Impact

Când tatăl meu a început să o iubească pe mama mea, eu m-am îndrăgostit de viață fără să o știu. Pe atunci existența mea era o inexistență la sfârșit, cauzată de un ceva nedefinit nici de mama mea, nici de tatăl meu, care s-au îmbrățișat, nebunii, strivindu-mi inexistența ca pe un gând între două fapte. Atunci, când mama mea a leșinat de durere de mine și de emoție de mine, dacă noțiunea gândirii mi-ar fi fost totuna cu noțiunea luminii, mi-aș fi dat seama că plângeam nu de palma doctorului și nici măcar din dor de mama, ci fiindcă lucrurile, care au început instantaneu să mi se arate, mă dureau în timp ce mă învățau să iubesc și să urăsc prin ele. Acum, însă, chiar dacă m-am deprins demult cu aceasta, chiar dacă m-am îndrăgostit a nu știu câta oară de viață, dacă mama mea, ei bine, dacă mama mea l-ar iubi, fir-ar să fie, la fel de mult pe ursuzul de tată al meu, aș ruga-o, aș ruga-o, cu lacrimi aș ruga-o să mă mai nască o dată, de-ar fi posibil aceasta, să mă nască într-un altfel de loc, unde nu pot fi conceput și nici exista prin lumina care să mă învețe ce-i aia materie.