O pustietate nouă
Astă vară, în concediu, îi vorbeam fără vreo însemnătate, îi vorbeam și nu știam că, de fapt, ne luam rămas bun fără să vrem. Ce e mai gol decât golul în sine? Poate doar propria lui
EPEugen PopițiParadigma Golgotei
M-am trezit că sunt agnostic, da, asta sunt, un agnostic convins (cum sună asta? He he, la limita unui pleonasm) care strâmbă din nas și chiar țipă uneori, pe interior, la orice fel de religie. Și,
EPEugen PopițiParadox
Azi, așa, dintr-odată și dintr-o nu știu ce nebăgare de seamă, m-am pomenit amintindu-mă într-o perioadă pe care mai că am uitat-o de neînsemnată ce era: într-o garsonieră din buricul târgului,
EPEugen PopițiPe marginea lumii, garduri scrijelind
Era într-o sâmbătă și era ziua sfântului Gheorghe, luasem mărfarul, din mers, de la Schluht (dracu știe cum se scrie, cred că așa), nu vorbiserăm tot drumul - frica estompa cuvintele, eram doi
EPEugen PopițiȘi pun cratimă
- Mă, vrei să-ți spun ceva ca și cum nu ți-aș spune nimic? - Depinde ce. Spune. - Mă, eu cred că m-am născut greșit, m-am născut greșit în lucruri. - Stai, ce? Cum adică te-ai născut greșit,
EPEugen PopițiTimpul
Timpul îmi era, pe atunci, mult, mult mai prietenos, nemijlocit și nebăgat în seamă cu cine știe ce luare aminte de care să mă folosesc acum. Făceam glume, îl luam pe după umeri fără să îmi treacă
EPEugen PopițiÎn linie dreaptă
- Băi, vezi că ai intrat în linie dreaptă, poate ultima. - Mișto, în sfârșit, aleluia! - Ai grijă, confortul ăsta o să te cam coste: multă plictiseală și o cicălitoare lipsă de tresărire de
EPEugen PopițiTârziu, prea târziu
E târziu, atât de târziu că și târziul, chiar și târziul se înfioară și cade, adânc, într-un zbor de putrefacție. Ce-ai omorât, omorât rămâne...
EPEugen PopițiLocul pentru oameni
De ce te doare, când te doare, locul pentru oameni? Pe tine te doare vreodată locul pentru oameni? Pe mine, uneori, mă doare locul pentru oameni. Nimic nu doare mai tare decât locul pentru
EPEugen PopițiDor de-acasă
Oamenii mari erau peste tot, animând parcă nemurirea amintirii mele de mai târziu, cu o însuflețire simplă, modestă, docilă. Erau cu toții acasă la ei. Se știau și se aveau unii pe alții fără să pară
EPEugen PopițiÎmi risipesc timpul
Orice aș face, dar absolut orice aș face, îmi pare că-mi risipesc timpul. Dacă mă plimb, de curând fără copii fiindcă, deh, au crescut suficient cât să-i incomodez, îmi pare că-mi risipesc timpul.
EPEugen PopițiPoezia (când te trece)
Mă ajunge din urmă un prieten (bun!) de demult, cu un telefon, îmi spune că are minute nelimitate - Ia te uite, mă, îmi zic, un nemuritor. Depănăm amintiri (multe!), ne spargem de râs, retrăim o
EPEugen PopițiGâsca
M-am apucat odată să ornez o gâscă. Cu grijă și emoții, cu vise și nădejdi, cu lacrimi, cu lumină și metafore. Arăta bine gâsca, roșea ca vinul scăpat fără voie pe măsaiul de duminică al bunicii. Dar
EPEugen PopițiImpact
Când tatăl meu a început să o iubească pe mama mea, eu m-am îndrăgostit de viață fără să o știu. Pe atunci existența mea era o inexistență la sfârșit, cauzată de un ceva nedefinit nici de mama
EPEugen PopițiIubirea nu trece
S-au scuturat, de ieri până astăzi, îngerii de culorile lor, s-au lăsat, în iarbă, păscuți de tot felul de guri, împotrivă-le. Un miros de jertfă fără de altar aduce un poet la gura sobei,
EPEugen PopițiKilometrul 38
Probabil că din nebăgare de seamă, sau din răzmerița vântului cu care ne-am cam deprins să ne abatem de la perfectibilitate, m-am nimerit, Doamne, m-am nimerit în firea unui poet, un nebun. Ce caut
EPEugen PopițiGândanie
Astăzi, în miezul zilei, în inima Londrei, în chiar mijlocul impresiei lăsate de grandioasele vestigii, cu care ei, englezii, parcă de teama anonimatului, se mândresc atât, acolo unde, parcă
EPEugen PopițiEvocare
Iei un adevăr, îl culegi din poezia cu care te-ai obișnuit, încă de demult, să fii stare, și îl dai cuvintelor. Acestea, flămânde din aroganța cu care le ignori printre lucruri, mușcă hain din el, îl
EPEugen PopițiFluturiadă
- Vine, nu vine, vine, nu vine..., așa mă jucam plin de temere, dezmembrând margarete, în timp ce o așteptam pe mama să vină de unde era dusă. Drumul ei străbătea întotdeauna un parc, unde mai tot
EPEugen PopițiCeai de fiind
Eram prin vecinătate, eram prin aer ca un fulg de nea, albind, prin neștire, nedumerirea unui început. Un dimpotrivă al lucrurilor mă ținea departe, în timp ce existența ma trăgea în ea, îndurerând-o
EPEugen PopițiColierul de ambră
Demult, pe când demult nici nu exista, în jocul meu cu mingea, am lovit o floare, rănind-o. Speriat, i-am arătat-o mamei, care tocmai grădinărea pe-acolo. - Taci, copilul meu, și las-o în pace! îmi
EPEugen Popiți