul fiecărei țigări fumate
mi-am îngrămădit toate dorințele în palmele tale



aerul zace nemișcat
lacrimi de bărbat se rostogolesc pe muzica îngălbenită de vreme
nimic din ceea ce simțisei nu dispăruse și nu avea să dispară niciodată

uită-te în ochii mei și spune-mi

te privesc nemișcată și toate intențiile de-a te lua în brațe se împiedică în rațiune
am zăcut acolo neștiuți (lumea se uita ciudat)
insomnia nopții ajunsese până la amiază

nu mă pot normaliza - ar însemna să trec din nou din ieri în azi
să fiu mereu atât de ocupată
ce bună-i amăgirea asta care trăiește cu noi și se repetă și se repetă și se repetă
noi atunci în momentul acela nu am fost niciodată mai fericiți sau mai nefericiți
tu ai avut întotdeauna iubire și eu am avut nevoie de ea

fă din trupul meu un copac
castel construit să nu intre oameni castel să nu iasă oameni

capcanele tind să se închidă foarte încet
uneori leacul e o conștiință limpede ca tăcerea în care intră corpul ca ultim refugiu
când singurătatea s-a uzat până la capăt rămâne un răgaz pentru amintiri
nu știu ce trebuie să fac cu gândurile mele cu logica asta adânc răvășită

toți
toți avem destinul apei




0225
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
239
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Eugenia Reiter. “și mai știu o noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugenia-reiter/jurnal/13919065/si-mai-stiu-o-noapte

Comentarii (22)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alina-manoleAM
Alina Manole✓
Un poem ca un solstițiu de iarnă, o fotografie a unei nopți care vrea să fie fără de sfârșit, în care timpul merge în cerc. Mi-a plăcut mult strofa:

\"aerul zăcea nemișcat
lacrimi de bărbat s-au rostogolit pe muzica îngălbenită de vreme
nimic din ceea ce simțisem nu dispăruse și nu avea să mai dispară niciodată\"

Și nu e nimic trist, pentru că aici transpare, mai mult ca în alte poeme semnate de autoare, bucuria scrisului.
0
@nache-mamier-angelaNA
Nache Mamier Angela
poem noctambul,clar,care reda fragmente de existenta cu o voce care pândeste zorii,o voce care decurge dintr-un rug discret...
poezie a supravietuirii obsedante dincolo de loviturile destinului,poem aromat si pasional,impregnat \"de l\'amour total\"
0
@silvia-caloianuSC
Distincție acordată
silvia caloianu✓
primul rand - care justifica incadrarea la personale - trebuie sa zboare de acolo.

desigur, daca e sa fim perfectionisti, am mai gasit ceva de modificat, in linii generale insa pot spune ca... redescopar vocea ta poetica, incitanta, plina (insa nu pana la grea redundanță) de metafore. te-am citit cu mult interes, m-ai tinut, pe mine, mofturoasa, pana la finele textului, iar asta inseamna ceva... :)

cel mai important lucru, care mi se pare de remarcat: e o poezie vie, am impresia ca te aud respirand... (amintindu-mi de tine, cea \"nichita victoria\").

\"nu mă pot normaliza - ar însemna să trec din nou din ieri în azi / să fiu mereu atât de ocupată\" - locul unde ma identific si eu.
0
@george-pasaGP
George Pașa
Am remarcat versurile:
\"fă din trupul meu un copac
castel construit să nu intre oameni castel să nu iasă oameni\"
și
\"toți
toți avem destinul apei\".
0
@ecaterina-stefanEȘ
Ecaterina Ștefan
ultima strofa e super. asa cum rar se intampla sa poti lega cuvintele ca sa iasa ceva atat de frumos. nu zic taman de tine. asa, in general. o personala foarte poetica. mult mi-a placut.
0
@eugenia-reiterER
Eugenia Reiter✓
Alina, uneori lucrurile nu se termină așa cum vrem, oricât de mult ne-am dori asta. aerul chiar zăcea nemișcat în momentele alea. mulțumesc.
d-na Angela, aveți dreptate. sunt fragmente dintr-o existență. o alta, se pare. vă mulțumesc.
Silvia, nu că erau (mai) frumoase vremurile alea când semnam cu nichita victoria?:) te cred că ți-a plăcut, altfel nu lăsai semn. apreciez și mulțumesc.
George, mulțumesc. mă bucur că ți-a plăcut ceva:)
Ecaterina, păi dacă ți-a plăcut nu pot decât să mă bucur. mulțumesc
0
@petrut-parvescuPP
Petruț Pârvescu
***
un vers antologic> toți avem destinul apei
0
@tudor-negoescuTN
Tudor Negoescu✓
o trăire intensă, dură, definitivă...
știi (ai învățat în ultimele sezoane) atît de bine să-ți ascunzi suferința. de multe ori, chiar amăgirea că trăim/iubim ne ajută, paradoxal poate, să...trăim/ iubim.
0
@eugenia-reiterER
Eugenia Reiter✓
d-le Petruț, mulțumesc frumos


D, știu/sunt convinsă că tu-mi bănuiești această întâmplare de nestăpânit.
uneori dau în sinea mea peste tine
poate de aceea
0
@aki-mufleaAM
Aki Muflea
...insomnia noptii ajunsese pana la amiaza...avand in vedere ca si insomniile mele au ajuns pana la amiaza,nu pot decat a ne ura sa insomniem s\'asfintitul...saru\' mana,chere Eugenie,un tanar genial confrate te saluta!
0
@aurel-sibiceanuAS
Aurel Sibiceanu
Ca unul care mi-s copleșit de ani(sic!),
depun mărturie că singurătatea nu ruginește
niciodată...
Ea ne poposește la cină,
mereu ca un animal nedomesticit
pe de-a întregul...

Te citesc de mai multă vreme;
e ca și cum aș recupera o lume
care mi-a scăpat printre degete,
cândva, o lume ce nu o mai știu
striga pe ce nume?

Sărbători fericite!
0
@ioana-bolbaIB
ioana bolba
Eugenia, eu te \"vanez\" de fiecare data cand am timp sa ma refugiez pe site. pentru ca acum mult timp m-am indragostit iremdiabil de scrisul tau si de neamul tau...
cum ai spus si tu :\" toti avem destinul apei\"
LA MULTI ANI! si ramai mereu nemuritoare.
cu drag,
Ioana B
0
@dragos-visanDV
Dragoș Vișan
Expresii care m-au impresionat, vorbind despre durere, căutarea fericirii -
ce bună-i amăgirea asta care trăiește cu noi și se repetă,
mirosul (...) ploaie puternică (masculină),
lacrimi de bărbat s-au rostogolit pe muzica îngălbenită,
nu mă pot normaliza - ar însemna să trec din nou din ieri în azi/ să fiu mereu atât de ocupată,
ai avut întotdeauna iubire și eu am nevoie de ea.

Discursul are și finețe. Dar și aplomb. Mă gîndesc la încercarea la definire a stărilor interioare. Un luxuriant autoportret. Libertate a cuvintelor, a emoțiilor, a reproșurilor spuse din iubire.
0
@eugen-fuleaEF
Eugen Fulea
Dacă tu ai fi Ea, iar eu aș fi El m-aș uita în ochii ei și aș spune:
Îmi spui ce simți și cum simți uzând de rațiune, dar în iubire nu este loc pentru rațiune, în iubire este loc numai pentru iubire, numai pentru ceea ce iubești.
Orice spațiu există lângă iubire va crește cu timpul și va deveni imens iar iubirea va rămâne ca un bob de nisip pe o plajă la mare.
Toți avem destinul apei? … Să căutăm acel bob de nisip pe plajă?...Suntem un val care naufragiază căutând…„iubirea”?

P.S.
Eu personal nu vreau să ajung la mal...
Am ales un Far, care mă încălzește noaptea cu lumina lui și îl chem în larg... acolo unde între noi și stele nu sunt obstacole.
Deocamdată nu am avut succes și din acest motiv ziua scriu versuri pe care le recit în noaptea următoare...

P.S.S.
Dacă tot ce ai scris este pentru a crea emoție în noi...îți mulțumesc, ai reușit...Ești un \"Far\"
0
@eugen-fuleaEF
Eugen Fulea
\"nimic din ceea ce simțisem nu dispăruse și nu avea să mai dispară niciodată\"

Vă semnalez o mică inadverdență: dacă nimic \"nu dispăruse\"...înseamnă că cel mult \"nu va dispărea\" vreodată, deci nu că \"nu va mai dispărea\"...
NU e ceva extraordinar de...deranjant, deci este doar o mică sugestie. Cu respect și urări de bine.
0
@lala-0038037L
lala
are ceva fain poezia asta, prima strofa mi se pare foarte buna
"nu-mi permit nici un delir am în mine senzația tragică de a mă vedea dispărând de fiecare dată la capătul fiecărei țigări fumate" -superba imagine
felicitari
0
ML
Motoc Lavinia✓
Cuvintele, desi simple, au greutate, mi-a placut concluzia, trairile premergatoare care sugereaza si post iubirea si apele...Tot.
0
@claudiu-tosaCT
Distincție acordată
Claudiu Tosa
nu, bineinteles ca nu voiam sa zic niciunul din cele 3 lucruri mentionate de tine.
voiam sa-ti spun doar ca-i enervant faptul ca nu mai scrii, asta-i tot. (poti recomanda toate epigramele din lume, stiu ca nu ai timp sa stai sa organizezi oameni sa-si posteze organizat textele insa nu m-am putut abtine sa nu zic)

textul e la limita dintre personale si poezie, o limita exploatata sincer si cu versatilitate. pe alocuri este usor fragmentat datorita catorva idei paralele pe care le deschizi concomitent (ce pot lasa impresia de intertext), idei care insa in final devin convergente (ultimele 2 versuri). cu alte cuvinte, micutele stangacii sunt compensate de final. poemul in sine are un iz nostalgic, trist, pare o micuta lupta interioara in care gandurile prezente sunt baionete care se infig in corpul amintirilor. paradoxal din tot eu nu am retinut decat finalul. nu din cauza ca restul ar fi mai prejos dar, pur si simplu asta ramane, destinul apei. e ca o voce launtrica pe backgroundul careia linistea de dupa terminarea lecturii se transforma incet in zgomotele din camera: respiratie, foit, ticaitul ceasului, zgomotul musamalei prinse intre carti, o cheie care se rasuceste in usa, copii care cresc si o tanti cu nume suspicios de masculin care a venit sa gateasca.

steaua oricum o dadeam. voiam doar sa te enervez.
0
@eugenia-reiterER
Eugenia Reiter✓
pentru că tocmai m-am logat (și sunt aici):
acum e ok, am stea, e a mea, o păstrez, mulțumesc.

nu știu dacă am spus mai sus, nu mai recitesc, dar povestea e reală. poate de aceea deranjează personalul/deranjează lipsa artificiilor (nu mă refer la cum ai simțit tu, vorbesc în general). adică chiar s-a întâmplat, e textul de "după".
de scris, scriu, atât doar că nu postez. mi se pare ok să procedez așa, nu vreau să am sub texte ț comentarii. nu știu câte ar fi sincere. așa că nu, deocamdată.

p.s. încă vine să ne gătească, să știi:)
0
@florian-stoian-silisteanuF-
Distincție acordată
florian stoian -silișteanu✓
vedeți dumneavoastră poeziile sunt ca niște case vechi în care locuiește mereu cineva
vecinii poemului nostru sunt mereu plecați de acasă și de aceea în absența lor se aude muzica
fiecare cu nunta lui fiecare cu distanța lui fiecare cu strigătul și acesta...un pic răvășit
fiindcă nu vă supărați
așa cum spune și eugenia reiter
inconștient desigur
toți avem destinul apei
poezia eugenei reiter este amurgul sub care stă ascunsă cealaltă vedere
dacă nu ai pierdut curcubeului nu te poți naște
plângi pur și simplu la drum salcia
0
@gabriel-nicolae-mihailaGM
Gabriel Nicolae Mihăilă
Am regăsit aici și acum prezentul, undeva in mijlocul textului devine chiar dureros de adevărat. În anumite cazuri rațiunea este depăsită, coplesită de impuls, dar tocmai impulsul este lucrul cel mai putin mincinos din noi. Da..."toți avem destinul apei", uneori înghețăm complet, dar continuăm să curgem așa în stare solidă, viața merge înainte cu noi stând pe loc. O zi frumoasă.
0
@slavu-dianaSD
slavu diana
încerc și eu un com.,
e o spovedanie curată, fără ipocrizie așa cum trebuie să fie o spovedanie, fie ea pentru noi înșine, cu nevoie de iubire, cu tema castelului, a singurătății și în final cu cugere prin viață ca o apă,
foarte frumos adevărul de aici, cu sinceritate, Diana Slavu
0