Gândanie

Astăzi, în miezul zilei, în inima Londrei, în chiar mijlocul impresiei lăsate de grandioasele vestigii, cu care ei, englezii, parcă de teama anonimatului, se mândresc atât, acolo unde, parcă dintr-o politețe exagerată, niciodată nu vezi nici măcar o muscă, mi s-a așezat, simplă și cuminte, a mea parcă fiind, senină și circumspect de aprinsă în coloritul ei, pe braț o buburuză. Și așa mi-am închipuit, așa mi-am închipuit de frumos că e un semn, un gând, un semn al unui gând de la tine. Și colac peste pupăză, ba chiar buburuză peste braț, mi-a plăcut. Acum, în interiorul realității mele exterioare, anost de inegală cu unele aspirații poetice într-o permanentă și extravagantă mișcare de revoluție a spiritului, stau și mă întreb, mă răsucesc și te întreb, de poți și de vrei ca să-mi zici, pe câte brațe cam câte astfel de gâze ar trebui să mi se așeze pentru a-mi fi îndeajuns de împlinitor preafrumosul și, desigur, neobservatul gol al unui preaplin de nimic ? Hmmm? Hai să-ți dau ceva ca să-mi zici ! Ce să-ți dau ca să-mi zici?