Poezie
Firea mea, scrisul
1 min lectură·
Mediu
A venit când nici nu știam prea bine cine sunt,
mă dezmușcă de cuvintele-mi câini,
cu flori îmi spală chipul frumos de pământ
și mă dezbrățișează de prea-ndegetatele-mi mâini.
Mă arde, prea devreme, toamnă în frunză,
mă-nsingurează, catharsis, în firul de iarbă,
iar gura-i, surâzându-mi, pe-o parte lehuză,
ceai de tei neînflorit promite, din ochi, să îmi soarbă.
002.459
0